Hilde Brandl: România a contribuit la bugetul UE cu 18 miliarde euro şi a primit 55 de miliarde înapoi

Hilde Brandl
Hilde Brandl (Facebook / Hilde Brandl)

Şefa Organizaţiei Oamenilor de Afaceri Liberali din Bucureşti, Hilde Brandl, a atras atenţia că 9 mai, ziua Europei, are o dublă semnificaţie pentru europeni: este ziua în care s-a încheiat cel de-Al Doilea Război Mondial în 1945, dar este şi ziua declaraţiei Schuman din 1950, care a deschis calea apariţiei proiectului european pe un continent devastat de război.

"Proiectul european şi-a propus încă de la la început ca la adăpostul protecţiei americane să construiască un spaţiu al libertăţii şi al cooperării economice care să înlăture pentru totdeauna războiul de pe continent. România a aderat la proiectul european în urmă cu 13 ani, fapt ce ne-a permis o dezvoltare economică şi socială fără precedent în istorie. În ciuda numeroaselor erori făcute la Bucureşti, beneficiile aduse de apartenenţa la Uniunea Europeană sunt uriaşe. Cu sprijinul experţilor europeni am reuşit în ultimii ani să facem progrese uriaşe în domenii precum Justiţia, Economia, Educaţia (prin nenumăratele programe Erasmus), Sănătatea şi Infrastructura. În mod evident, se puteau face mult mai multe lucruri, însă din nefericire incompetenţa şi lipsa de patriotism a celor care au guvernat România au făcut ca paşii noştri să fie mai degrabă mici şi nesiguri. Dacă nu am reuşit mai mult, aşa cum a reuşit Polonia, acest lucru ni se datorează aproape exclusiv nouă şi nu vreunei conspiraţii globale sau europene", a declarat Hilde Brandl.

Potrivit liderului liberal, în cei 13 ani de la aderare, România a contribuit la bugetul european cu aproximativ 18 miliarde de euro şi a primit aproximativ 55 de miliarde de euro, deci suntem pe plus cu 37 de miliarde de euro.

"Aceşti bani au ajutat enorm la dezvoltarea comunităţilor locale, căci au finanţat lucrări de infrastructură, lucrări de canalizare, ţevi de gaze şi de apă potabilă pe care niciun Guvern al României nu îşi permitea să le dezvolte. Tot cu bani europeni s-au făcut săli de sport, s-au construit sau renovat teatre, s-au renovat biserici, mănăstiri, şcoli şi clădiri istorice. Trebuie să reţinem că progresele uriaşe făcute de oraşe precum Cluj, Oradea, Sibiu, Alba Iulia şi altele s-au datorat într-o mare măsură banilor europeni. Diferenţa dintre aceste localităţi şi alte oraşe care au rămas nedezvoltate, precum Bucureştiul, Constanţa, Brăila, Craiova şi altele se datorează aproape exclusiv primarilor care au condus în aceşti ani", a explicat preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri Liberali din Bucureşti.

În încheiere, Hilde Brandl a subliniat că lecţiile trecutului şi ale prezentului ne învaţă că trebuie să întărim proiectul european, să construim o solidaritate reală între naţiunile europene, fără a renunţa la specificul şi valorile fiecăreia, dar mai ales să învăţăm să gândim proiecte care să fie cu adevărat în interesul tuturor.

"Doar astfel vom reuşi să construim şi în practică visul lui Robert Schuman, acela al unei Europe unite, libere şi prospere", a conchis liderul liberal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne