Grindeanu nu demisionează: Am fost evaluat de Darius Vâlcov. S-a inventat o opoziţie la Guvern în interiorul PSD-ului
alte articole
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, miercuri seară, după ce Guvernului său i s-a retras sprijinul politic al PSD iar toţi miniştrii au demisionat, că nu îşi va da demisia până ce şeful statului nu va nominaliza un alt premier tot din partea social-democraţilor.
Grindeanu a mai precizat că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar-doar îşi va da demisia şi a acuzat că a fost tratat nedrept. Premierul s-a declarat mirat că s-a pus atâta presiune pe el şi pe miniştri, opinând că singura explicaţie este "dorinţa unui singur om de a avea toată puterea."
"I-am propus dlui Liviu Dragnea să ne asumăm împreună acest presupus eşec. Să ne dăm amândoi demisia. N-am văzut că s-a întâmplat.", a mai precizat premierul.
De asemenea, Sorin Grindeanu a acuzat că a fost evaluat de Darius Vâlcov care, spune el, nici nu mai e membru de partid şi că i s-a reproşat că nu a îndeplinit unele măsuri la care chiar Liviu Dragnea renunţase.
"Cred că această evaluare (în urma căreia s-a retras sprijinul guvernului) trebuia să fie făcută în primul rând prin dialog cu mine, ca premier, şi în al doilea rând cu fiecare ministru în parte pentru a fi una cât se poate de reală. Marea majoritatea a miniştrilor nu au participat la întâlniri de acest tip şi au văzut ca şi mine azi pentru prima oară această evaluare făcută de Darius Vâlcov, care din ce stiu nici măcar nu e membru PSD. Eu am crezut că există acea comisie celebră în interiorul partidului care analizează activitatea Guvernului. Nu am aflat nici azi şi nu stiu să fie altcineva din comisie în afară de Darius Vâlcov. (..)
Eu cred că ce s-a întâmplat azi prin această evaluare e o justificare pentru a mi se spune 'trebuie să pleci, trebuie să îţi dai demisia!' (...)
Vorbind de ceaslovul prezentat de Vâlcov, rar mi-a fost dat să văd aşa ceva. La nerealizări sunt incluse două măsuri la care însuşi Dragnea a declarat că se renunţă, TVA zero la locuinţe şi TVA zero la publicitate...
La educaţie mi se reproşează mie şi ministrului că nu am făcut programe de educaţie a copiilor de la naşteri până la majorat. La politică externă - dezvoltarea relaţiilor cu Federaţia Rusă e trecută ca neîmplinire. Îmi asum.", a declarat Grindeanu.
De asemenea, premierul s-a lăudat că Guvernul său a avut mari realizări precum creşterea cu 20% a salariului minim din sectorul public, creşterea cu 15% a salariilor din educaţie şi sănătate, creşterea veniturilor persoanelor cu handicap, a susţinut că România are acum cel mai mic procent de şomaj din UE- 5, 3% - şi un nivel record al exporturilor în trimestrul I, cel mai ridicat de după 2012.
Nu în ultimul rând, (încă) premierul a lăsat să se înţeleagă că demiterea sa va afecta eforturile depuse de în ultimele 6 luni în materie de politică externă şi de atragere de fonduri europene.
"Aş vrea să va spun o informaţie nouă, din ultimele ore şi anume că reprezentantul Comisiei Europene pe fonduri UE, pe exerciţiul nou a spus că în mare parte totul e în regulă dar avem nevoie de stabilitate pentru aprobarea măsurilor. Am fost întrebaţi azi cine semnează documentele săptămâna viitoare...", a susţinut Grindeanu.
Finalmente, Grindeanu a susţinut că membrii de partid şi el meritau mai mult respect şi că membrii CExN au făcut un cadou nesperat PNL -ului, USR-ului şi lui Iohannis.
"E păcat pentru membrii partidului din care fac parte şi păcat pentru români, eu cred că merităm mai mult respect. Mai cred ceva, că azi PNL şi USR, preşedintele Iohannis sunt foarte invidioşi pe serviciul pe care PSD l-au făcut lor, şi anume prin modul în care PSD-ul, sau, îmi cer scuze, nu vreau să se confunde PSD şi sutele de mii de membri cu CExN. CExN a făcut un cadou şi PNL-ului, şi USR-ului şi dlui Iohannis prin modul în care azi au prezentat acest raport de evaluare şi s-a inventat o opoziţie la Guvern în interiorul PSD-ului", a declarat Grindeanu.
Finalmente, Grindeanu a declarat că va rămâne în PSD şi va rămâne premier până când Iohannis va desemna un alt candidat, cu nume şi prenume din partea PSD.
"Nu vreau să riscăm căci în acest moment se deschid toate opţiunile. Eu vreau ca partidul din care fac parte să rămână la guvernare", a concluzionat Grindeanu.
Întrebat de presă dacă crede că retragerea sprijinului PSD are legătură cu stabilirea pragului pentru abuz în serviciu, Grindeanu şi-a exprimat speranţa, de asemenea, că lucrurile nu stau aşa. De asemena, întrebat dacă ar mai adopta OUG 13, (încă) premierul a răspuns:
"14 sigur!"