Italia a interzis utilizarea în locurile publice a celui mai bine vândut ierbicid al Monsanto

Gigantul american în organisme modificate genetic Monsanto a primit o lovitură grea în Europa după ce Ministerul italian al Sănătăţii a interzis utilizarea publică şi în sectorul agricol a glifosatului – o componentă a ierbicidului său Roundup – în Italia.
În 25 mai 2013, activişti din 400 de oraşe din jurul lumii se vor unit pentru Marşul Împotriva Monsanto, estimându-se o prezenţă de peste 2 milioane de participanţi.
În 25 mai 2013, activişti din 400 de oraşe din jurul lumii se vor unit pentru Marşul Împotriva Monsanto, estimându-se o prezenţă de peste 2 milioane de participanţi. (Logo by Emilie Rensink)

Italia tocmai a plasat restricţii masive asupra utilizării ierbicidului probabil cancerigen Roundup al lui Monsanto, atunci când studiile care sugerează că substanţa este mai toxică decât s-a presupus anterior au ajuns în atenţia publică.

Ministerul italian al Sănătăţii a interzis pulverizarea principalului ingredient din Roundup – glifosatul – în multe locuri publice care afectează “grupuri vulnerabile”, inclusiv curţi, grădini, şosele, terenuri de sport, zone de agrement, terenuri de joacă, zone verzi în faţa şcolilor şi alte spaţii verzi.

În plus, uscarea artificială înainte de recoltare – procesul de stropire a recoltelor cu glifosat înainte de recoltare – a fost de asemenea interzis, la fel ca şi utilizarea glifosatului pe solurile ce nu sunt destinate agriculturii şi sunt compuse în proporţie de 80% sau mai mult din nisip – o măsură ce urmăreşte să protejeze pânza freatică de contaminarea suplimentară cu agrochimicale.

Pe scurt, Italia a adoptat una dintre cele mai ample interdicţii din istorie privind utilizarea în agricultură şi pe domeniul public a glifosatului.

Din moment ce Monsanto se bazează pe vânzările de Roundup pentru a-şi susţine monopolul asupra seminţelor (aproximativ 90% dintre toate plantele modificate genetic au crescut din seminţele lor), decizia ministerului italian de a interzice utilizarea acestuia ar putea prevesti un viitor sumbru pentru această companie în Europa. Olandezii au interzis deja glifosatul, iar Franţa şi Brazilia urmează. Roundup a fost retras de pe rafturile multor centre de grădinărit şi a multor magazine de bricolaj (sau DIY) în toate cele trei ţări.

Deşi Uniunea Europeană a extins recent licenţa Monsanto pentru Roundup pentru alte 18 luni, cu doar câteva ore înainte de retragerea totală a acestui chimical de pe piaţă, impasul politic şi studiile care descriu glifosatul ca având un efect cancerigen – în ciuda negărilor venite din partea Monsanto sau a unor studii comandate de acesta – au amplificat nemulţumirea publică faţă de acest produs.

Marea Rebeliune împotriva Glifosatului continuă. În plus, un alt element al Roundup, POE-tallowamine, a început să fie cercetat cu atenţie după ce membri ai Parlamentului European au manifestat incertitudini asupra acestuia.

Un recent şi controversat studiu realizat de profesorul Gilles-Eric Séralini a evidenţiat faptul că Roundup este chiar mai toxic decât s-a sugerat anterior. Publicat în mult apreciatul jurnal de ştiinţă Toxicology, profesorul şi echipa sa au susţinut:

...toate ierbicidele pe bază de glifosat testate sunt mai toxice decât glifosatul separat, şi [acest studiu] explică de ce. Astfel, evaluările lor şi nivelurile maxime de reziduuri autorizate în mediul înconjurător, alimente şi furaje sunt eronate. O băutură (precum apa de la robinet contaminată cu reziduuri ale Roundup) sau un aliment produs cu un OMG (organism modificat genetic) tolerant la Roundup (precum o soia sau un porumb modificat genetic) au fost demonstrate deja ca fiind toxice într-un studiu recentpe şobolani de laborator, efectuat de echipa profesorului Séralini. ... Aceste evaluări nu sunt prin urmare nici neutre şi nici independente. Ei ar trebui, ca un prim pas, să facă publice pe Internet toate datele care sprijină comercializarea şi opiniile pozitive asupra utilizării Roundup şi a unor produse similare. Datele industriei toxicologice trebuie să fie făcute publice pe baza legii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință