Una dintre cele mai importante reforme din sistemul sanitar, anulată de Senat în cinci minute de "non-dezbatere parlamentară"

Senatorii au respins luni ordonanţa prin care fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, încerca depolitizarea managementului sanitar şi curăţarea domeniului de cangrena corupţiei. Iniţiativa a aparţinut lui Şerban Nicolae.
Serban Nicolae(PSD)
Serban Nicolae(PSD) (Florin Chirila/Epoch Times)

Schimbările începute de Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătăţii se izbesc de rezistenţa noului Parlament, majoritar PSD. Senatul condus de Călin Popescu Tăriceanu a votat, luni, respingerea Ordonanţei de Urgenţă 79/2016 prin care Guvernul Cioloş schimba regulile de selectare a managerilor unităţilor sanitare publice astfel încât în fruntea spitalelor să poată fi alese cele mai competente persoane. Aceeaşi ordonanţă extindea conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor.

Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, urmând votul în Camera Deputaţilor, relatează Hotnews.

Potrivit fostului purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii Laurenţiu Colintineanu, introducerea votului a fost propusă în ultimul moment, pe ordinea de zi, de către senatorul PSD Şerban Nicolae.

"Senatul, prima cameră sesizată în acest caz, a considerat că trebuie ELIMINATE din legislaţia sanitară următoarele:

- reforma comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătăţii
- reforma managementului de spitale din România
- deschiderea managementului sanitar în spitalele clinice şi către alte persoane în afară de cadre universitare
- incompatibilităţile şi conflictele de interese pentru manageri şi alte funcţii de conducere din spitale
- depolitizarea managementului sanitar

Surse din Senat îmi spun că, în Biroul Permanent, senatorul PSD Şerban Nicolae a propus introducerea votului pe Ordonanţa 79 în ultima clipă, pe listă suplimentară, invocând faptul că ar fi primit raportul de respingere comun al comisiilor juridică şi de sănătate din Senat. (de găsit aici: http://www.senat.ro/Legis/PDF/2016/16L630CR.pdf). A se nota că Şerban Nicolae este preşedintele comisiei juridice.

Călin Popescu Tăriceanu a aprobat suplimentarea ordinei de zi, iar majoritatea din jurul PSD a votat pentru.

În plenul Senatului, opoziţia a reclamat faptul că este supusă dezbaterii şi votului o lege care nu a fost studiată nici măcar un minut de niciun senator (în afară de cei din comisii). Tăriceanu a trecut peste acest argument şi a dat cuvântul reprezentantului Guvernului.

Acesta din urmă - cel mai probabil un reprezentant al Ministerului Sănătăţii - a spus în plen că Guvernul susţine respingerea Ordonanţei. (textul aici: http://www.senat.ro/Legis/PDF/2016/16L630OG.pdf)

Aşadar: în cinci minute de non-dezbatere parlamentară una din cele mai importante reforme din sistemul sanitar din ultimii ani a fost anulată de Senat. Urmează Camera Deputaţilor unde este greu de crezut că va avea altă soartă.

Pe scurt: De ce e importantă reforma managementului de spitale şi cine s-a opus vehement - http://www.tolo.ro/…/guvernul-cioloş-ii-obl…/comment-page-2/, scrie, pe Facebook, Colintineanu.