Igor Dodon va realiza un film istoric despre eliberarea Moldovei de sub ocupaţia germano-fascistă

Igor Dodon citind cartea „Moldova şi Rusia”
Igor Dodon citind cartea „Moldova şi Rusia” (facebook.com)
Ştefan Sârbu
28.03.2019

Preşedintele Igor Dodon anunţă că va realiza un film documentar în contextul marcării în 2019 a celei de-a 75-a aniversări de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia germano-fascistă.

Şeful statului şi-a exprimat convingerea într-o postare pe pagina sa de Facebook că „filmul va contribui la cultivarea spiritului patriotic”, acesta prezentând materiale video inedite din arhivele fostelor ţări URSS, precum şi a altor state. Premiera filmului este preconizată pentru 24 august – „ziua eliberării Chişinăului în cadrul operaţiunii Iaşi-Chişinău”.

De asemenea, Igor Dodon a menţionat că ar fi în plină desfăşurare un plan de acţiuni care include organizarea de manifestaţii festive, renovarea monumentelor militare, elaborarea publicaţiilor ştiinţifice şi jurnalistice, dar şi vizitarea la domiciliu a veteranilor din toată ţara.

În 2018, sub egida preşedintelui Igor Dodon a mai fost lansat serialul „Istoria Moldovei”, în trei episoade, iar ulterior un film despre Ştefan cel Mare, toate fiind criticate de istorici şi considerate „propagandă antiromânească”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor