Epilepsia (Partea 1)

Epilepsia este o tulburare neurologică comună care se datorează unor factori care interferează cu impulsurile electrice la nivelul creierului.
Epilepsia este o tulburare neurologică comună care se datorează unor factori care interferează cu impulsurile electrice la nivelul creierului. (pixabay.com)

Epilepsia este o tulburare neurologică comună care se datorează unor factori care interferează cu impulsurile electrice la nivelul creierului. Sistemul nervos produce descărcări electrice bruşte, excesive şi dezorganizate care duc la apariţia convulsiilor.

Convulsiile interferează temporar cu controlul musculaturii, controlul defecaţiei (eliminarea de fecale), vorbirea, vederea şi conştienţa bolnavului.

Epilepsia nu este o boală mentală neurologică sau psihică, ea putând fi cauzată de diferite afecţiuni precum: traumatisme craniene, accidente vasculare, infecţii cerebrale, tumori cerebrale, uneori putând fi şi moştenită genetic.

La mai puţin bolnavi de epilepsie cauza primară este neidentificabilă.

Cum se produce?

Deşi epilepsia este una dintre cele mai comune tulburări neurologice care implică sistemul nervos, specialiştii nu pot explica clar care sunt motivele pentru apariţia acestei boli. Epilepsia nu are o evoluţie previzibilă. Poate apărea la orice vârstă şi se poată agrava după o ameliorare.

Deşi neobişnuit, această boală care afectează iniţial o anumită arie a creierului poate să se extindă şi într-o altă arie cerebrală. Unele tipuri de epilepsie dispar când copilul ajunge la adolescentă. Alte tipuri pot persista toată viaţa.

Simptome

Convulsiile sunt singurul simptom vizibil al epilepsiei. O convulsie este o schimbare în senzaţii indusă de o scurtă şi bruscă dereglare electrică la nivelul creierului. Există mai multe tipuri de convulsii.

Tipuri de crize/convulsii

1. Crize comiţiale generalizate:

• Petit-mal (absence seizures) - caracteristice cel mai adesea copiilor, apar între 5 şi 12 ani şi se prezintă prin lipsa temporară a conştienţei, câteodată persoanele privind în gol. Crizele încep şi se încheie brusc;

• Crize atonice (drop attacks) - produc pierderea bruscă şi temporară a tonusului muscular;

• Crize mioclonice - sunt reprezentate de contracţii rapide şi scurte ale muşchilor corpului, cel mai adesea având loc pe ambele părţi ale corpului în acelaşi timp;

• Crize tonico-clonice (grand-mal/convulsii) - cel mai cunoscut tip de criză. În timpul fazei tonice, ritmul respiraţiei poate scădea sau poate înceta, ea revenind în timpul fazei clonice la un ritm mai scăzut. În timpul fazei clonice au loc convulsiile propriu-zise. În timpul episodului epileptic, limba şi buzele pot fi muşcate. CONTRAR PARERII GENERAL ACCEPTATE, NIMIC NU TREBUIE SA FIE PUS IN GURA PERSOANEI IN TIMPUL UNEI CRIZE, INTOARCEREA SA PE O PARTE FIIND SUFICIENTA PENTRU A IMPIEDICA SUFOCAREA SA.

2. Crize comiţiale parţiale:

• crize parţiale simple: în aceste crize, conştienţa este menţinută. Totuşi, persoanele care au acest tip de crize îşi dau seama că nu pot vorbi sau chiar nu se pot mişca până când criza nu a trecut. Ele îşi pot aminti exact ce s-a întâmplat în timpul crizei.

Acest tip de criză poate modifica mişcările (prin mişcări anormale ale limbii sau clipit des s.a.), senzaţiile (se poate modifica percepţia asupra lucrurilor; persoana poate simţi pe piele o briză sau poate auzi diferite sunete s.a.) şi emoţiile (poate induce frica, furia, fericire s.a.).

• crize parţiale complexe (epilepsie psihomotorie): în timpul unei astfel de crize persoana are conştienţa pierdută sau alterată, putându-se afla într-o stare asemănată de experţi unei stări de transă sau de vis. Persoana nu poate interacţiona cu ceilalţi într-un mod normal, nu îşi poate controla mişcările, vorbirea sau acţiunile, nu ştie ce face şi nu îşi va aminti la sfârşitul crizei ceea ce s-a întâmplat.

Status epilepticus - se caracterizează prin crize prelungite sau repetitive, fără o perioadă de recuperare între atacuri. Aceste atacuri implică riscuri, dintre cele mai grave: obstrucţia cailor aeriene, acidoza, hipotensiune, hipertermie, edem cerebral, hipoglicemie, alterarea funcţiilor SNC.

Tratamentul epilepsiei

Tratamentul poate reduce frecvenţa apariţiei convulsiilor sau le poate preveni în cele mai multe cazuri şi determina dispariţia crizelor pe toată durata vieţii. Convulsiile necontrolate au un impact semnificativ asupra modului de viaţă şi nu se pot obţine permise de conducere de automobile, anumite meserii sunt interzise precum şi anumite activităţi. Deşi convulsiile prin ele însele nu afectează fizic bolnavii, ele prezintă un risc la traumatisme fizice şi chiar şi moarte, depinzând de locaţia în care se află şi momentul în care bolnavul face convulsii. Convulsiile apar pe neaşteptate şi pot determina căderea bolnavului, înecarea sau alte accidente. Aşa numitul status epileptic (o criză convulsivă care durează mai mult decât de obicei, mai mult de 5 minute) duce la comă şi moarte. Prin reducerea frecvenţei sau eliminarea convulsiilor, calitatea vieţii bolnavilor se îmbunătăţeşte considerabil.

Un diagnostic corect este vital pentru administrarea tratamentului eficient. Deciziile de tratament se bazează în primul rând pe tipul epilepsiei şi tipul convulsiilor. E posibil ca un tratament care ameliorează un tip de convulsii să agraveze altele. Vârsta, starea de sănătate şi stilul de viaţă sunt alţi factori importanţi în alegerea tratamentului.

Cu ajutorul medicului, trebuie ca pacientul să cântărească beneficiile unui anumit tratament comparativ cu dezavantajele, care include efectele adverse, riscurile şi costurile acestui tratament.

Prevenirea

Deoarece cauzele epilepsiei nu sunt intodeauna clare, nu este posibil ca această afecţiune să fie prevenită.

Traumatismele craniocerebrale, o cauză frecventă de epilepsie, pot fi prevenite. Se recomandă purtarea centurii de siguranţă întotdeauna când va aflaţi într-un autovehicul şi a căştii de protecţie în timpul biciclismului, motociclismului, schiatului, patinatului sau călăritului.

Tratamentul ambulatoriu

Controlarea crizelor convulsive determinate de epilepsie necesită o urmare zilnică a schemei de tratament recomandată de medic. Medicamentele antiepileptice trebuie administrate conform prescripţiei, fără nici o abatere de la aceasta. Nerespectarea schemei de tratament este unul din principalele motive ale ineficienţei controlării crizelor convulsive.

Medicamentele antiepileptice sunt eficiente doar atunci când nivelul seric adecvat al medicamentelor este menţinut constant. Medicul are în vedere acest fapt, recomandând o schemă specifică fiecărui medicament în parte (un anumit dozaj, o anumită schemă de administrare etc). Neadministrarea unei doze compromite întreg tratamentul.

Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul bolnavilor care urmează o dietă cetogenica (excluderea completă a grăsimilor şi proteinelor din alimentaţie) recomandată de medicul specialist întocmai pentru a îmbunătăţi controlul epilepsiilor dificil de tratat. Dieta cetogenica poate fi dificil de respectat dar este obligatorie respectarea ei strictă.

În plus faţă de tratamentul medicamentos, medicul recomandă identificarea şi evitarea lucrurilor, faptelor care determină apariţia convulsiilor, cum ar fi:

- lipsa somnului adecvat;

- consumul de băuturi alcoolice;

- consumul de droguri;

- stresul emoţional;

- reducerea numărului de mese zilnice;

- consumul de băuturi sau alimente care conţin cafeină;

- privitul la televizor pentru mai multe ore;

- folosirea îndelungată a computerelor;

- expunerea intempestivă la soare.

Medicamente

Medicamentele folosite pentru prevenirea convulsiilor se numesc antiepileptice. Scopul constă în găsirea unei medicaţii antiepileptice eficiente care să determine cele mai puţine efecte adverse.

Eficienţa antiepilepticelor în prevenirea convulsiilor este de 60-70%. Deşi multe persoane suferă efectele adverse ale acestor medicamente, acesta este cel mai bun mod de a preveni convulsiile. Beneficiile depăşesc de obicei neajunsurile acestor medicamente.

Există pe piaţă multe tipuri de medicamente antiepileptice (denumite şi anticonvulsivante), dar nu toate tratează acelaşi tip de convulsii.

Primul pas în alegerea anticonvulsivantelor este diagnosticarea corectă a tipului de epilepsie şi de convulsii pe care le are bolnavul.

Poate dura mai mult timp până la găsirea celei mai bune combinaţii de medicamente, prin ajustarea dozelor, prin încercarea mai multor medicamente. Scopul este de a preveni apariţia convulsiilor cu preţul unor efecte adverse cât mai reduse posibil. Odată ce a fost găsit cel mai eficient tratament, este foarte important ca bolnavul sa îl urmeze întocmai recomandărilor medicului neurolog.

Monoterapia (folosirea unui singur medicament) este ferm recomandată, fiind tratamentul de primă intenţie. Monoterapia determină mai puţine efecte adverse şi nu are riscul de a interacţiona cu alte medicamente. De asemenea, şansele de a uita sau de a greşi ora administrării medicamentului sunt mult mai mici în monoterapie faţă de un tratament compus din mai multe medicamente.

Atunci când monoterapia este ineficientă, adăugarea unui al doilea medicament poate îmbunătăţii controlul convulsiilor. De asemenea, în cazul bolnavilor cu mai multe tipuri de convulsii, este nevoie de mai mult de un singur medicament.

Pentru informaţii suplimentare puteţi accesa următoarele linkuri:

http://www.bagdasar-arseni.ro/chirurgia epilepsiei.htm

http://www.sfatulmedicului.ro/articole/Neurologie/Epilepsia_cauze_simptome_tratament_310.htm

www.epilepsy.com

În următorul articol vom aduce câteva elemente noi cu privire la tratamentul epilepsiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință