Înţelepciune antică: cugetările marelui filosof Seneca

Seneca cel Tânăr, bust expus la Muzeul Prado, Madrid.
Seneca cel Tânăr, bust expus la Muzeul Prado, Madrid. (Jean-Pol GRANDMONT/Sub licenţă CC BY 3.0 via Wikimedia Commons)

Lucius Annaeus Seneca (4 î.Hr - 65 d.Hr) filozof roman, preceptor al împăratului Nero, a ocupat şi funcţii în administraţia Imperiului. A văzut lumina zilei în secolul I al erei noastre, în provincia Baetica, oraşul său natal fiind Cordoba de azi. Istoric şi critic al artei oratorice, tatăl lui Seneca făcea parte din ordinul cavalerilor situat imediat după ordinul senatorilor, primul în ierarhia socială.

Mătuşa sa l-a dus la Roma, unde a avut mai mulţi dascăli greci şi latini. Dintre dascăli, l-a preţuit cel mai mult pe stoicul Attalus, recunoscut pentru arta cuvântului şi talentul său pedagogic. Seneca s-a ataşat de gânditorii stoici ce-şi îndreptau eforturile spre făurirea unei atitudini de demnitate, umanitate şi curaj în faţa greutăţilor şi suferinţelor vieţii, scopul lor fiind libertatea interioară, sufletească, un scut împotriva nedreptăţii şi tiraniei.

A plecat în Egipt cu mătuşa sa, care a devenit soţia guvernatorului, rămânând la Alexandria până în anul 31 d.Hr.

O perioadă de timp a fost preceptorul lui Nero care, devenind împărat, l-a implicat în conjuraţia lui Pison şi i-a poruncit să-şi ia viaţa. Seneca şi-a tăiat venele fără nicio tresărire.

Principalele sale scrieri sunt Scrisori morale, o utilizare timpurie a formei epistolare.

Din voluminoasa sa operă este de reţinut morala sa apropiată de cea a stoicilor, dezvoltată în Questiones naturales. Înţelepciunea constă în a-şi cultiva voinţa de a-şi găsi fericirea în virtute, şi nu în bogăţia materială. Originalitatea lui Seneca stă în modul în care a surprins viciile şi relele contemporanilor săi, precum şi exprimarea sentimentelor de milă şi omenie faţă de sclavi, de gladiatori. Ideile sale au făcut ca el să fie consultat nu numai de filosofi, ci şi de părinţii Bisericii şi de moraliştii creştini.

Sinuciderea către care a fost împins a oferit un model celebru de stoicism în acţiune.

Umăriţi câteva dintre cugetările profunde ale acestui om ce a dat dovadă de înţelepciune, talent şi mult curaj în acţiunile sale.

- Trei rele trebuie evitate: ura, invidia şi dispreţul.

- Vitejia tinde către stele, teama către moarte.

- Blândeţea este cel mai bun remediu împotriva fricii.

- Când ruşinea a dispărut, ea nu mai ştie să se reîntoarcă.

- Cine nu are ce spera, nu are de ce dispera.

-Ceea ce nu a putut face ştiinţa, adesea a rezolvat timpul.

- Speranţa este ultima mângâiere în nenorocire.

- Amintirea unui talent adevărat rămâne nemuritoare.

- Viciile se cuibăresc în noi sub denumirea de virtuţi.

- Gloria este umbra virtuţii.

- Toate obiectele de artă sunt imitaţii ale naturii.

- Precum îi e limba, aşa i-a fost şi viaţa.

- Nu te grăbi nici cu lauda şi nici cu ocara, vorbeşte mereu ca şi cum ar trebui să te aperi cu dovezi în faţa tronului lui Dumnezeu.

- Dificultăţile întăresc mintea, aşa cum munca fizică întăreşte trupul.

- Bucură-te de plăcerile prezentului, astfel încât să nu pui în pericol plăcerile viitoare.

- Cei ce îi omit pe cei nedrepţi, îi rănesc pe zei.

- Va trăi prost cel ce nu ştie cum să moară bine.

- Dacă virtutea ne va precede fiecare pas pe care îl facem, vom fi mereu în siguranţă.

- Este foarte bine să ştii când trebuie să vorbeşti şi când trebuie să taci.

- Nu e bine să condamni atunci când eşti ignorant.

- Viaţa fără curaj înseamnă moarte sau sclavie.

- Doar o minte slabă nu e capabilă să administreze o avere.

- Uneori e bine să joci rolul omului nebun.

- E mai uşor să excludem pasiunile rele decât să le guvernăm, să negăm existenţa lor, în loc să le negăm pe ele după ce în prealabil le-am admis.

- Sufletul este unica valoare a omului. El îl face pe slujitor egal cu stăpânul lui.

- Curajul se ascunde sub numele de vitejie.

- Viaţa este ca o piesă de teatru: nu contează cât de mult durează, ci cum se desfăşoară.

- Soarta se teme de cei viteji, iar pe cei laşi îi calcă în picioare.

- Unii trăiesc fără niciun ideal, fără nici o ţintă; trec prin lume ca nişte fire de paie pe un râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce.

- Nimeni nu ajunge la înţelepciune din întâmplare.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură