"E complet inacceptabil" - Deputat al comunităţii evreieşti, indignat de comentariile Olguţei Vasilescu

Olguta Vasilescu
Olguta Vasilescu (Epoch Times România)

Indignat de retorica de campanie a fostului ministru PSD Olguţa Vasilescu, deputatul Silviu Vexler, reprezentant al comunităţii evreieşti din România, a condamnat public asimilarea preşedintelui Klaus Iohannis cu unii dintre cei mai odioşi criminali din istoria umanităţii.

"Din nou, observ cum un politician român foloseşte un element din cea mai cumplită perioadă a istoriei umanităţii şi îl trivializează prin utilizarea într-un context nepotrivit. Doamna Lia Olguţa Vasilescu putea şi trebuia să găsească orice altă comparaţie pentru mesajul pe care a dorit să îl transmită. Este complet inacceptabil ca un înalt demnitar al Statului Român să folosească astfel de formulări. Trivializarea acestei perioade întunecate din istorie, care reprezintă o suferinţă ce nu poate fi descrisă în cuvinte, este un element deosebit de periculos", a declarat Silviu Vexler.

Reprezentantul comunităţii evreieşti din România a subliniat că nu poate să accepte, indiferent de moment şi context, "gestul nepermis de asimilare a Preşedintelui României cu unii dintre cei mai odioşi criminali din istoria umanităţii - comandanţii lagărelor de concentrare".

"Toate încercările de a introduce, direct sau indirect, evreii, comunităţile evreieşti, relaţiile cu Statul Israel, memoria victimelor Holocaustului şi drama Holocaustului în sine, cu tot ceea ce a însemnat ea, ca elemente în discursul politic şi campania electorală trebuie să înceteze. «Orori care s-au întâmplat la Auschwitz ori Sobibor, în câmpurile de la Bug, prin deportările din Transnistria, pogromurile ori trenurile morţii nu cred că au vreun verb, în vreuna din limbile pământului, care să poată exprima prejudiciul pe care l-au adus umanităţii însăşi»", a precizat Vexler.

Reamintim că fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu a avut, sâmbătă, un nou derapaj la adresa şefului statului, preşedintele Klaus Iohannis. Şefa de campanie a Vioricăi Dăncilă a declarat la Antena 3 că preşedintele Iohannis ”se şi vede şef de lagăr de concentrare”.

”Domnul Klaus, cred deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-istii băgaţi acolo la reeducare”, a declarat Olguţa Vasilescu sâmbătă seară, la postul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne