Întâlnire de taină între Băsescu şi fost ofiţer SRI care l-a denunţat pe Coldea la Parchet

Îmbrăcat casual, cu o şapcă pe cap, fostul preşedinte Traian Băsescu s-a întâlnit, în parcul Herăstrău din Capitală, cu fostul ofiţer SRI Adrian Radu care nu demult se făcea remarcat printr-un denunţ depus la Parchetul General pe numele generalului Florian Coldea, în plin scandal declanşat de declaraţiile Elenei Udrea referitoare la presupusele abuzuri ale acestuia.
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)
Andrei Pricopie
29.04.2015

Îmbrăcat casual, cu o şapcă pe cap, fostul preşedinte Traian Băsescu s-a întâlnit marţi, în Parcul Herăstrău din Capitală, cu fostul ofiţer SRI Adrian Radu care nu demult se făcea remarcat printr-un denunţ depus la Parchetul General pe numele generalului Florian Coldea, în plin scandal declanşat de declaraţiile Elenei Udrea referitoare la presupusele abuzuri ale acestuia.

Întâlnirea dintre Traian Băsescu şi fostul ofiţer SRI a durat doar trei minute timp în care cei doi au schimbat o serie de replici, după care s-au despărţit destul de protocolar. Nu doar agenţii SPP i-au supravegheat de la distanţă pe cei doi, ci şi paparazzi de la cancan.ro care l-au filmat pe fostul preşedinte în timpul întâlnirii. Potrivit jurnaliştilor, fostul ofiţer SRI avea la el o mapă, pe care o ţinea foarte strâns.

"Azi (marţi - n.r.) m-am întâlnit cu fostul preşedinte al României… de fapt singurul preşedinte adevărat! Din nefericire acest om care a luptat 10 ani de mandat pentru România a avut filaj de la SRI… via Coldea. Nu mică a fost mirarea când... la ora 23:30... "pensatul" de la Realitatea (Rareş Bogdan - n.r.) a dat pe post o "înregistrare" cu întâlnirea de azi cu dl. Traian Băsescu din parcul Herăstrău. Titlurile vuiau pe... bandă,... Un "repudiat" al SRI întâlnire de taină cu T.B. în Herăstrău. Idioţi! Repudiat? Da! Poată că, din cauza mea au fost arestaţi toţi şefii mei (...) poate de aia sunt repudiat.

L-am sunat pe pensat când am observat asemenea bazaconii şi i-am transmis un mesaj... dar deontologia lui profesională a lăsat de dorit. Probabil pentru că în mesaj îi spuneam să spună adevărul şi că... atenţie naţiune... campania electorală a lui Iohannis a fost sponsorizată de omul de casă a lui Năstase... dl. Anastasescu Mihai din Câmpina. Şoc! Deduceţi de ce a amuţit pensatul... (...) Bomba e alta! T.B. este filat prin ordinul lui Coldea şi ca să aibă acoperire cică aparenţa legală o face prin procuroarea de la DNA care recent la chemat la interogatoriu pe Ohanesian... vor să îi însceneze ceva lui T.B.! Atenţie băsişti!", a scris, pe pagina sa de Facebook, Radu Adrian.

Acelaşi Adrian Radu cu care s-a întâlnit Traian Băsescu a depus în luna februarie un denunţ împotriva şefului SRI de la vremea respectivă, Florian Coldea, a ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi a comandantului Secţiei Judeţene de Informaţii Dâmboviţa, Marin Constantin, pe care îi acuză că au aprobat detaşarea lui Florian Teodor Andronache, ofiţer activ în cadrul SRI Prahova, la ministerul lui Cazanciuc pe un post de consilier, încălcând astfel Legea securităţii naţionale.

Mai mult, fostul ofiţer SRI dezvăluie, în denunţul depus la Parchetul General, că Florian Andronache este chiar finul ministrului Justiţiei.

Este de remarcat faptul că Adrian Radu a ieşit la rampă şi l-a acuzat pe Florian Coldea că a încălcat Legea securităţii naţionale exact în ziua în care Elena Udrea a fost arestată preventiv. De altfel, fostul ofiţer SRI susţinea că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, alături de Coldea, ar fi săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, acuzaţii extrem de asemănătoare cu cele făcute de Elena Udrea.

Recomandăm şi SRI, lovit în plin. Coldea, Cazanciuc şi şeful SRI Dâmboviţa, denunţaţi la Parchetul General

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor