Incendiu devastator la Constanţa: Trei tinere au murit şi 4 persoane sunt la spital

Incendiu (Hemera Technologies / Photos.com)
Flori Mladin
06.04.2014

Trei dansatoare şi-au pierdut viaţa şi alte patru persoane au fost rănite, în urma unui incendiu devastator care a avut loc sâmbătă în centrul municipiului Constanţa.

Un incendiu de proporţii a izbucnit sâmbătă seară, după ora 22,30, în localul libanez Beirut de pe Bulevardul Tomis. Flăcările s-au extins rapid în toată clădirea, în care la etaj funcţionează şi cazinoul Legendary Pub, iar la mansardă, un club de rock. În toate cele trei localuri erau mulţi clienţi, cei mai mulţi dintre ei reuşind să se salveze.

Pompierii au intervenit cu nouă autospeciale, luptându-se cu flăcările timp de trei ore.

Trei dansatoare au fost găsite moarte în vestiarul în care se schimbau de costume. Medicii au anunţat că cel puţin patru persoane au ajuns la Spitalul de Urgenţă Constanţa. O femeie a suferit arsuri multiple, iar un bărbat şi o altă femeie s-au intoxicat cu monoxid de carbon şi au făcut un atac de panică. Echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Constanţa şi SMURD au intervenit pentru preluarea răniţilor.

Una dintre victimele dezastrului a fost transportată la Bucureşti, cu o aeronavă SMURD. Din primele informaţii, aceasta ar fi fost cuprinsă de flăcări, însă a fost salvată de pompieri. Ea are arsuri pe 50% din suprafaţa corpului.

Clădirea în care funcţiona restaurantul, cazinoul şi clubul de rock, precum şi birourile unei firme de pază, aparţine unui om de afaceri din Constanţa, care afirma că imobilul este asigurat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor