Irina Radu, Mădălin Voicu şi Cristian Topescu, în comisiile de evaluare a personalului din TVR

Televiziunea Română. (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
08.10.2012

Alături de alţi reprezentanţi ai TVR, Irina Radu, Mădălin Voicu, Cristian Topescu, Radu Gabrea şi Stere Gulea se numără printre personalităţile din afară televiziunii publice care alcătuiesc comisia de contestaţii şi cele 13 comisii care vor evalua personalul SRTv în vederea concedierii colective.

Astfel, conform unei note interne, comisiile sunt formate din câte cinci membri, excepţie făcând cele de Selecţioneri şi Contestaţii, care au 12, respectiv 11 membri.

Totodată, persoane precum Mădălin Voicu, Răzvan Theodorescu, Stere Gulea, Radu Gabrea, Mircea Toader şi Cristian Topescu, care nu sunt angajaţi ai TVR, fac parte din comisiile care urmează să evalueze personalul TVR în vederea concedierii colective în urma căreia vor fi desfiinţate 872 de posturi.

Aceasta este una dintre măsurile care vor fi luate în cadrul Programului de redresare economică a SRTv, votat în şedinţa Consiliului de Administraţie din 28 august.

La data de 27 septembrie, Claudiu Săftoiu a transmis că selecţia personalului TVR va începe după 1 octombrie, iar disponibilizările vor viza 872 de posturi, numărul de locuri de muncă reduse fiind mai mic cu 90 faţă de cifra propusă iniţial (962).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor