Google, Spotify şi alte servicii online îşi revin după o aparentă pană la scară largă

(Captură Foto)
Redacţia
13.06.2025

Numeroase site-uri şi servicii online, inclusiv serviciile Google, Spotify, DoorDash şi altele, au început să revină la normal după întreruperi pe scară largă, care au avut loc joi după-amiază, relatează WGN9.

Platforma de monitorizare a întreruperilor Downdetector a arătat că zeci de site-uri şi servicii au înregistrat o creştere a numărului de raportări de probleme de către utilizatori, începând la scurt timp după ora 14:00 ET (ora SUA de Est).

Peste 40.000 de astfel de raportări au fost înregistrate doar pentru Spotify. Utilizatorii au menţionat că nu puteau încărca sau folosi aplicaţia. În cazul Discord, peste 12.000 de utilizatori au raportat probleme la trimiterea de mesaje sau conectarea la server. Alte site-uri, aplicaţii şi servicii cu probleme raportate au inclus Snapchat, Pokemon Go, Etsy, Fubo şi Mailchimp.

Mii de utilizatori au semnalat, de asemenea, probleme de accesare sau utilizare a resurselor Google, cum ar fi site-ul principal, Cloud, Meet, Nest, Drive şi Gmail. Panoul de stare al serviciului Google Search nu indică niciun incident în curs, joi după-amiază. Panoul pentru Workspace afişa iniţial acelaşi mesaj, dar un update publicat puţin înainte de ora 16:00 ET anunţa că problema care afecta mai multe servicii – Gmail, Google Calendar, Google Chat, Google Cloud Search, Google Docs, Google Drive, Google Meet, Google Tasks şi Google Voice – a fost rezolvată.

Site-ul de stare pentru Google Cloud a arătat că incidentele au fost raportate la nivel global. Un anunţ publicat în jurul orei 15:00 ET menţiona că „mai multe produse [Cloud] sunt afectate din cauza unei probleme cu serviciul de Management al Identităţii şi Accesului”.

După ce a anunţat că echipa sa de inginerie investighează problema, un mesaj pe site-ul de stare menţiona că s-a identificat cauza principală şi au fost aplicate „măsuri de remediere adecvate”.

Până la ora 18:15 ET, compania a anunţat că majoritatea produselor Google Cloud s-au recuperat complet, dar a recunoscut că ar putea exista „efecte reziduale”.

Google Cloud oferă servicii de computing pentru companii, găzduind aplicaţii, date şi alte resurse. O companie listată ca fiind client Google Cloud, Shopify, a înregistrat de asemenea un vârf de raportări privind întreruperi, joi.

Între timp, utilizatorii Spotify care au raportat probleme la accesarea serviciului de streaming au fost îndrumaţi de contul de suport al companiei de pe X (fostul Twitter) să încerce un alt browser, cu un mesaj care întreba în mod specific dacă problema apare „doar în [Google] Chrome”.

Ca răspuns la postările legate de problemele serviciilor sale, Google a declarat că „nu există întreruperi de servicii cunoscute” şi le-a sugerat utilizatorilor „să încerce să şteargă memoria cache şi cookie-urile”.

Cloudflare, care oferă la rândul său suport pentru servicii online, a înregistrat şi ea o creştere a raportărilor privind întreruperi. Un anunţ pe site-ul companiei menţiona că serviciul Workers KV a fost indisponibil „din cauza unei întreruperi la un serviciu terţ esenţial”. Puţin înainte de oră 17:00 ET, Cloudflare a anunţat că serviciile sale au fost restabilite complet.

Utilizatorii Downdetector au raportat şi probleme cu Amazon Web Services (AWS), dar compania a declarat pentru Nexstar că nu a avut probleme joi.

„În prezent, nu există întreruperi generale ale serviciilor AWS. Serviciile noastre funcţionează normal. Singura sursă de pe internet care oferă date exacte despre disponibilitatea serviciilor noastre este AWS Health Dashboard”, a spus un purtător de cuvânt pentru Nexstar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor