Garda. Coşmarul dintr-un spital românesc în anul 2017

Secţii pe care nu există nici măcar un banal termometru, o pacientă abia respirând dar abandonată fără să i se fi prescris un tratament, medicamente lipsă, medici insuficienţi, cam acesta este tabloul unei gărzi descrise de medicul Cezar Danilevici pe blogul său, într-o relatare ce pare, aparent de film de groază dar care descrie, potrivit doctorului, realitatea dintr-un spital din Ardeal.

Redăm câteva pasaje din descrierea gărzii de coşmar despre care nu poţi spera decât că este un caz singular, dar care, aşa cum reiese din numeroasele investigaţii publicate de Cătălin Tolontan de exemplu, pare a fi normă şi în alte spitale.

"Sunt sunat pentru o pacientă care „se simte rău”. Găsesc o bătrână cu pneumonie care abia mai respira. O consult, plămânii sunt „încărcaţi”, are nevoie de tratament. Mi se prezintă o foaie de observaţie goală, care nu are decât un şir de diagnostice. Pacienta e de mai multe zile internată dar nimeni nu s-a sinchisit să completeze istoricul ei sau rezultatul consultului de la internare. Am în faţă o necunoscută. Legea spune că foaia se completează în primele 24 de ore dar pacienta e de mai multe zile internată. Probabil un caz cunoscut de medicul de pe secţia respectivă, dar nu şi de mine care sunt medic exterior. În disperare de cauză, mă uit la foaia de evoluţie, unde se scrie de obicei tratamentul. Nu e nimic scris. Urlu la asistente să îmi dea planul de tratament şi descoperim împreună, cu oarecare stupoare, că pacienta nu are tratament. A fost internată, i s-au pus câteva diagnostice, după care a fost paraşutată într-un pat şi… au uitat de ea… Pot înţelege că medicul prea ocupat cu altele a uitat de o pacientă (deşi pare absurd), dar nici asistentele nu i-au spus (fiind o echipă) că există o pacientă fără tratament?! Se pare că nu. Mai am bănuiala sumbră că pacienta nu a dat şpagă şi atunci a fost „trecută cu vederea”, dar îmi păstrez bănuiala pentru mine.

Pneumonia are nevoie de tratament antibiotic. Întreb asistentele ce antibiotice avem pe secţie, pentru a face o selecţie, anume ce antibiotic este mai potrivit pentru pneumonie. Aflu ca există un singur antibiotic; altceva nu există. Îl dau pe acela, cu inimă strânsă, ştiind că provoacă insuficienţă renală şi nu stiu cum stă pacienta cu rinichii pentru că nu are nimic scris în documente şi nu are analizele făcute. Întreb asistenta dacă au un medicament pentru a elibera căile respiratorii, un expectorant. Asistenta îmi zâmbeşte amar: spitalul nu are nimic pentru expectoraţie. Îmi vine în minte tehnica din strămoşi cu sarea încălzită care se pune pe piept pentru ca „să se rupă din gât” şi să se faciliteze expectoraţia, dar mă abţin. Pun pacienta pe oxigen şi îi cresc un pic confortul… Şi înalţ o rugăciune către Divinitate să nu păţească ceva…

Nu reuşesc să mă adun că sunt chemat pe altă secţie. Altă gripă cu febră. Întreb cât de mare e febra şi asistenta nu ştie. Îi spun să îi pună termometrul pe tonul cu care te adresezi unui cretin. Asistenta, jenată, îmi spune că pe secţia lor nu au termometru, şi va trebui să meargă pe altă secţie, la câteva minute distanţă, pentru a împrumuta de acolo un termometru. Am un moment de „asta nu mi se întâmplă mie, nu-i aşa?! asta nu e real!”, scrie pe blogul sau medicul.

Relatarea integrala poate fi citită aici