Hilde Brandl: Nesimţirea PSD e de Cartea Recordurilor. Nici măcar nu e vorba de demagogie, discutăm direct de nişte nesimţiţi

Hilde Brandl
Hilde Brandl (Facebook / Hilde Brandl)

PSD încearcă acum să ne explice că ei au crescut alocaţiile pentru copii în condiţiile în care ieri după-amiază nu ştiau ce chichiţe să mai găsească în regulament pentru a relua votul, a atras atenţia vineri, într-o declaraţie pentru Epoch Times, Hilde Brandl, preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri liberali din Bucureşti.

"Nici măcar nu e vorba de demagogie, discutăm direct de nişte nesimţiţi care îşi arogă proiectele altora. Tocmai de aceea vreau să-i felicit pe colegii din PNL dar şi cei din PMP şi USR care au profitat de faptul că pesediştii ieşiseră pe hol în timpul dezbaterilor. PSD profită de faptul că controlează direct sau indirect 75% din presa naţională. Cei 40 de milioane de euro pe care PSD şi i-a alocat în acest an de la bugetul de stat sunt folosiţi în mare parte pentru a cumpăra instituţii media şi jurnalişti care sunt în stare să jure în prime time că deputatul liberal Sighiartău care a promovat acest proiect este de fapt un senator pesedist. Sunt în stare de orice, nu au nicio jenă şi nicio limită", a declarat Hilde Brandl.

Potrivit liderului PNL, cu toate acestea, modul în care este construit actualul buget este îngrijorător pentru viitorul nostru.

"Eu nu înţeleg cum poate acest Guvern să estimeze o creştere economică de 5.5% pentru acest an în condiţiile în care ţări din UE au intrat în recesiune sau au creşteri de sub 1%. Este absurd să vii cu o astfel de prognoză în condiţiile în care exporturile noastre merg în proporţie de 70% către statele europene. A exporta în alte zone aşa cum doreşte ministrul Teodorovici e o absurditate. În primul rând ţări precum Rusia traversează o criză economică de aproape un deceniu şi în al doilea rând produsele româneşti ar fi taxate suplimentar pe aceste pieţe", a precizat Hilde Brandl.

Ce a transmis PSD după scandalul din Parlament

"PSD va creşte alocaţiile pentru copii şi va îndrepta lucrurile făcute prost de Opoziţie. Într-un demers pur demagogic, cei de la PNL s-au trezit în ultimul moment să ceară majorarea alocaţiilor. Dar au făcut-o prost, pentru că nu înţeleg legile şi economia: au indicat o sursă eronată pentru aceste creşteri şi au greşit la calcule astfel că suma propusă era insuficientă pentru majorările cerute. Mai mult, nu au ştiut că Legea Bugetului alocă bani doar pentru instituţii, nu şi pentru drepturi ale persoanelor, cum sunt alocaţiile. Deci amendamentul lor la Legea Bugetului era inaplicabil. Guvernul PSD-ALDE va îndrepta aceste lucruri şi va emite o ordonanţă de urgenţă care să reglementeze corect majorările de alocaţii pentru copii", a afirmat PSD pe Facebook.

Reamintim că, la propunerea PNL, Parlamentul a decis să majoreze alocaţiile pentru copii de la 1 martie. Mai exact, copiii de până la doi ani vor primi 300 de lei pe lună (faţă de 200 până acum), iar cei până în 18 ani vor primi 150 de lei pe lună (faţă de 84 până acum). Merită menţionat că doar 3 social-democraţi au votat în favoarea amendamentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne