Echipa lui Trump nu participă “oficial” la Davos: Nu vom trăda mişcarea susţinută de populişti

Un nou an, o nouă întâlnire a "elitei" la Davos. Cel mai important om al momentului, Donald Trump, a anunţat că nu se duce, din motive de solidaritate cu electoratul care l-a propulsat la putere. A doua surpriză - vizita lui Xi jinping, aşteptat să promoveze o agendă exact opusă cu a lui Trump - globalizare.
(Captură Foto)

Unul dintre motivele din spatele primei vizite efectuate vreodată de un preşedinte chinez la conferinţa de la Davos este acela că Xi Jinping a fost deschis în privinţa unei întâlniri cu echipa preşedintelui ales american, Donald Trump, care va fi mult mai ocupat în 20 ianuarie cu propria-i inaugurare.

“China are bune contacte cu administraţia americană actuală şi are de asemenea un canal liniştit de comunicare cu echipa lui Trump”, a declarat miercurea trecută Li Baodong, adjunct al ministrului chinez de externe. Li a răspuns la o întrebare cu privire la posibilitatea unei întâlniri între preşedintele Xi Jinping şi membrii echipei lui Trump la Forumul Economic Mondial din Davos, care se `desfăşoară în acest an în perioada 17-20 ianuarie.

Totuşi, în timp ce elita mondială consumă “cremvuşti de 43 de dolari; burgeri de 47 de dolari şi salate de 55 de dolari” - conform Zerohedge, Xi Jinping va trebui să se mulţumească cu absenţa membrilor echipei lui Trump, deoarece, conform Bloomberg, “Trump nu va trimite un reprezentant oficial la întâlnirea anuală a elitei economice mondiale în Davos, care are loc cu câteva zile înaintea inaugurării sale”.

Motivul invocat de un membru senior al echipei de tranziţie a lui Trump este acela că “preşedintele ales consideră că o participare la întâlnirea anuală din Alpii Elveţieni ar însemna o trădare a mişcării sale alimentate de populism”.

În timpul campaniei sale prezidenţiale, Trump a etichetat-o pe rivala sa democrată Hillary Clinton ca o “globalistă” şi s-a autodescris ca un susţinător al clasei muncitoare ce luptă împotriva unui sistem economic nedrept. Totuşi, de la câştigarea alegerilor, Trump, care va fi primul preşedinte miliardar al SUA, a nominalizat pentru Cabinetul său doi miliardari şi aproximativ 12 milionari.

Întâlnirea milionarilor, miliardarilor, liderilor politici şi a celebrităţilor în Davos “reprezintă o structură de putere care a alimentat furia populistă ce l-a ajutat pe Trump să câştige alegerile prezidenţiale”, a declarat membrul senior al echipei de tranziţie care, conform Bloomberg, a cerut să rămână anonim.

Fostul preşedinte al Goldman Sachs, Gary Cohn, un participant regulat la întâlnirile trecute din Davos, a declarat că grupul va sări peste întâlnirea din acest an după ce a fost numit în decembrie 2016 la cârma Consiliului Economic Naţional. Alte persoane de top nominalizate de Trump vor evita de asemenea forumul.

Deşi niciun membru al echipei lui Trump nu se va afla în Davos oficial, neoficial cel puţin două persoane din cercul restrâns al preşedintelui ales vor fi acolo. Unul ei este Anthony Scaramucci de la SkyBridge, care plănuieşte să călătorească în Davos. Scaramucci a fost numit joia trecută asistent al preşedintelui.

Scaramucci, care a participat la forum de câteva ori, şi-a făcut planuri de călătorie înainte să fie selectat pentru echipa Casei Albe şi călătoreşte în capacitate neoficială, a declarat o purtătoare de cuvânt a lui Trump. Totuşi, conform programului forumului, Scaramucci apare pe lista unui panel în 17 ianuarie, în care se vor discuta priorităţile provocările şi oportunităţile viitorului guvern american. Conform programului Scaramucci este identificat ca membru executiv al echipei de tranziţie a preşedintelui ales.

Rebekah Mercer, o consilieră politică apropiată a lui Trump, s-a înregistrat de asemenea pentru forumul din Davos. Un donator republican major, Mercer este membră a echipei de tranziţie a lui Trump şi a avut un rol influent în angajarea personalului senior, dar nu are niciun rol oficial în administraţia viitoare, alegând să lucreze în spatele scenei.

Rebekah este soţia lui Bob Mercer, co-directorul general al Renaissance Technologies. Mercer a finanţat şi a fost vârf de lance în campania lui Trump. Pe de altă parte, fondatorul companiei RenTec, Jim Simons, împreună cu George Soros, a fost unul dintre cei mai generoşi sponsori ai campanei Clinton.

Între timp, în condiţiile în care echipa lui Trump stă departe, cel puţin “oficial”, Xi Jinping va deveni primul preşedinte chinez care va participa la acest forum, aducând cu el un contingent al celor mai bogaţi directori din China. Regimul comunist se promovează ca un susţinător al globalizării, în contrast cu platforma lui Trump “America pe primul loc” (America First), critică la adresa acordurilor de comerţ liber.

Conform Reuters, în timpul vizitei sale, Xi va promova “globalizarea totală” şi va avertiza că abordările populiste pot duce la “război şi sărăcie”.

Jiang Jianguo, seful Biroului Consiliului de Informaţii al Statului, a declarat în timpul unui simpozion găzduit de Organizaţia Mondială a Comerţului în Geneva că preşedintele Xi Jinping se va duce în Davos pentru a promova dezvoltarea, cooperarea şi globalizarea economică pentru a construi o “comunitate umană cu un destin comun”. “Ţinând cont de riscul populismului, protecţionismului şi nativismului, lumea a ajuns la o răscruce unde un drum duce la război, sărăcie, confruntare şi dominare, în timp ce celălalt duce la pace, dezvoltare, cooperare şi soluţii unde câştigă toţi”, a precizat Jiang.

Xi Jinping se va alătura altor aproximativ 3.000 de invitaţi, printre care se vor număra premierul britanic Theresa May, vicepreşedintele american Joe Biden şi preşedintele sud-african rău famat Jacob Zuma. Forumul se va încheia în 20 ianuarie, ziua inaugurării preşedintelui Trump.

Forumul din acest an este aşteptat să fie dominat de discuţii privind creşterea ostilităţii publice faţă de globalizare şi despre Donald Trump, al cărui discurs dur asupra comerţului, inclusiv promisiuni că va aplica tarife împotriva Chinei şi Mexicului, l-au ajutat să câştige preşedinţia.