Fostul şef ANAF Sorin Blejnar, cercetat de DNA pentru luare de mită. Soţia acestuia, complice

Sorin Blejnar
Sorin Blejnar (Sorin Blejnar / Facebook)

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar şi soţia acestuia, Blejnar Andreea Florentina, au fost trimişi în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), sub acuzaţia de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită. Alături de cei doi soţi mai sunt acuzaţi de aceeaşi infracţiune şi fostul vicepreşedinte ANAF – Comăniţă Viorel, precum şi Florea Sorin - fost comisar general adjunct al Gărzii Financiare, informează DNA.

Faptele

În calitate de preşedinte, vicepreşedinte, respectiv de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, inculpaţii Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel şi Florea Sorin au primit sume de bani de la un om de afaceri, prin intermediari, pentru ca, în schimb, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, cei trei inculpaţi să protejeze activitatea nelegală desfăşurată de societatea comercială coordonată de omul de afaceri. Ajutorul dat de complicele Blejnar Andreea Florentina a constat în primirea banilor destinaţi lui Blejnar Sorin, de la doi interpuşi ai omului de afaceri.

Potrivit comunicatului DNA, concret, cei trei inculpaţi au primit drept mită următoarele sume de bani: Blejnar Sorin – 1.200.000 euro în perioada mai 2011-aprilie 2012; Comăniţă Viorel - 960.000 euro în perioada mai 2011- mai 2012; Florea Sorin - 300.000 euro în perioada mai 2011- iunie 2012.

Procurorii Secţiei de combatere a corupţiei mai adaugă că sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei „taxe de protecţie” încasate de cei trei funcţionari publici cu putere de decizie, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de omul de afaceri care plătea respectiva „taxă” să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale.

“Activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date funcţionarilor publici, pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor. Societatea respectivă (alături de alte persoane fizice şi juridice) a fost trimisă în judecată, fiind condamnată prin decizie definitivă, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, la plata unei amenzi penale şi pedeapsa complementară a dizolvării”, au mai precizat procurorii DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne