Florentina Marincu premiată cu trofeul "Stele în devenire" ale Balcanilor

Atleta româncă a primit trofeul "Stele în devenire", în cadrul Galei pe 2015 a Asociaţiei Federaţiilor de Atletism din Balcani, pentru rezultatele deosebite obţinute în timpul anului
Sportiva româncă Florentina Marincu.
Sportiva româncă Florentina Marincu. (Christopher Lee / Getty Images)
Epoch Times România
19.11.2015

Atleta româncă Florentina Marincu a primit miercuri seara, trofeul "Stele în devenire" ale Balcanilor, în cadrul Galei pe 2015 a Asociaţiei Federaţiilor de Atletism din Balcani, care a avut loc la Tbilisi, recompensa fiind acordată pentru rezultatele deosebite ale tinerei sportive din Deva, campioană europeană de junioare şi medaliată cu bronz la triplusalt, la Eskilstuna, dar şi medaliată cu bronz la Campionatele europene indoor ale seniorilor de la Praga, unde a stabilit şi un nou record european de junioare, cu 6,79 m.

Acelaşi trofeu la primit şi aruncătoarea de ciocan Bianca Perie, la ediţia inaugurală a Galei ABAF din 2011, la Praveţ (Bulgaria).

Trofeul similar pe 2015 la masculin a fost acordat aruncătorului de suliţă sloven Matija Muhar, şi el campion european de juniori în oraşul suedez.

Titlurile de ''Cea mai bună atletă'', respectiv ''Cel mai bun atlet'' din Balcani pe 2015 au fost acordate unei alte săritoare în lungime, Ivana Spanovic, din Serbia, campioană europeană indoor la Praga, unde Florentina Marincu a fost a treia, respectiv alergătorului pe 800 m Amel Tuka (Bosnia Herţegovina), medaliat cu bronz la Campionatele mondiale de la Beijing, din august.

Trofeele au fost înmânate la cea de-a 5-a ediţie a Galei Atletismului Balcanic, din capitala Georgiei, la ceremonie asistând şi preşedintele federaţiei europene de specialitate, Svein Arne Hansen, vicepreşedintele European Athletics şi preşedinte AFAB, Dobromir Karamarinov, care a efectuat operaţiunile propriu-zise, precum şi Christian Milz, CEO al EAA.

Într-o scurtă alocuţiune, preşedintele AFAB, Dobromir Karamarinov, a felicitat Federaţia georgiană de atletism pentru modul în care a organizat Gala, urându-i, totodată, succes pentru anul viitor, când va găzdui prima ediţie a European Athletics Youth Championships, urmând să candideze şi pentru organizarea Campionatelor europene de atletism din 2020.

Din Asociaţia Federaţiilor de Atletism din Balcani fac parte 16 ţări: Albania, Armenia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Georgia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia şi Turcia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor