Gabriel Sandu susţine că a luat mită pentru a-şi recupera banii băgaţi în campania PDL
alte articole
Fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, arestat în megadosarul de corupţie Microsoft, le-a dezvăluit procurorilor DNA, potrivit Realitatea TV, că a finanţat campania electorală a PDL cu nu mai puţin de 5 milioane de euro, în schimbul păstrării funcţiilor pe care le deţinea, şi apoi a luat mită 2,7 milioane de euro pentru a-şi mai acoperi din cheltuieli.
Vă prezentăm o parte din declaraţia făcută de fostul ministru Gabriel Sandu în faţa procurorilor DNA care instrumentează Dosarul Microsoft:
"Recunosc şi admit, de asemenea că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru, dar şi poziţia în conducerea centrală PDL. Nu cunosc dacă acest fapt reprezintă o infracţiune, dar pot confirma adevărul că toţi politicienii care au acces la funcţii publice au plătit sume importante de bani pentru acest deziderat.
Odată cu primirea acestor funcţii, politicienii devin părţi active ale mecanismelor de recuperare a sumelor. Mai precis, în momentul în care primeşte o funcţie publică, politicianul învestit se implică pentru recuperarea sumei de bani avansată de el şi de partid sau de alţii în campania electorală. Unii dintre aceştia îşi administrează singuri mecanismele de recuperare. Mai precis, unii dintre miniştri organizează licitaţia, negociază comisioanele şi stabilesc modalitatea de virare a acestora. Pentru alţii, cum e şi cazul meu, există de fiecare dată acei binevoitori care gestionează aceste pârghii.
Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat aceşti bani din fonduri personale, legale şi le-am recuperat parţial, în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan. Practic, eu trebuia să particip la campania prezidenţială din 2009, cu suma de patru milioane de euro.
Ştiind că nu dispun de această sumă, Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan, persoane interesate în derularea în continuare a contractului de licenţiere Microfost mi-au propus să închei contractul în condiţiile impuse de ei cu firma susţinută de Gheorghe Florică şi în contrapartidă ei să plătească la partid două milioane de euro şi să contribuie la campania prezidenţială cu alte două milioane de euro. Întrucât, eu am insistat în realizarea unei proceduri de achiziţie - licitaţie internaţională şi am impus obligativitatea prestării a 50.000 de ore de consultanţă, Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan mi-au spus că nu înţeleg să mai contribuie nici la partid, nici la campania prezidenţială, recomandându-mi să mă înţeleg cu Claudiu Florică.
În aceste condiţii şi având în vedere că efectuasem deja cheltuieli semnificative pentru campania electorală, din banii proprii, am decis să accept de la Claudiu Florică suma propusă, respectiv 2,7 milioane de euro. Chiar şi în aceste condiţii din totalul cheltuielilor efectuate de mine pentru campania electorală, pe care le estimez în acest moment la suma de 5 milioane de euro, am recuperat doar 2,7 milioane de euro.
Din suma de 2,7 milioane de euro au fost efectuate plăţi către furnizorii/prestatorii de servicii indicaţi de mine. Precizez că o parte din plăţi au fost efectuate şi cash de către mine."
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.