Fostul deţinut politic Stirosu Nicolae, despre bestialitatea din temniţele comuniste

Nicolae Stirosu este una dintre victimele tragediei ce a cuprins România după instalarea regimului comunist, care a urmărit exterminarea foştilor politicieni, a elitei intelectuale şi, în genere, a tuturor celor care s-au opus.

Moscova a conceput un plan de exterminare pe etape, şi astfel a început procesul de „reeducare” a viitoarei elite a ţării - de fapt însemna distrugerea fizică şi morală a tinerilor arestaţi şi azvârliţi în Gulagul românesc. Dar credinţa şi valorile morale i-au ajutat pe unii deţinuţi să îşi păstreze minţile întregi în anii de teroare care au urmat.

În anul 1946, fiind elev, Nicolae Stirosu devine membru al Partidului Naţional Ţărănesc, şi împreună cu colegi de clasă, înfiinţează organizaţia subversivă de rezistenţă antiocomunistă "Grai". În liceu erau nuclee anticomuniste formate din elevi de clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a, dar şi nuclee comuniste, aşa-zis democrate, care erau sprijinite de guvern. În toamna anului 1948, toate nucleele anticomuniste în afară de clasa a VIII-a s-au unit sub conducerea elevului Pârvu Eugen, luând denumirea de Coloana a VI-a.

Aceştia aveau în vedere acţiuni concrete, precum procurarea de pistoale şi muniţie, tipărirea şi difuzare de manifeste, organizarea nucleelor anticomuniste la sate, diminuarea propagandei comuniste în liceu şi combaterea falsificării istoriei, geografiei şi literaturii de unii profesori noi, aşa-zişi progresişti. Totodată, au planificat să atace închisoarea Jilava şi să elibereze deţinuţii etc.

Pe un manifest tipărit de membrii organizaţiei în primăvara lui 1949 scria: "Români, strângeţi rândurile Coloanei a VI-a în lupta pentru scoaterea Neamului Românesc de sub tirania bolşevică a Uniunii Sovietice".

O altă acţiune a organizaţiei a fost înfiinţarea de grupuri de rezistenţă în sate, precum Adunaţii-Copăceni, Rădeşti-Muscel, Valea Călugărească, Siseşti şi Ciovârnăşani - Mehedinţi etc.

În seara zilei de 4 noiembrie 1949, a avut loc o şedinţă privind strategia ce urma să fie aplicată în continuare de Coloana a VI-a, la care au participat profesorii: soţii Nicolaide, Nae Zamfirescu, Tiberiu Stătescu, Grigore Zamfiroiu, precum şi şeful organizaţiei Coloana a VI-a, Eugen Pârvu. Au fost trădaţi însă de un agent inflitrat în organizaţie, iar toţi cei care au participat la şedinţă au fost ridicaţi de securitate.

După ce au aflat vestea, membrii organizaţiei au hotărât să fugă în Munţii Muscelului, dar nu au reuşit, după câteva zile fiind arestaţi atât ei, cât şi directorul liceului, Ioan Grigorescu. Sub denumirea de coloana a VI-a s-a format un grup de 36 de arestaţi.

Nae Stirosu a fost arestat pe 11 noiembrie 1950 de procuratura militară Bucureşti. După ce a fost anchetat timp de o lună la MAI şi Rahova, a fost transferat la Jilava. Din acea perioadă a reţinut numele călăului Dulgheru şi îşi aminteşte mai ales de un anchetator de la Rahova, o fiară de securist - care l-a bătut de câteva ori cu picioarele unui scaun -, al cărui nume nu îl cunoaşte, dar semăna cu actorul francez Fernandel.

În timpul cercetărilor la MAI, i-a cunoscut în celulă pe generalul Popescu-Corbu, colonelul Marinescu - partizan din munţi - şi pe profesorul Vlădescu, fost ministru al informaţiilor sub mareşalul Antonescu.

Jilava era un penitenciar de tranzit, de unde deţinuţii era transportaţi în condiţii inumane în alte închisori sau la Canal. În penitenciarul groazei, Jilava, oamenii sufereau cumplit de foame, era un regim de teroare şi umilire, fiind trataţi mai rău decât animalele, maltrataţi de brigadierii necruţători şi slugarnici.

În Jilava, Stirosu i-a cunoscut, printre alţii, pe Cicerone Ioniţoiu, Nichi Bărbuş, Ion Mărincuş, Dan Alexiu, Radu Câmpeanu, dr. Grozdea, dr. Brânzei.

Cei din Coloana a VI-a au fost judecaţi de Tribunalul Militar Bucureşti pe 24 octombrie 1950, iar Stirosu Nicolae a fost condamnat la 6 ani temniţă grea.

La sfârşitul lunii noiembrie 1950, făcând parte dintr-un lot de circa 100 de deţinuţi, Stirosu a fost trimis de la Jilava la Canal. După o escală de două zile la Poarta Albă, unde l-a cunoscut pe actorul Mircea Şeptilici, a ajuns la lagărul de ttistă amintire Peninsula. Repartizat la brigada 26, condusă de bruta Subţirică, cunoaşte gozăviile acţiunilor de exterminare şi umilinţele la care îi supunea brigadierul, astfel că pe 6 deembrie 1950 a încerat să se sinucidă, dar a fost salvat de colegul său de vagonet, comandorul Marcu din Constanţa.

Canalul Dunăre-Marea Neagră, inaugurat cu mare fast de Nicolae Ceauşescu, a fost de fapt un loc de exterminare al deţinuţilor politic. Sculele cu care lucrau la săpatul canalului enorm erau cazmaua, lopata şi roaba. Brigadierii şi alţi deţinuţi care îi supravegheaua erau lipsiţi de înţelegere şi le cereau să muncească peste puterile lor inclusiv când erau istoviţi de dureri de stomac din cauza alimentelor necorespunzătore, de muncă, de epuizare şi aveau rănile sângerânde în palme.

În martie 1951 a fost transferat de la Peninsulă în mai multe locuri, iar în 1953, când lucra la blocuri Ovidiu, împreună cu Scutaru Gheorghe din Buzău, Constantinescu Decebal din Bucureşti au redactat o scrisoare în care arătau condiţiile de exterminare la care erau supuşi deţinuţii. Această scrisoare, prin bunăvoinţa lui Cărunteanu Mitică a fost expediată în Turcia.

Stirosu a fost eliberat la 10 noiembrie 1954 de la Peninsulă odată cu colegii săi Titu Moraru şi Nicu Dascălu, cu care a parcurs cei cinci ani de surghiun comunist, ani care trebuiau să fie cei mai frumoşi ani din viaţă, în care trebuiau să-şi formeze o carieră, o familie, şi să nu umple de lacrimi ochii mamelor lor îndurerate.

Pentru ce au suferit atât de mult? Pentru că au înţeles că bolşevismul înseamnă minciună, teroare, anticrist, patrie furată şi batjocorită, distrugerea credinţei şi a valorilor tradiţionale. Aceşti tineri, alături de alţii sute de mii au folosit arma, cuvântul şi curajul în lupta împotriva acestei Satane - comunismul, după cum au mărturisit aceştia. Au îndurat atrocităţi şi au supravieţuit cu credinţa că vor învinge, chiar dacă acest lucru se va întâmpla mai târziu. Alţi tineri au presărat cu trupurile lor "pământul sfintei patrii", pentru care s-au jertfit.

După cinci ani de suferinţă, Stirosu nu a putut uita unii oameni buni cu care a împărţit necazurile la Canal, dar nici pe cei răi. Îşi amintea cu pioşenie şi veneraţie de cei plecaţi în Eternitate, printre care bunul său coleg de bancă Petrică Muşat, omorât cu bestialitate în temniţa de la Jilava.

La Canal a fost prigonit de cei al căror scop a fost de a se ridica pe suferinţele sau pe cadavrele semenilor lor, faţă de care avea sentimente de dezgust, printre care se numărau comandantul lagărului Peninsula, plt.Dobrescu, fost hamal, adjunctul său Ghinea, Cojan Zamfirescu, secondat de celebrul "câine" Chirion, de ofiţeri şi gardieni.

Din rândul torţionarilor şi informatorilor din Peninsulă, el i-a citat pe Madan, prim brigadier, bănuit că l-a ucis pe deţinutul Dumitrache, Grama şi Gujbă, ultimul denumit "spaima" pachetelor, pentru că acesta le dijmuia, apoi brigadierii de tristă amintire, foşti elevi ai lui Ţurcanu, la Piteşti, Bogdănescu, Enăchescu, Cobra şi alţii care şi-au bătut şi persecutat fraţii de suferinţă poate mai rău decât au făcut-o unii dintre cei şcoliţi şi plătiţi pentru acest lucru.

Stirosu a avut o stimă deosebită pentru cei care au fost foarte buni români şi l-au ajutat pe el şi pe alţii, în acele vremuri cumplite.

Sursa: CARTEA ALBĂ privind lupta anticomunistă a fiilor Gorjului