H.R. Patapievici: ”Nomenclatura comunistă a ocupat cu mijloace militare un cartier din Bucureşti- cartierul Primăverii - care era ca oraşul interzis, în Pekin”

Horia Roman Patapievici
Horia Roman Patapievici (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Lansarea lucrării "Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete" semnată de Vladimir Tismăneanu şi publicată de editura Humanitas a avut loc duminică, în ultima zi a Târgului Gaudeamus. La lansarea volumului au luat cuvântul Mircea Cărtărescu, Horia Roman Patapievici şi Lidia Bodea.

Lucrarea nu îşi propune să fie o analiză sociologică de tip tradiţional, a declarat autorul, ci este vorba despre experienţele sale în interiorul unui grup pe care a ajuns sa îl cunoască foarte bine.

„Ştim foarte puţin despre acel grup social şi, dacă vreţi, chiar cultural numit nomenclatura comunistă. Era vorba de o societate cvasisecretă, cu riturile, codurile, simbolurile, nostalgiile şi, nu mai puţin important, privilegiile sale.

În preambulul prezentării cărţii, Horia Roman Patapievici a explicat pe ce se bazează răul din societatea românească, de ce, conform indicilor economici nu suntem în Europa, de ce a fost posibilă lovitura împotriva instituţiilor statului din vara aceasta.

”Dacă în Imperiul Otoman nu a existat legalitate este pentru că structurile de proprietate nu erau bine orânduite. Indicatorii economici, prin care este caracterizată libertatea economică, ne situează nu în Europa ci în zona africană”. De acest lucru sunt responsabili doi sub-indici: claritatea dreptului de proprietate (şi garantarea lor juridică) şi corupţia.

”Corupţia şi neclaritatea dreptului de proprietate, care nu sunt independente, sunt corelate, pentru că corupţia parazitează corpul social numai atunci când structurile de proprietate nu sunt clar definite şi nu sunt garantate prin lege. Avem un indice al libertăţii economice scăzut la nivel african şi nu la nivel european pentru că stăm foarte prost cu corupţia şi stăm îngrozitor de prost cu claritatea definirii drepturilor de proprietate. Dacă există ceva care explică catastrofa care s-a petrecut în această vară - când un atentat la instituţiile statului de drept a putut în 3 zile să schimbe şeful statului, al doilea om în stat, al treilea om în stat, Avocatul Poporului, Curtea Constituţională să aibă prerogativele diminuate şi printr-un truc prin care cronologia era inversată la publicarea în Monitorul Oficial şi anume trecerea Monitorului Oficial (care din vremea lui Cuza era la Camera Deputaţilor) în subordinea Guvernului pentru a permite ca acest joc să pară constituţional (el fiind neconstituţional)- dacă acest lucru s-a petrecut este pentru că indicele de libertate economică este foarte scăzut şi că drepturile de proprietate sunt prost definite. Pe acest lucru se bazează răul din societatea noastră”.

Astfel este posibil să trăim în anul 2012, a continuat fostul director al Institutului Cultural Român, într-o situaţie în care unul dintre cele mai „excepţionale produse universitare ale spaţiului cultural românesc (pentru că Vladimir Tismăneanu s-a format în România, s-a format cu tipul de aspiraţii din acele nişe intelectuale care caracterizează stranietatea românească) apare în Observatorul Cultural, sub pana unei profesoare universitare, cu prenumele de „Volodea”, în ghilimele. „Trăim în ţara în care se poate scrie ”Volodea” şi Tismăneanu” pentru că „dacă există un om în România împotriva căruia anti-semitismul este tolerat inclusiv de organismele care monitorizează fenomenul anti-semit şi iau măsuri pentru ca fenomenul anti-semit să fie arătat cu degetul şi eradicat, acesta este Vladimir Tismăneanu”. Patapievici a ilustrat, cu această ocazie „această învrăjbire a societăţii româneşti” făcută de elemente politice dar la care foarte mulţi dintre „compatrioţii noştri au consimţit şi au devenit parte activă”, lucru care a condus la faptul că români care nu sunt de origine evreiească să fie confecţionaţi evrei ca să poată fi detestaţi mai bine.

Cauza adâncă a acestei detestări, explică Patapievici este că ”Tismăneanu şi-a legat numele de unul dintre cele mai mari acte de demnitate colectivă şi statală ale naţiunii noastre- condamnarea oficială a comunismului în 18 decembrie 2006, ca regim ilegitim şi criminal, printr-o declaraţie solemnă a şefului statului în Parlament, când a început totul”.

Vladimir Tismăneanu a fost preşedintele comisiei care a pregătit documentaţia şi care a realizat Raportul final care a stat la baza condamnării oficiale a comunismului în decembrie 2006, Raport care a dus, la câteva luni după, la prima suspendare a preşedintelui Băsescu, căruia nu i-a putut fi iertat de către forţele politice din Parlament de atunci care continuă pe un fir roşu să urmărească aceeaşi politică , el stă la originea acestei condamnări.

”S-a produs atunci un fenomen care antrenează foarte multe dintre personajele sau urmaşele personajelor care constituie drama acestei cărţi”, explică Patapievici în prezentarea cărţii lui Tismăneanu. ”Sunt personaje din nomenclatura comunistă (de rang 1, 2, 3), ocupând funcţii de decizie politică, funcţii de propagandă ideologică, sau, având legătura cu, cum se numea pe vremuri, munca de securitate”.

Această nomenclatură comunistă ”a ocupat cu mijloace militare un cartier din Bucureşti- cartierul Primăverii- care era ca oraşul interzis, în Pekin, inaccesibil publicului normal, şi înconjurată de aura nu numai a gheretelor miliţienilor care păzeau accesul la cele mai importante figuri ale nomenclaturii ci şi prin liniştea, frumuseţea, misterul care provenea din case. Cuvântul secret, cuvântul cheie este ”casa rezidenţială”. Acest cartier, care a fost creat de marea burghezie, de vechea boierie, iar casa fostului prim ministru, Năstase, a fost construită în acest cartier, pe strada Zambaccian, şi nu în cartierul Berceni, pentru un prestigiu de putere.

Pentru ca aceste case să fie dobândite, s-a ucis, s-au făcut fărădelegi, s-au comis trădări grave, pentru că a locui în cartierul Primăverii era, pentru oamenii care aparţineau acestei nomenclaturi un lucru de status politic şi social să ocupe aceste case.

”Când veţi citi acesta carte – care poate fi citită ca un Bedeker al acestui cartier, al Primăverii - în care vedeţi cine a locuit, cine a iubit, cine a trădat, cine a fost avansat, cine a fost evacuat din aceste case. Deschideţi la prima pagină şi vedeţi pe strada cutare, la numărul cutare, a locuit cutare şi cutare, care intrase în relaţie cu cutare cu casa de vis-a-vis, în care, dacă traversaţi strada, s-a petrecut drama cutare, în anul cutare. Este o fascinantă istorie a elitelor comuniste din punct de vedere al caselor din cartierul Primăverii. Oamenii care au ocupat aceste case, dându-i afară, punându-i în puşcărie, aruncându-i în stradă, stricându-le vieţile, pe foştii propietari, au avut urmaşi. Aceşti urmaşi nu seamănă cu Vladimir Tismăneanu”.

Vladimir Tismăneanu a luat în serios datoria morală de a spune adevărul.

Acela a fost un comportament ”al forţelor politice extremiste (Partidul România Mare dar de conivenţă cu preşedintele de şedinţă de atunci) cu forţe politice care au permis ocuparea tuturor culoarelor care duceau spre balcoanele Parlamentului, a trupelor paramilitare, pe care PRM le-a adus cu camioane şi autobuze care au avut permisiunea să intre în esplanada Parlamentului României

O vorbă a lui Camus spune că libertatea este dreptul de a nu minţi. Un om nu poate fi liber până nu ia decizia morală de a nu minţi nici măcar în privinţa lucrurilor celor mai personale, celor mai dureroase, acelea care se leagă cel mai intim, nu de deciziile personale, dar şi de deciziile celor pe care i-a iubit, i-au dat naştere, i-au asigurat prin iubirea lor posibilitatea de a deveni o fiinţă sufleteşte normală şi nu o fiinţă sufleteşte mutilată, cum se întâmplă cu cei lipsiţi de iubire”, a urmat H.R. Patapievici, explicând că Tismăneanu a avut curajul moral de a fi singurul dintre urmaşii fostei nomenclaturi care ”a făcut ceea ce germanii numesc ”munca de prelucrare a trecutului” în vederea obţinerii unui tip de raportare morală la ceea ce este una dintre cele mai mari crime ale secolului al 20-lea”.

Cum i s-a răspuns lui Vladimir Tismăneanu, mai spune Patapievici este răspunsul la condamnarea comunismului.

”Există două modalităţi majore de a te raporta la comunism. Una spune că ceea ce este rău în comunism este comunismul însuşi – interpretare care pleacă de la Hannah Arendt, de la lucrările ei despre originile totalitarismului şi identifică în comunism un rău totalitar şi care generează o faţă care se numeşte fascism şi nazism şi o altă faţă care se numeşte comunism. În esenţă există un trunchi comun, totalitar, faţă de care distincţia anterioară dintre fascism, nazism şi comunism ţine de opţiuni ulterioare secundare faţă de trunchiul central.”

Mai există un mod de a te raporta la comunism, care spune că ceea ce este rău în comunism, este pervertirea ideilor comuniste. ”Ceea ce este rău în comunism sunt tradiţiile anti-semite, şovine, xenofobe, naţionaliste, prezente în cultura politică a ţării respective şi care, la un anumit moment în care idealurile ”curate” şi ”minunate” ale socialismului sunt trădate, devin justificarea centrală a doctrinei şi a regimului. Ceea ce este rău în comunism este comunismul însuşi. Acesta a fost paradigma după care a fost condamnat comunismul în România. Paradigma corectă.

Mai există una, care este adoptată de toţi cei care îl detestă pe Vladimir Tismăneanu şi care spun că ceea ce este rău în comunism este re-apariţia temelor legionare din anii 30: naţionalismul, anti-semitismul, etc. De aceea, urmează Patapievici, este Vladimir Tismăneanu atât de detestat, pentru că a rostit cu glas tare adevărul împotriva legii tăcerii care funcţionează la toţi moştenitorii nomenclaturii comuniste din România.

Cartea, ”Lumea secretă a nomenclaturii” este împărţită în două. Prima parte este ”un soi de catalog al caselor din cartierul Primăverii şi al istoriilor lor secrete (secrete şi ne-secrete, pe care cu geniul nostru al uitării, le-am uitat) pe care el ni le reaminteşte”. Treptat acesta primă parte trece spre o zonă proustiană (cum a spus Mircea Cărtărescu, în deschiderea evenimentului). În această parte de rememorare propriu-zis personală, familia lui capătă cu discreţie portrete ale mamei şi tatălui său, tată care ar fi dorit să devină un nomenclaturist de primul rang dar nu a reuşit să câştige, pentru că era prea onest, lupta cu ”rechinii din partid”, şi atunci a fost marginalizat, până a fost trimis la munca de jos, după ce a fost dat afară din partid în 1960.

”E un portret discret, necruţător, sub semnul adevărului, dar, acolo pulsează o inimă. Şi treptat, din momentul în care tema caselor şi a nomenclaturii trece în tema părinţilor şi raportării lui la el, ajungem în tema sufletească a vieţii lui şi prima parte se termină de fapt cu o rememorare auto-biografică în care răspunde numeroaselor atacuri care au făcut din el nomenclaturistul care trebuie desfiinţat.”

Partea a doua este o sumă de portrete.

”Gândiţi-vă cum cunoaştem noi lumea lui Platon. O cunoaştem pentru că erudiţii au făcut un inventar al tuturor personajelor care apar în Dialoguri. Să citeşti astfel de dicţionare înseamnă să intri în referenţialul concret al lumii lui Platon, astfel că ai un trup pentru sufletul pe care îl poţi înţelege citindu-i dialogurile. Asta face Vladimir Tismăneanu - o sumă de portrete, prin care fixează în memoria noastră (necruţător, pentru ca el serveşte adevărul) câteva dintre figurile foarte cunoscute, altele pe care le-am uitat, dar bine rânduite pentru a fi sub oprobiul nostru public”.

Încheierea prezentării cărţii, prin cuvintele mamei lui Vladimir Tismăneanu, este o temă de reflecţie dureroasă:

”Dacă avem puţină conştiinţă trebuie să ne gândim la ce ne-am pretat, indiferent dacă eu, ca individ nu am nimic să-mi reproşez, dar am făcut parte dintr-o formaţiune care a fost o oroare, o monstruozitate. Nimic din ce am promis nu s-a întâmplat. Am minţit oamenii

Pentru el, ca fiu al părinţilor lui, explică Horia Roman Patapievici, reprezintă invitaţia să facă ce a făcut, adică să se prezinte moral, nu numai cu trecutul lui, al fiului, ci şi al părinţilor, pentru ca ei au fost parte a unei dintre cele mai mari crime ale acestui secol, iar Vladimir Tismăneanu este martorul acestui lucru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne