Începe dansul? OUG 14, atacată la Curtea de Apel Bucureşti

OUG 14, de abrogare a ordonanţei prin care Guvernul Grindeanu a încercat modificarea Codului Penal în favoarea corupţilor, a fost atacată în instanţă. Dacă reclamanta va avea câştig de caz, infama OUG 13, care a scos în stradă sute de mii de români, reînvie.
.
. (Photos.com)
Ana Ion
15.02.2017

Ordonanţa de Urgenţă nr. 14 prin care Guvernul a încercat (teoretic) să abroge controversata OUG nr. 13 de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală, a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti de o persoană acuzată de complicitate la abuz în serviciu. O sesizare similară a fost depusă şi de firma administrată de respectiva persoană, relatează digi24.ro.

Astfel, prima sesizare a fost făcută de Luiza Căzănescu, acuzată de complicitate la abuz în serviciu şi condamnată în prima instanţă la trei ani şi două luni de închisoare. Demersul a fost făcut pe 10 februarie, iar dosarul este pe rolul Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Cea de a doua sesizare a fost depusă în aceeaşi zi de SC Luisa Casa de Modă SRL, firmă la care Luiza Căzănescu era administrator la data comiterii faptelor din dosar.

Căzănescu a fost trimisă în judecată de DNA, pe 3 decembrie 2010, alături de alte cinci persoane, pentru prejudicierea SC Asigurare Reasigurare ARDAF SA - Sucursala Dâmboviţa cu suma totală de 1,85 milioane euro, la momentul respectiv aceasta fiind administrator al societăţii.

În cazul în care instanţa va da câştig de cauză Luizei Căzănescu, care a cerut „suspendare executare act administrativ OUG 14/2017”, respectiv „anulare act administrativ”, ordonanţa ar putea fi anulată, caz în care OUG 13 rămâne în vigoare, cu toate consecinţele ce decurg.

Merită precizat că pe 30 ianurie a.c. Luiza Căzănescu lua parte la dezbaterea organizată de Ministerul Justitiei, pe tema ordontanţei graţierii şi cea a modificării Codului Penal, la ora respectivă aflate în stadiul de proiect, relatează digi24.ro,.

Vă rog, domnule ministru, să fiţi bărbat de stat, să promovaţi aceste ordonanţe de urgenţă, să vă gândiţi la populaţie, să vă gândiţi că oamenii de afaceri români au fost distruşi şi li s-au înscenat dosare. Justiţia nu este în totalitate corectă şi sunt şi judecători şi procurori corecţi, sunt, am întâlnit. Sunt însă şi judecători şi procurori corupţi, eu am întâlnit. Să promovaţi aceste Ordonanţe de urgenţă apoi să avem şi amnistie, să vă gândiţi la populaţie, la oamenii în vârstă. Eu ştiu ce vorbesc. Eu am avut 18 dosare civile şi 46 penale şi mi s-au încenat numai mizerii. Eu vorbesc concret. Vă rog să aveţi curajul să luptaţi împotriva securităţii care a invadat toate organismele de stat. I-au scos pe copiii aştia în stradă. Eu am un magazin şi vorbesc cu studenţii care au ieşit în stradă şi majoritatea au recunoscut că au fost plătiţi”, declara Căzănescu, referindu-se la protestatarii ce au ieşit în stradă pentru a cere ca ordonanţele-elefant să nu fie adoptate, doleanţă de care Guvernul NU a ţinut cont.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor