Imnurile comuniste ca unelte de manipulare a identităţii naţionale. Partea a II-a

Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat (NOEL CELIS / AFP / Getty Images)

Chiar dintru început, conducerea comunistă a iniţiat un amplu proces propagandistic de fabricare a unei identităţi naţionale noi, care să se muleze până la contopire cu identitatea comunistă. Regimul totalitar nou-instalat în România de atunci nu a urmărit, în consecinţă, conştientizarea identităţii existente a naţiunii române, ci impunerea în mentalul colectiv a unui şablon derivat din ideologia marxist-leninistă, substituind astfel orice formă de identitate anterioară. Interesante sunt micile variaţiuni la nivelul identităţii socio-politice declamate în cele trei imnuri naţionale pe care le-am analizat, în funcţie de schimbările apărute în contextul social şi politic din timpul dictaturii comuniste. Însă, în mare, constructul identitar comunist aplicat poporului român a avut un ax principal, în jurul căruia a gravitat în perioada 1946-1989. Astfel, poporul instrumentalizat politic a primit o identitate proletară, şi misiunea de a slăvi, a munci şi a apăra prin luptă Partidul Comunist; iar, apoi, răsplata promisă pentru împlinirea acestei „sfinte datorii” – făurirea „lumii noi” şi anunţarea unei ere comuniste a 'libertăţii depline', o aşa-zisă încununare a istoriei neamului românesc.

Continuăm seria prezentării imnurilor comuniste cu cel de-al doilea imn comunist din România.

Te slăvim, Românie” - strigă fraţii poporului sovietic

Al doilea imn comunist a fost adoptat la 23 august 1953, în urma evenimentului internaţional al morţii lui Stalin, într-un context politic mai relaxat şi favorabil creării unui nou orizont de aşteptare în rândurile populaţiei.1 Versurile imnului sunt scrise de Eugen Frunză şi Dan Deşliu, iar muzica aparţine lui Matei Socor (compozitorul imnului precedent). Cele două imnuri naţionale - „Zdrobite cătuşe” şi „Te slăvim, Românie” - au fost adoptate în timpul dictaturii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Iată şi textul propriu-zis:

Te slăvim, Românie

(imn naţional în perioada 1953-1977)

"1. Te slăvim, Românie, pământ părintesc,

Mândre plaiuri sub cerul tău paşnic rodesc.

E zdrobit al trecutului jug blestemat,

Nu zadarnic străbunii eroi au luptat,

Astăzi noi împlinim visul lor minunat.


Refren: Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână,

Trăiască Republica

Populară Română!


2. Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far, şi tărie şi-avânt,

Noi urmăm cu credinţă Partidul ne’nfrânt,

Făurim socialismul pe-al ţării pământ.


3. Noi uzine clădim, rodul holdei sporim,

Vrem în pace cu orice popor să trăim.

Dar duşmanii de-ar fi să ne calce în prag,

Îi vom frânge în numele-a tot ce ni-e drag.

Înălţa-vom spre glorie al Patriei steag."

Textele primelor două imnuri comuniste au în comun o tematică cu pretenţie istorică concretizată prin crearea unei legături între prezentul de atunci şi trecut (în două ipostaze însă – una negativă în „Zdrobite cătuşe” şi una pozitivă în „Te slăvim...”). Imnul de faţă continuă prin urări adresate republicii, prin aclamarea frăţietăţii dintre poporul român şi cel sovietic şi prin anunţarea construirii socialismului şi a luptei potenţiale cu duşmanii republicii. Toate aceste teme sunt comune ambelor imnuri din vremea lui Dej, mai puţin ipostaza pozitivă a trecutului, lupta ca potenţialitate (tensiunea scade) şi înrudirea cu sovieticii – particularităţi ale imnului din 1953.

Să ne îndreptăm atenţia asupra retoricii textului „Te slăvim, Românie”. Pentru creşterea afinităţii, Deşliu se foloseşte de tehnica incluziunii (care abundă şi în primul imn), discursul fiind făcut în numele întregului popor: “slăvim”, “al nostru popor”, “Leninismul ni-e far”, “făurim socialismul”, “noi uzine clădim”, “vom frânge” ş.a.m.d. Această manieră de argumentare se arată mai bogată aici decât în „Zdrobite cătuşe”.

Din perspectiva conţinutului, imnul începe cu un apel la istorie, laudativ la adresa înaintaşilor: “Te slăvim, Românie, pământ părintesc” (aici se exploatează şi afectivitatea legată de familie), “străbunii eroi”, “visul lor minunat”. Autorul textului urmăreşte să stabilească o formă pozitivă de continuitate, scopul său fiind de a legitima şi elogia starea politică şi socială din 1953. Astfel, Deşliu creionează un prezent al belşugului şi prosperităţii pe un fundal natural al liniştii (ca semn al schimbărilor din climatul politic real): “Mândre plaiuri sub cerul tău paşnic rodesc”. Această nouă stare de lucruri se reclamă a fi o încununare a luptelor istorice pentru libertate – o concretizare a idealului strămoşesc: “Astăzi noi împlinim visul lor minunat”.

Ceea ce în „Zdrobite cătuşe” apărea ca o călătorie combativă spre libertate, este descris aici ca un fapt împlinit: în trecut un ideal, în prezent o realitate. Motivul deţinerii controlului asupra propriului destin transpare şi în imnul de faţă, populaţia fiind în sfârşit „Puternică, liberă/ Pe soartă stăpână”. Cauza noii stări rămâne aceeaşi în ambele descrieri: instaurarea republicii populare (comuniste). Însă, aici, tema eliberării prin luptă se arată a fi un proces încheiat: “E zdrobit al trecutului jug blestemat/ Nu zadarnic străbunii eroi au luptat”.

Trăsătura violentă se distinge în continuare prin cuvinte ca „zdrobit”, „luptat” şi „frânge” . Scopul luptelor trecute este construirea socialismului sau, cu alte cuvinte, asigurarea stabilităţii regimului comunist în România. Realităţile pe care PMR le-a adus cu sine sunt zugrăvite sub forma unui tablou al paradisului construit „pe-al ţării pământ”. „Noi uzine clădim, rodul holdei sporim” reprezintă modul prin care aşa-numitul popor proletar se angajează să slujească domnia 'socialistă', sporind producţia agricolă şi industrială.

Cuvintele din câmpul semantic al familiei sunt presărate în întregul imn: de la strămoşii din strofa I la fraţii din strofa a II-a. Dar, frăţietatea care e accentuată aici nu arată o înrudire naturală, ci una socio-politică, cu poporul sovietic. În plus, această legătură nu vine din trecut, ci urmăreşte o construire artificială în prezent. Ea se reclamă ca un semn de recunoştinţă pentru înfăptuirea unei aşa-zise eliberări a românilor de către forţele sovietice: „Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor / Cu poporul sovietic eliberator.”2Însă, asta presupune că libertatea nu se datorează, în fapt, luptelor strămoşeşti, ci acţiunilor armatei ruseşti – o dublă cauzalitate.

Iată cum ne confruntăm aici cu o tentativă de ştergere şi recreare a identităţii poporului român (de sine stătătoare), prin definirea acesteia în raport cu cea sovietică.3

Credinţa în republică strigată în „Zdrobite cătuşe” se manifestă în cazul de faţă ca un credo în leninism şi în Partidul veşnic ca repere ale existenţei, fiindcă „Leninismul ni-e far, şi tărie şi-avânt/ Noi urmăm cu credinţă Partidul ne-nfrânt”. Obiectul „sacru” al credinţei atribuite poporului ocupă două paliere: cel al ideologiei leniniste şi, apoi, cel al organismului care aplică ideologia, nimeni altul decât „Partidul ne-nfrânt”. Credinţa impusă pe post de forţă motrice a maselor se reclamă a fi, aşadar, una strict politică.

În ultimele versuri ale imnului descoperim o stranie opoziţie pace-război. Ea este descrisă astfel: pacea este invocată doar ca o intenţie care, însă, se va dizolva odată ce „duşmanii” îşi fac apariţia. Ceea ce ne surprinde aici este că nu se vorbeşte de atacurile vreunor forţe vrăjmaşe, ci de simpla lor prezenţă.

Ca populaţie, noi românii suntem paşnici din fire, „Dar duşmanii de-ar fi să ne calce în prag/ Îi vom frânge în numele-a tot ce ni-e drag.” Aşadar, se cere eliminarea adversarilor din raţiuni ideologice. Cei care împiedică „făurirea socialismului” sunt sortiţi să ajungă ţinta eliminării, putem conchide4. În plus, „frângerea” vrăjmaşilor trebuie înfăptuită spre gloria Patriei (adică a regimului comunist) în numele căreia este închinat acest imn de slăvire: „Înălţa-vom spre glorie al Patriei steag”. Însă, spre deosebire de „Zdrobite cătuşe”, aici se insistă mai puţin pe tema luptei cu forţele inamice, 'subversive'.

În încheiere, putem vedea că imnul „Te slăvim, Românie” este mai curând unul de descriere decât de instigare, un elogiu adus patriei socialiste. Tehnicile retorice sunt, în general, cele infuzate şi în textul primului imn comunist analizat. Prezentul comunist din 1953 este creionat în „Te slăvim...” ca un paradis terestru al puterii, libertăţii şi muncii, un soi de utopie devenită realitate prin „făurirea socialismului”. Tema luptei cu duşmanii apare pe plan secundar, este potenţială, însă motivaţia ideologică devine limpede în acest imn. Ceea ce frapează aici, în contrast cu „Zdrobite cătuşe”, este că poporul român nu apare cu o identitate autonomă. El este descris exclusiv prin raportare la fratele sovietic eliberator.

Note:

1 În perioada 'dezgheţului', „Liderii comunişti români au înţeles că vremurile se schimbau şi că vechile metode trebuiau revizuite radical: prin urmare, a fost iniţiată o anumită relaxare a politicii interne după 1953. (Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România. Raport Final. Bucureşti, 2006. p68)

2 Toţi comuniştii români, fără excepţie, se luptau pentru sprijinul şi aprobarea Kremlinului. Pentru ei toţi, soarele răsărea în est, la Moscova. (op.cit., p48)

3 Mitul modernizării ţării sub comunism nu rezistă unei examinări profunde. Nu încape îndoială că România după 1945 ar fi putut să se dezvolte ca un stat democratic şi pluralist, dacă nu ar fi existat intervenţia sovietică şi disponibilitatea comuniştilor de a servi necondiţionat interesele Kremlinului. Distrugerea continuităţii constituţionale a statului român prin abdicarea forţată a Regelui Mihai în decembrie 1947 rămâne unul din marile abuzuri ale comunismului în România. Înfeudat intereselor sovietice, fidel opţiunilor sale staliniste de primă oră, chiar şi după îndepărtarea de Moscova, regimul comunist din România a avut un caracter antinaţional, în pofida necontenitelor profesiuni de credinţă naţionaliste. Imnul de stat al RPR spunea clar acest lucru: „Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor/Cu poporul sovietic eliberator/Leninismul ni-e far, şi tărie, şi-avânt/Noi urmăm cu credinţă partidul ne-nfrânt”. (op.cit, p. 17)

4 Politica de exterminare socială comunistă, sau mai exact spus totalitarismul comunist, s-a întemeiat aşadar pe un număr de postulate ideologice. Clasele exploatatoare, vinovate de ataşamentul lor pentru proprietatea privată şi statul de drept, trebuiau distruse. Noua religie politică propavăduia misiunea istorică a clasei muncitoare. (op.cit., p. 16).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii