Florin Cîţu: Construcţia bugetului realizat în baza programului PSD este ilegală

Construcţia bugetului realizat în baza programului electoral al PSD încalcă legea responsabilităţii fiscale, acuză liberalul Florin Cîţu.
Florin Cîţu
Florin Cîţu (Facebook)

Bugetul pe 2017 realizat în baza programului electoral al PSD-ului condus de Liviu Dragnea încalcă legea responsabilităţii fiscale, a acuzat joi, în cadrul unui comunicat de presă, vicepreşedintele Comisiei Buget-Finanţe din Senat, liberalul Florin Cîţu, care îi solicită ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, să prezinte bugetul în Parlament în aşa fel încât să respecte legea.

"Construcţia bugetului pe 2017 realizat în baza programului electoral al PSD este ilegală şi încalcă legea responsabilităţii fiscale. Mai mult, aşa cum a prezentat PSD cifrele, această lege este încălcată în toată perioada 2017-2020. Potrivit datelor prezentate de guvern, cheltuielile publice cresc în 2017 cu 15% faţă de 2016, în timp ce PIB nominal este estimat să crească doar cu 7,5%", a declarat Cîţu.

Potrivit liberalului, bugetul pe 2017 încalcă articolul 6, literele d. şi e. din legea responsabilităţii fiscale:

d) "pentru fiecare dintre cei 3 ani acoperiţi de strategia fiscal-bugetară, rata anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului general consolidat va fi menţinută sub rata anuală de creştere nominală a produsului intern brut prognozată pentru anul bugetar respectiv, până când soldul preliminat al bugetului general consolidat a înregistrat surplus în anul anterior anului pentru care se elaborează proiectul de buget".

e) "pentru fiecare dintre cei 3 ani acoperiţi de strategia fiscal-bugetară, rata anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului general consolidat va fi cel mult egală cu rata anuală de creştere nominală a produsului intern brut prognozată pentru anul bugetar respectiv, în perioada în care soldul preliminat al bugetului general consolidat este în echilibru sau excedentar în anul anterior anului pentru care se elaborează proiectul de buget".

În acest context, Cîţu îi solicită ministrului de Finanţe să prezinte bugetul în Parlament în aşa fel încât să respecte legea responsabilităţii fiscale.