Guvernul R. Moldova a adoptat măsuri fiscale pentru deblocarea asistenţei financiare şi echilibrarea bugetului

Implementarea de către PD a reformei fiscale, prin care s-au micşorat cotele de impozitare şi s-au introdus scutiri adiţionale, concomitent cu noul sistem de salarizare, a creat riscuri majore pentru stabilitatea bugetară.
Guvernul Sandu
Guvernul Sandu (gov.md)

Guvernul de la Chişinău a aprobat vineri, 9 august , măsuri fiscale pentru deblocarea asistenţei financiare şi echilibrarea bugetului care urmează a fi votate săptămâna viitoare într-o şedinţă extraordinară a Parlamentului.

Măsurile fiscale adoptate presupun eliminarea scutirilor personale pentru persoanele fizice cu venituri mai mari de 360 000 de lei anual; aplicarea impozitării generale la creşterea de capital, 100% pentru persoane juridice, 50% pentru persoane fizice; anularea amnistiei fiscale; eliminarea scutirii TVA pentru sectorul HORECA; eliminarea scutirii pentru venitul estimat prin metode indirecte; aplicarea taxelor pentru protejarea mediului; impunerea contribuţiilor de asigurări sociale asupra tichetelor de masă; revizuirea tratamentului fiscal al mărfurilor transportate prin servicii poştale internaţionale.

Potrivit Ministerului Finanţelor, proiectul are ca scop asigurarea concurenţei loiale, respectarea principiului echităţii fiscale şi acumularea adiţională a veniturilor bugetare, ca ulterior acestea să fie direcţionate în mod prioritar în domeniile social-economice importante precum salarizare bugetară, asigurări sociale, dar şi investiţii în infrastructură, de care vor beneficia toţi cetăţenii Republicii Moldova.

În anul 2018 guvernarea democrată a adoptat modificări în politica bugetar-fiscală care au compromis echitatea fiscală şi au avut efecte semnificative asupra indicatorilor bugetari. Implementarea concomitentă a reformei fiscale, prin care s-au micşorat cotele de impozitare şi s-au introdus scutiri adiţionale, şi a unui nou sistem de salarizare, care a crescut semnificativ cheltuielile de personal, au creat riscuri majore pentru stabilitatea bugetară, în special în Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), care va înregistra în anul 2019 un deficit record de peste 2 miliarde de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe