Iohannis: Nu avem voie să lăsăm xenofobia, ultranaţionalismul, şovinismul să devină relevante în societate

Prezent miercuri într-o vizită oficială în Slovacia, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România îşi menţine poziţia faţă de refugiaţi, în ciuda atentatelor teroriste de la Paris.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

"Tragedia de la Paris trebuie luată ca atare, este un atac terorist împotriva Franţei. Asta pe fondul unui val imens de refugiaţi care vin să caute siguranţă pentru ei şi pentru familiile lor în Europa. România nu a fost şi nu este stat ţintă pentru aceşti refugiaţi cum, de altfel, nici Slovacia nu este. Terorismul şi atacurile teroriste funcţionează şi au urmări extrem de grave doar dacă reacţia este frica.

Şi nu vorbesc aici despre emoţii naturale, aceste tragedii au provocat revoltă, consternare, empatie, tristeţe. Nu despre asta vorbesc, ci despre frică; dacă lăsăm frica să pătrundă în ţesutul social al ţărilor noastre, abia atunci îşi ating obiectivul adevărat şi nu avem voie să lăsăm aşa ceva să se întâmple. Nu avem voie să lăsăm să fie distrus ţesutul social al statelor noastre, nu avem voie să lăsăm xenofobia, ultranaţionalismul, şovinismul să devină relevante în societăţile noastre", a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului susţine că "nu avem voie să lăsăm această frică să ducă la stigmatizarea unor colectivităţi religioase care nu au nici o vină în această chestiune."

"Pericolul este mare, dacă lăsăm în societăţile noastre să apară astfel de stigmatizări. (...) Este foarte periculoasă o reabordare de acest tip şi data trecută, ştim bine, că a dus la cea mai groaznică conflagraţie mondială. Aşadar, trebuie să mergem mai departe, trebuie să rămânem solidari, trebuie să continuăm munca începută în Consiliul European, în Comisia Europeană, să punem în practică lucrurile care au fost hotărâte deja (în chestiunea crizei refugiaţilor - n.r.)", a adăugat preşedintele.

Pe de altă parte, Iohannis susţine că UE, împreună cu toţi actorii internaţionali care vor să rezolve problema, sunt practic obligaţi în acest context să găsească soluţii urgente pentru ţările sursă, Siria, Libia şi aşa mai departe, şi să găsim aceste soluţii împreună cu ţările de tranzit, de exemplu, cu Turcia.

Întrebat dacă musulmanii din România vor fi monitorizaţi în oarecare fel în România, şeful statului a replicat: "Nu, populaţia musulmană la noi nu va fi supervizată. Noi respectăm minorităţile etnice şi religioase în România, majoritatea din România sprijină activ minorităţile etnice şi religioase şi credem că ele fac parte din ţesutul nostru social şi credem că este obligatoriu să rămână aşa. Sunt dintre noi!"

Iohannis a explicat că, indiferent de cine guvernează în România, politica externă şi politica europeană a ţării se caracterizează prin predictibilitate şi stabilitate, iar ţara noastră va fi un partener stabil pentru toate statele membre din Uniunea Europeană.