El Gallinero, comunitatea uitată de lume a romilor, la 12 kilometri de Madrid

Aşezământul de barăci din El Gallinero, unde trăiesc circa 80 de familii de etnici romi originari din România, se confruntă cu uitarea socială şi instituţională din cauza crizei şi a tăierilor bugetare. Voluntari ai acestui aşezământ denunţă politica Primăriei care impulsionează demolările şi evacuările fără să ofere în schimb adăpost celor care trăiesc în El Gallinero, informează miercuri în ediţia online ziarul eldiario.es.

'Primul lucru care îi trezeşte dimineaţa sunt bastoanele de cauciuc ale poliţiei şi anunţul că se demolează casele. Apoi forţele de ordine şi cordonul poliţiei. Copiii nu numai că nu pot merge la şcoală, dar asistă îngroziţi cum le sunt dărâmate căminele', asigură Miguel Ángel Vázquez, voluntar în aşezarea El Gallinero. Scena crudă nu se petrece într-o ţară din lumea a treia, ci pe un teren aflat la marginea municipalităţii Madridului. Aici locuiesc circa 350 de romi români, din care peste o sută sunt minori. Zeci de familii sunt condamnate să trăiască în incertitudine şi excludere socială.

O fântână şi un transformator alimentează cu apă şi curent întreaga aşezare. Tabla şi pânza de cort înlocuiesc cărămizile la aceste construcţii. Voluntarii şi rezidenţii fac eforturi pentru a crea un climat cât mai tihnit posibil, mai ales pentru copii. O poartă de fotbal şi o staţie de autobuz acoperă câteva din nevoile lor: agrementul şi şcoala. Între timp, adulţii se retrag în case să stea de vorbă, să facă mâncare sau să bea bere.

El Gallinero este ultima oprire dintr-un drum lung la capătul căruia au rămas rudele şi prietenii. Este cazul lui Ştefan, un ţigan român în vârstă de 60 de ani şi unul dintre primii veniţi: 'Sunt de 12 ani în Spania, dintre care şapte i-am petrecut aici. În România mi-am lăsat şase din cei nouă copii. Ceilalţi trei locuiesc cu mine'. Ştefan este dintre puţinii care acceptă să vorbească cu mass-media. Mulţi dintre rezidenţi îi evită pe ziarişti. 'Trăiesc din cerşit şi din ceea ce găsesc pe stradă. Nu le place să apară în presă', comentează voluntarul Paco.

De la înfiinţarea sa, în 1998, Institutul de Cazare şi Integrare Socială (IRIS), aflat în subordinea Comunităţii Madrid, a oferit adăpost la circa 1.300 de persoane care nu şi-au găsit alte locuinţe mai bune. Totuşi, tăierile bugetare au lăsat această comunitate pe planul doi sau chiar trei. Prin urmare, voluntarii se oferă să acorde consiliere juridică persoanelor nevoiaşe. Patricia Fernández este una din avocatele acestor familii. Convenţia semnată de primărie şi de IRIS în decembrie 2012, a fixat bugetul la 1.388.430 de euro, dar tăierile au redus drastic cheltuielile. Avocata este critică şi cu instituţia locală: 'Nu tribunalele emit mandatele de evacuare, ele doar le autorizează. Primăria este cea care decide când şi cum', explică ea. Care este opţiunea pe care o oferă primăria Madridului condusă de Ana Botella? Voluntarul Paco Pacheco spune că în fapt sunt două opţiuni: excludere şi expulzare. 'Planul Primăriei nu include şi reinstalarea. Nu se urmăreşte integrarea socială, ci plasarea lor în tabere în care nu pot rămâne decât şase luni. Cealaltă cale este să se întoarcă benevol în ţara de origine', adaugă el.

Voluntarii au prezentat un plan alternativ care constă în construcţia şi gestiune în regie proprie a locuinţelor. Pentru asta este însă nevoie de concesionarea terenului public de către Primăria Madridului. Avocata asigură că 'Primăria ar putea suspenda demolările din El Gallinero fără să încalce legea, având în vedere că dispune de instrumentele care dau flexibilitate normelor'. Cererile voluntarilor acestei aşezări sunt conforme legislaţiei internaţionale în materie de drepturi ale omului şi normelor organizaţiilor precum Amnesty International, Crucea Roşie şi Unicef. Obiectivul? Să reducă distanţa socială care îi separă pe 'excluşi' de restul societăţii madrilene. Deşi sunt două realităţi separate de o prăpastie, nimeni nu poate nega că această lume uitată se află la doar 12 kilometri de capitală.