JO-2014: Rusia vizează primul loc la Soci

Epoch Times România
05.02.2013

Rusia a afectat mijloace colosale, a recrutat antrenori străini şi a naturalizat unii sportivi pentru a domina clasamentul primelor Jocuri Olimpice de iarnă organizate pe pământul ei, în 2014, la Soci, însă ambiţiosul obiectiv va fi extrem de greu de atins.

În 2010, la Vancouver, Rusia a terminat pe un umilitor loc 11 în ierarhia pe medalii, cu doar 3 medalii de aur, cel mai slab rezultat al său la Jocurile Olimpice, fie de vară, fie de iarnă, departe de Canada, ţară gazdă care a urcat pe prima treaptă a podiumului, cu 14 medalii de aur, record istoric. "Trebuie să corectăm situaţia şi să realizăm condiţiile necesare pentru o pregătire şi o participare convenabile la Jocurile Olimpice de la Soci", a declarat atunci Vladimir Putin, în perioada respectivă prim-ministru, redevenit preşedinte din 2012.

De atunci, Rusia a consacrat mijloace financiare "colosale" sporturilor de iarnă. Un mare număr de antrenori străini, în primul rând, au fost recrutaţi în disciplinele, iar unde termenul era prea scurt pentru a putea forma posibili medaliaţi la Soci, Rusia a procedat la naturalizări, explică Serghei Butov, pentru cotidianul Sport-Express. Este cazul, între alţii, a sud-coreeanului Ahn Hyun-soo, triplu campion olimpic la short-track, care a obţinut în 2011 cetăţenia rusă şi pe care îl cheamă acum Viktor Ahn.

Într-o altă disciplină până cum practic necunoscută în Rusia, unul dintre cei mai buni americani la snowboard, Vic Wild, a cerut şi obţinut cetăţenia rusă, după ce s-a căsătorit cu colega de disciplină, rusoaica Alena Zavarzina. Alţi sportivi din fostele republici sovietice, precum Ucraina şi Belarus, au obţinut cetăţenia rusă, pentru a întări echipa naţională.

Iar aceste eforturi încep să dea roade. "Am păstrat poziţiile în biatlon, în patinaj artistic şi ne-am ameliorat net performanţele la schi fond faţă de Vancouver", detaliază Butov. Tot atâtea motive de optimism pentru preşedintele Comitetului olimpic rus, Aleksandr Jukov, care crede că "echipa noastră poate încheia JO pe primul loc", după cum a declarat la sfârşitul lunii ianuarie, apreciind că ruşii pot cuceri "câteva medalii de aur" la biatlon, unde se află în mod regulat pe podiumuri în Cupa Mondială, şi una sau două la snowboard.

La 3 ani de la fiasco-ul de la Vancouver în patinaj artistic (niciun titlu), preşedintele forului olimpic rus contează pe o revenire a patinatorilor, cu Evgheni Pluşenko, campion olimpic 2006 şi triplu campion mondial, chiar dacă în această iarnă a fost într-o formă slabă, sau tinerii Adelina Sotnikova şi Elizaveta Tuktkamîşeva (ambele 16 ani), locurile 2 şi 3 la Campionatele europene de luna trecută.

O autodepăşire este, de asemenea, aşteptată la hochei pe gheaţă, după umilinţa suferită în sferturile de finală la Vancouver, contra Canadei (7-3). Dar primul loc la Soci va fi "foarte dificil", poate chiar irealizabil, apreciază Serghei Butov.

"Este praf în ochi. Asemenea miracole nu există în sport. Este imposibil să faci un salt de pe locul 11 pe primul loc în 4 ani", a declarat el, totuşi, pentru Agenţia France Presse.

Pentru a termina în frunte, sportivii ruşi vor trebui să cucerească cel puţin 18 medalii de aur la Soci, unde vor fi puse în joc 98 de titluri, adică 12 mai mult decât la Vancouver, a estimat recent ministrul rus al sportului, Vitali Mutko. Aleksandr Kobeliaski, redactor şef adjunct al portalului sport-box.ru, consideră că Rusia poate spera cel mai mult la 11 medalii de aur, "o performanţă care nu va fi umilitoare".

Obiectivul de 18 medalii de aur duce la "science-fiction", apreciază şi Butov. "Va fi deja un miracol dacă terminăm între primii 4. Dacă va fi aşa, am putea viza un loc mai sus la Jocurile următoare", în 2018, la Pyeongchang (Coreea de Sud), a spus el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor