Google: Interdicţia aplicată Huawei ar putea submina securitatea naţională a SUA

(Getty Images)

Google, care este deţinută de Alphabet Inc, a avertizat că, în cazul în care administraţia SUA continuă să menţină interdicţia aplicată companiei chineze Huawei, riscă să compromită securitatea naţională, potrivit unui articol publicat joi de Financial Times.

Avertismentul a fost făcut în contextul în care cele mai mari două economii ale lumii sunt prinse într-un război tarifar declanşat de ceea ce oficiali americani au afirmat că sunt practici comerciale inechitabile folosite de China.

În timp ce sancţiunile urmează să afecteze Huawei pe termen scurt, experţi din industrie susţin că acestea ar putea forţa compania – şi alte firme chineze – să devină autonome prin dezvoltarea unor tehnologii mai autohtone, afectând astfel, pe termen lung, dominaţia unor companii precum Google, potrivit Reuters.

În special Google este îngrijorată de faptul că nu i se va permite să îşi actualizeze sistemul de operare Android instalat pe smartphone-urile Huawei, lucru care, susţine compania hi-tech americană, va forţa compania chineză să îşi dezvolte propria versiune a programului de operare, a raportat Financial Times, citând persoane la curent cu eforturile de lobby ale Google.

Google a mai susţinut că versiunea modificată de Huawei a sistemului Android va fi mult mai susceptibilă la hacking, a adăugat publicaţia.

În luna mai, administraţia SUA a plasat Huawei pe o listă comercială neagră, împreună cu alte 68 de companii afiliate din peste 24 de ţări.

De-a lungul anilor, Huawei a avut o ascensiune controversată şi marcată de scandaluri, primul de talie internaţională având loc în 2003, când compania Cisco a dat în judecată concernul chinez pentru că i-a furat tehnologia. De atunci, Huawei a fost bănuită de nenumărate ori de spionaj în favoarea regimului comunist chinez, primind interdicţii de participare la licitaţii guvernamentale în mai multe ţări, pe motive de securitate.

Deşi Huawei şi guvernul comunist chinez au negat cu tărie acuzaţiile privind spionajul, câteva ţări, precum Australia, Japonia şi Noua Zeelandă, au interzis participarea Huawei la contracte guvernamentale.

După includerea Huawei pe lista neagră a SUA, o serie de companii hi-tech americane, precum Google şi Microsoft, şi-au suspendat legăturile cu compania chineză.

În plus, SUA a avertizat aliaţii europeni să evite utilizarea echipamentelor Huawei în reţelele lor 5G, ameninţând că, în caz contrar, îşi va revizui politica de distribuire a informaţiilor cu respectivele guverne. Un raport media a sugerat, de asemenea, că Departamentul de Stat american a făcut presiuni asupra Coreei de Sud să renunţe la echipamentele LG, deoarece acestea ar conţine componente produse de Huawei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință