Dragnea, după proteste: "Iohannis s-a pus în fruntea unei noi mineriade! E un început de lovitură de stat"

Lider al partidului fondat de cel care în vara lui '90 chema minerii să însângereze Bucureştiul, Liviu Dragnea îl acuză pe Iohannis că s-a pus în fruntea unei noi mineriade şi dă asigurări că nu-l va mai lăsa pe preşedinte să "intre abuziv în şedinţe de guvern" sau să incite la violenţă.
Loredana Diacu
23.01.2017

alte articole

Liviu Dragnea(PSD) (Florin Chirila\Epoch Times)
Loredana Diacu
23.01.2017

Huiduit duminică seară de zeci de mii de români indignaţi că PSD a elaborat ordonanţe pentru graţierea corupţilor şi pentru mutilarea Codului Penal, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, lansează, pe Facebook, un atac virulent la adresa şefului statului, după ce acesta a apărut, preţ de câteva minute, la uriaşul protest din Bucureşti, apariţia lui Iohannis fiind aclamată la scenă deschisă.

"M-am întors de la instalarea preşedintelui Americii şi l-am găsit pe preşedintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestaţie neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituţionale şi împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza ordinii de drept.

Preşedintele ţării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale şi cerând aberaţii constituţionale: retragerea unor ordonanţe, mai ales a unora care nu au fost date.", scrie Dragnea, pe pagina sa de Facebook.

În viziunea lui Dragnea, faptul că preşedintele a apărut la proteste este "un început de lovitură de stat" şi îl acuză pe Iohannis că vrea, "aşa cum a vrut şi fostul preşedinte Băsescu, să pună în cătuşe puterea legitimată prin votul democratic.

"(Iohannis n.r.) Vrea ca în continuare România să fie condusă de instituţii fără legitimitate democratică, prin teroare, iar românii să rămână prizonierii unor puteri nealese.", susţine Dragnea.

"Am spus în campanie că vreau că românii să trăiască liberi în ţara lor, fără teamă că sunt ascultaţi, urmăriţi, hăituiţi, şantajaţi şi nedreptăţiţi. Nu-mi iau cuvintele înapoi. Susţin acţiunile împotriva corupţiei, dar împotriva adevăratei corupţii.

Astă seară am solicitat Ministrului de Interne să retragă jandarmii din faţa sediului PSD, fiindcă eu consider că PSD n-are motive să fie apărat. PSD e aparat de ideile lui politice, de programul de guvernare şi de suportul popular.", mai adaugă Dragnea, căruia românii i-au reproşat la protestul de ieri că în campanie a promis pomeni electorale, nu că va da ordonanţe pentru corupţi.

În finele postării sale, Dragnea îi "asigură" pe români că nu-i va mai permite preşedintelui Iohannis "să răstoarne ordinea constituţională, să uzurpe calităţi oficiale intrând abuziv în şedinţele de guvern sau să incite la dezordine socială şi violenţă."

"Vreau că programul de guvernare să fie pus în practică în totalitate. Dincolo de jocul politic egoist al preşedintelui Iohannis, viaţa românilor are nevoie de bunăstare şi siguranţă.", adaugă Dragnea.

Reamintim că zeci de mii de români au ieşit în stradă duminică seara în Capitală şi alte oraşe ale ţării, precum şi în diaspora, revoltaţi de faptul că, instalaţi la putere, în loc să-şi facă o prioritate din Învăţământ şi Sănătate, PSD şi ALDE au venit cu două proiecte de ordonanţe (care, potrivit presei, doar datorită prezenţei lui Iohannis la şedinţa de guvern de miercurea trecută n-au fost adoptate), respectiv o ordonanţă prin care corupţii ar urma să iasă mai repede de după gratii şi alta prin care Codul Penal ar fi modificat de o manieră considerată inacceptabilă de Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, asociaţiile magistraţilor şi organizaţii ale societăţii civile. De exemplu, instituţia denunţătorului este dinamitată, abuzul în serviciu este redefinit etc.

În timpul protestului, românii au scandat puternic "PSD, ciuma roşie" iar lui Dragnea i-au urat să scrie cărţi din puşcărie. Marea de protestatari a fost formată din oameni de toate vârstele - tineri, familii cu copii în braţe şi pensionari, în genere oameni educaţi.

"România, trezeşte-te!" - Protest contra ordonanţei graţierii şi mutilării Codului Penal
"România, trezeşte-te!" - Protest contra ordonanţei graţierii şi mutilării Codului Penal

Mai toţi cei intervievaţi de reporterul Epoch Times declară că s-au săturat de corupţie, de hoţie şi vor un altfel de viitor pentru ţară şi copiii lor.

"M-a adus aici ceea ce se întâmplă în România, şi anume că ţara asta continuă să fie condusă numai de hoţi, de condamnaţi penal şi de infractori şi ne-am săturat. Nu avem nevoie nici în Guvern, nici în Parlament, nici în alte instituţii ale statului de infractori şi condamnaţi penal! Nu vrem o lege a graţierii nici pentru Dragnea, nici pentru Tăriceanu, nu vrem o lege care să-i scape. Vrem să plătească!", ne-a declarat un tânăr.

"România, trezeşte-te!" - Protest contra ordonanţei graţierii şi mutilării Codului Penal (Anca Poenariu)
"România, trezeşte-te!" - Protest contra ordonanţei graţierii şi mutilării Codului Penal (Anca Poenariu)

La protest a apărut, preţ de circa 15 minute, şi preşedintele Iohannis, primit călduros de mulţime. Oamenii au scandat - printre altele - "Iohannis e cu noi!".

"România, trezeşte-te!" - Protest contra ordonanţei graţierii şi mutilării Codului Penal (Epoch Times România)
"România, trezeşte-te!" - Protest contra ordonanţei graţierii şi mutilării Codului Penal (Epoch Times România)

Redăm scurta alocuţiune rostită de Iohannis la protestul de ieri.

"Am venit aici în Piaţa Universităţii, ca şi miile de români, ca să-mi arăt indignarea. O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept! Or, aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci şi sute de politicieni certaţi cu legea să aibă dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii pe bună dreptate sunt indignaţi", a declarat Iohannis.

Mai multe informaţii despre protest puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor