Franţa: Falsă fermitate pe marginea problemei romilor (Le Figaro)

(ATTILA KISBENEDEK / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
23.01.2014

Cifrele privind expulzarea de cetăţeni români şi bulgari aflaţi în situaţie neregulamentară pe teritoriul Franţei nu 's-au dublat deloc în ultimul an', potrivit datelor furnizate de poliţia franceză de frontieră. Cifrele la nivel naţional privind expulzarea de imigranţi ilegali în 2013, în scădere cu până la 23% comparativ cu anul precedent, nu fac decât să relativizeze discursul ofensiv al Ministerului de Interne al Franţei privind lupta sa împotriva instalării de tabere de romi în Franţa, notează cotidianul francez Le Figaro.

La 14 ianuarie, un raport publicat de Liga pentru Drepturile Omului şi Centrul European pentru Drepturile Romilor denunţa o dublare a numărului de expulzări de etnici romi din tabere instalate în Franţa, cu aproape 20.000 de persoane vizate în 2013, în timpul a 165 de raiduri asupra celor 400 de tabere nomade recenzate de asociaţii în Franţa (comparativ cu 97 de raiduri şi circa 9.400 de persoane expulzate în anul precedent).

În aceeaşi zi, chiar şeful statului francez în persoană, Francois Hollande, a declarat, în timpul marii sale conferinţe de presă semestriale, că Franţa 'nu are de ce să roşească' din cauza acestei politici. Iată, însă, că potrivit funcţionarilor poliţiei franceze de frontieră (PAF), agenţi principali în acţiunile de expulzare de pe teritoriul francez indiferent de cadrul juridic al persoanelor vizate, numărul cazurilor de expulzare de cetăţeni români şi bulgari în situaţie neregulamentară 'nu s-a dublat deloc în ultimul an', constată Le Figaro.

În această situaţie, cum ar trebui interpretată relansarea, în ultimele luni, a activităţii în jurul taberelor nomade? Potrivit unor funcţionari ai Ministerului de Interne al Franţei, 'numărul de expulzări din tabere nomade a crescut parţial pentru că unele persoane s-au mutat în mai multe reprize'. Mai exact, aceşti imigranţi ilegali au rămas pe teritoriul francez, în pofida raidurilor desfăşurate în faţa camerelor de filmat. Unul dintre autorii raportului din 14 ianuarie o spune altfel: 'Uneori, familiile (de imigranţi ilegali) se reinstalează în tabere deja evacuate'. În acest sens, Le Figaro menţionează tabăra din cartierul La Chapelle, Paris.

În prezent, în Franţa trăiesc oficial circa 17.000 de romi în locuinţe precare. Potrivit deputatului din Essonne, Nicolas Dupont-Aignan, şeful partidului 'Debout la Republique', extrem de preocupat de această problemă în circumscripţia sa, 'numărul de români, bulgari şi alţi membri ai comunităţii rome din Franţa este, fără îndoială, subestimat'.

La rândul lor, apărătorii drepturilor omului rămân pe poziţia lor: desfiinţarea taberelor sprijină, afirmă autorii raportului, 'o politică injustificabilă, costisitoare şi inutilă', pentru că 'aceasta nu-i poate împiedica pe romi să revină în Franţa'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor