European Voice: România într-o poziţie precară - o recenzie la cartea „România sub Traian Băsescu”

Problemele şi triumful preşedintelui suspendat al României, Traian Băsescu, reprezintă doar o parte dintr-o carte care examinează o perioadă crucială din istoria ţării, se arată într-o analiză a European Voice, semnată de Andrew Gardner.

Cetăţenii României sunt pe cale să voteze într-un referendum privind suspendarea lui Traian Băsescu, la 29 iulie. Nu trebuie să citeşti prea mult din cartea 'România sub Traian Băsescu', pentru a vedea că unor români s-ar putea să nu le placă preşedintele lor din ultimii opt ani.

Potrivit semnatarului articolului, editorii acestei colecţii nepărtinitoare de studii despre România între 2004 şi începutul lui 2010, Ronald F. King şi Paul E. Sum, sugerează în primele trei pagini că Băsescu a demonstrat că este 'carismatic, coleric, dispreţuitor şi combativ' şi 'capricios şi uneori contradictoriu', caracteristici care creează un preşedinte complex şi controversat.

Adversarii săi politici încearcă, prin aparatul referendumului, să-l îndepărteze pe Băsescu înainte de expirarea mandatului său în 2013. Este posibil ca Băsescu să nu mai aibă multe zile în acest post. În 2007, a supravieţuit unui alt referendum de suspendare, iar în 2009 victoria sa în realegerea ca preşedinte a fost atât de subţire, potrivit lui Toma Burean, unul dintre cei care au contribuit la această colecţie, încât nu ar fi câştigat fără voturile diasporei româneşti.

Această carte nu este însă despre Traian Băsescu. Este mai degrabă o succesiune de instantanee luate de autori din zonele lor de interes dintr-o perioadă importantă, care acoperă aderarea României la UE şi cufundarea ulterioară în criza financiară.

Cartea nu oferă o imagine detaliată a bătăliilor din politica românească. Nici nu este cuprinzătoare. Scopul său este de a fi 'intuitivă şi semnificativă' cu privire la grupuri şi instituţii. Şi îl atinge. Evită totodată pericolul de a fi aridă şi greoaie la citit. Acest lucru se datorează parţial faptului că capitolele sunt scurte iar scrisul rezonabil de alert, dar mai ales pentru că subiectul - România - este bogat şi recompensant.

Instantaneele sesizează unele progrese. Vladimir Tismăneanu salută Comisia Prezidenţială a lui Băsescu pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România drept o respingere a 'uitării instituţionalizate' şi un moment necesar de 'claritate morală'. Autorii capitolului privind agricultura notează progresele ''considerabile' pentru fermierii români. Societatea civilă a fost neaşteptat de flexibilă în timpul crizei financiare şi economice. Totodată, o slăbire a legăturilor Bisericii Ortodoxe Române cu politicieni a ajutat Biserica să se modernizeze şi să-şi sporească rolul social.

Schimbările politice au fost echivoce în cel mai bun caz. Florian Fesnic explorează modul în care Băsescu a trecut de la abordarea liberalilor urbani la transformarea Partidului său Democrat Liberal într-o formaţiune care acoperă o varietate de tendinţe, o trăsătură comună ţărilor occidentale europene, dar nouă în România. În cazul României, s-ar putea ''să nu fie de bun augur şi pentru calitatea democraţiei', sugerează Fesnic. În mod îngrijorător, partidele au acum mai mulţi dintre 'sponsorii lor financiari' în Parlament, scriu Marius Matichescu şi Oleh Protsyk, o schimbare 'asociată cu asumarea lui Băsescu a poziţiei de leadership primordial în tabăra liberală'.

Acest lucru ar putea fi un simptom al unui sistem politic bolnav - care reflectă atractivitatea imunităţii parlamentare pentru oamenii de afaceri şi credinţa lor că trebuie să-şi apere interesele personale - iar restul cărţii detaliază această ''maladie''. Laitmotivul este că e vorba de un sistem politic care luptă pentru a se schimba. Corupţia este persistentă şi seminţele ei sunt semănate devreme: Gabriel Bădescu înfăţişează o imagine deprimantă a modului în care tinerii sunt şcolarizaţi în corupţie în sistemul educaţional. Partidele şi alianţele pot fi într-o stare constantă de flux, dar modelele electorale sunt în mare parte neschimbate, scriu Ronald King şi Cosmin Marian, încurajând politicienii să se diferenţieze de retorica de ''seră''. Competiţia politică ar putea îmbunătăţi, eventual, guvernanţa democratică, dar numai într-un mod 'complicat' şi 'nedeterminat'. Încercările de reformă a sistemului judiciar au fost subminate. 'Haosul şi conflictul' au caracterizat politica, în parte pentru că Băsescu a fost un preşedinte activ şi a avut ciocniri cu premierii săi, chiar cu cei nominal aliaţi cu el.

Editorii încearcă să se adapteze la schimbările haotice din România prin teza că România experimentează 'democratizarea triaj', 'un proces în care oficialii reacţionează sub presiune la cele mai recente situaţii de urgenţă sau crize iar reforma este făcută parţial şi fragmentar'. Acesta este un sistem adaptabil dat totuşi imobil care are 'un picior ferm în viitor şi altul ferm în trecut' şi în care politica se face 'fără ideologie şi coerenţă'.

Acest lucru sugerează o viziune diferită a rolului UE în România comparativ cu alte teorii, care, în caracterizarea lui Henry Carey, sugerează că elita politică a manipulat 'stimulentele unor instituţii neo-liberale', că 'Occidentul a fost în mare parte ineficient sau irelevant' sau că' România stă cu mult mai bine decât ar fi fost fără aderarea la UE'.

''Democratizarea triaj'' sugerează că sistemul politic din România are nevoie de presiune externă - de la alţii sau de la crize - pentru a se adapta sau a progresa şi că în momentele în care România a aderat la UE (2007) şi când această carte se încheie (2010), UE a avut nevoie de un instrument pentru a aplica presiune - Mecanismul de cooperare şi verificare care a fost păstrat chiar şi după ce România a fost admisă în UE.

Nu este o stare sănătoasă a lucrurilor sau un indiciu de stare sănătoasă. Dar nu înseamnă că aceasta trebuie să fie permanentă, subliniază autorii. Epilogul, scris în 2010, se încheie cu un scenariu optimist - criza financiară ar putea încuraja o modernizare a politicilor, o ruptură de 'reţelele dependenţei de stat' şi o capacitate de reacţie mai mare pentru societate. Doi ani mai târziu, şi pe fondul adăugării crizelor constituţională şi politică la criza financiară şi economică, se pare că scenariul a fost prea optimist, conchide analiza.