Fuga miliardarilor din China semnalează începutul prăbuşirii economice chineze

Regimul comunist a primit o lovitură puternică atunci când miliardarul Li Ka-shing şi-a luat banii şi a părăsit China, pe fondul unei economii chineze care se confruntă cu oscilaţii economice puternice şi o nesiguranţă tot mai mare în rândul investitorilor interni şi străini.
Miliardarul Li Ka-shing din Hong Kong.
Miliardarul Li Ka-shing din Hong Kong. (Captură Foto)

După ce miliardarul Li Ka-shing din Hong Kong, cel mai bogat om din Asia, şi-a mutat recent capitalul în afara Chinei, mass media chineză de stat l-a acuzat de imoralitate şi lipsă de recunoştinţă, de faptul că a fugit din China când economia a încetinit, deşi a obţinut profituri mari în vremurile bune.

“Evadarea” lui Li Ka-shing a declanşat discuţii aprinse în China. Această dezbatere ar trebui înţeleasă ca un război între putere şi capital; dezvăluie cele trei probleme ale investiţiilor din China de astăzi.

Prima problemă: Investiţiile din Hong Kong au fost privite întotdeauna ca un capital “intern”, străine doar pe hârtie.

Din perioada în care Deng Xiaoping a început reforma şi a deschis politica şi până în anii ‘90, investiţiile din Hong Kong au fost cea mai importantă componentă a tuturor investiţiilor "străine", fiind urmate de investiţiile taiwaneze. Locaţia Hong Kong-ului şi rolul său economic special au făcut parte din motivele care au determinat Partidul Comunist Chinez (PCC) să trateze Hong Kong-ul ca o “investiţie” străină.

Pe vremea lui Mao, în perioada în care Partidul a înfruntat o blocadă dură din partea Occidentului, Hong Kong-ul a fost “canalul internaţional” al Chinei, pentru capital străin şi tehnologie, precum şi o bază pentru comerţul extern al Beijingului: Hong Kong-ul era placa turnantă folosită de China pentru afacerile cu Occidentul.

China a început reforma şi deschiderea în 1979. Oamenii de afaceri din Hong Kong au jucat un rol central în găsirea unor modalităţi de a ajuta China să se deschidă. La acea vreme, Hong Kong-ul era responsabil pentru 70% din investiţiile străine, fiind urmat de Taiwan şi Japonia.

După ce Beijingul a fost introdus în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în 2001, Hong Kong-ul şi-a pierdut treptat statutul de centru comercial al Chinei. Hong Kong-ul a decăzut devenind doar o bază folosită de oficialii Partidului pentru a-şi muta capitalul în străinătate, devenind “maşina de spălat bani”.

Între 1978 şi 2001, din consideraţii politice, PCC a etichetat investiţiile din Hong Kong drept capital “străin”, în condiţiile în care Hong Kong-ul fie încă nu fusese înapoiat Chinei, fie tocmai fusese returnat. După 2001, era încă în interesul PCC să trateze investiţiile din Hong Kong drept capital străin. Pentru grupurile de interese, Hong Kong-ul este un canal important pentru spălarea de bani. Chiar şi acum, oamenii de afaceri de top din Hong Kong şi investiţiile chineze în Hong Kong sunt foarte legate de Partid.

Banii au voie să intre, dar nu şi să iasă

A doua problmă: Există limitări impuse fluxurilor de capital. Capitalul are voie să pătrundă în ţară, dar nu are voie să iasă.

Partidul a intervenit în mod forţat în declinul bursei chineze din acest an şi în cele din urmă a arestat oameni acuzaţi că “secătuiesc China”.

Fluxurile de capital internaţional se referă la transferurile de capital între ţări sau regiuni, incluzând investiţii, împrumuturi, ajutoare, credit, tranzacţii valutare, emiteri de garanţii, etc. Fluxurile internaţionale de capital pot fi divizate în intrări şi scurgeri de capital. Când Beijingul a intrat în OMC, membrii cheie ai organizaţiei, precum SUA şi ţările europene, au cerut Chinei să îşi deschidă piaţa financiară şi să permită capitalului străin să intre în ţară. Acest lucru nu s-a întâmplat nici în ziua de astăzi.

Printre membrii OMC, nu există nicio ţară care să accepte investiţiile străine şi în acelaşi timp să limiteze scurgerea de capital.

Regulamentele Chinei asupra fluxurilor de capital au stabilit un precedent. OMC nu are contramăsuri pentru această politică, preferând să păstreze tăcerea. Ce ar putea face [ţările din OMC] dacă într-o zi China restricţionează capitalul care trebuie să iasă din ţară?

“Păcatul originar” al bogăţiei

Ceea ce nu îndrăzneşte mass media chineză să spună este că gestul lui Li Ka-shing semnalează începutul prăbuşirii. Li Ka-shing nu este singurul investitor din Hong Kong care părăseşte China

A treia problemă: Siguranţa personală a deţinătorilor de capital privat pentru investiţii nu mai este asigurată în China.

Capitalul privat din China a fost întotdeauna considerat un “păcat originar”. Există o înţelegere în această ţară, conform căreia majoritatea companiilor private se bazează pe suportul venit din partea puterii politice. Aceste companii se dezvoltă şi devin mai puternice prin desfăşurarea de afaceri în “zona gri” creată prin diferitele legături cu oficialii PCC. Averea lor nu este curată.

Conducerea chineză presupune că “regii” sectorului privat folosesc breşele puse pe tavă de guvern, precum evaziune fiscală şi contabilitatea frauduloasă. Există o mulţime de breşe. De regulă, guvernul nu duce lipsă de bani. Când companiile private au relaţii solide cu oficialii, aceste breşe nu reprezintă o problemă. Dar când guvernul are probleme financiare, sau când oficialii pe care se bazează companiile private sunt arestaţi pentru corupţie sau se pensionează, atunci capitaliştii nu se mai simt în siguranţă.

Din cauza campaniei "anti-corupţie" pornite de actualul preşedinte Xi Jinping, mulţi antreprenori privaţi se îngrijorează acum că Partidul îi poate aresta. Astfel că au început să plece având la ei cantităţi uriaşe de bani. Acest lucru a cauzat în lunile recente o diminuare bruscă şi notabilă a rezervelor valutare din China.

Beijingul a simţit micşorarea rezervelor sale valutare străine – scurgeri de capital în valoare de aproximativ 600 miliarde de dolari, conform unui articol publicat în 28 septembrie de ziarul The Economist – şi prin urmare a intensificat controlul asupra valutei. Zeci de brokeri au fost arestaţi pentru “secătuirea Chinei”.

Relaţia dintre bani şi putere a atins o stare de hipertensiune.

Cazul "fugii" lui Li Ka-shing atinge toate cele trei probleme. De ce este etichetat Li Ka-shing drept un “fugar”? Este din cauza naturii capitalului său de investiţii.

Dintre toţi oamenii de afaceri din Hong Kong, Li Ka-shing a înregistrat cel mai mare succes şi are cele mai strânse legături cu Beijingul. El s-a întâlnit cu liderii Partidului de multe ori – cu Deng Xiaoping de două ori, în 1978 şi 1990. Acest lucru înseamnă că accesul său în China nu a fost restricţionat în niciun fel şi că privilegiile sale le-au depăşit cu mult pe cele ale multor oficiali de rang înalt ai Partidului.

Articolul care l-a atacat pe Li pentru părăsirea Chinei a susţinut: “Ţinând cont de faptul că Li a obţinut câştiguri în China în ultimii 20 de ani, situaţia nu este atât de simplă precum încheierea unei afaceri. Bogăţia din sectorul imobiliar nu provine în întregime din economia de piaţă. S-ar putea ca el să nu poată pleca [din ţară] după bunul său plac”.

Capitalul lui Li Ka-shing a fost de fapt un capital “intern” “străin” doar pe hârtie. A fost oferit de Partid şi a fost urmat de privilegii speciale şi anumite înţelegeri implicite. Prin urmare, averea lui Li ar trebui “să cadă împreună cu regimul”. Totuşi, în contextul masivelor probleme economice care au lovit recent China, Li a luat banii şi a plecat.

Ceea ce nu îndrăzneşte mass media chineză să spună este că gestul lui Li Ka-shing semnalează începutul prăbuşirii [regimului chinez]. Li Ka-shing nu este singurul investitor din Hong Kong care părăseşte China. Aproximativ 65% din toate investiţiile “străine” din Hong Kong reprezintă capital chinez. Acest capital de investiţii a crescut într-o manieră similară cu cel al lui Ka-shing - păstorit cu ajutorul celor de la putere.

“Fuga” lui Ka-shing a declanşat un val de reacţii care evidenţiază relaţia tot mai tensionată dintre capitalul de investiţii şi puterea politică şi, în acelaşi timp, semnalează sfârşitul perioadei economice de aur a Chinei.

He Qinglian este o autoare şi economistă chineză proeminentă care locuieşte în prezent în SUA. Printre lucrările sale se numără, “China’s Pitfalls” – care abordează corupţia existentă în reforma economică chineză a anilor ’90 – şi “The Fog of Censorship: Media Control în China” – care adresează manipularea şi limitarea presei în China. Deseori ea scrie pe tema unor chestiuni sociale şi economice ale Chinei contemporane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii