Doi cetăţeni români ucişi în atentatele din Paris

MAE anunţă "cu profund regret" că decesul a doi cetăţeni români în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capital Franţei a fost confirmat de autorităţile franceze.
(BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)

UPDATE ora 18:48. Încă un cetăţean român a fost rănit în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capitala Franţei, în prezent fiind internat în spital. Potrivit MAE, acesta a suferit răni uşoare.

În urma demersurilor Ambasadei României de la Paris, persoana în cauză a fost identificată printre pacienţii unui spital de lângă Paris. Misiunea diplomatică este în legătura că familia cetăţeanului român.

* * *

MAE informează că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acorda asistenţa consulară necesară.

"În tragedia de azi-noapte din Paris şi-au pierdut viaţa doi cetăţeni români. Din nou, sufletele noastre sunt în doliu şi vă cer tuturor să rămânem uniţi şi solidari. Familiilor îndoliate le transmit toată compasiunea mea", a scris preşedintele Klaus Iohannis, pe contul său de Facebook.

Un alt cetăţean român a fost rănit uşor în atacurile survenite în cursul nopţii în capitala Franţei. Persoana în cauza a primit îngrijiri la un spital din Paris şi, în cursul dimineţii, a fost externată.

Totodată, MAE precizează că cetăţeanul român Andrei Marian Mihai, jurnalist de profesie, nu a fost rănit în atacurile de la Paris, aşa cum se vehicula în presă. Acesta a confirmat direct unui reprezentant MAE că informaţiile apărute pe contul său de Facebook au fost postate de alte persoane şi nu sunt reale.

Până la această oră, la nivelul Ministerului de Externe nu s-au semalat alte cazuri de cetăţeni români care ar fi putut fi răniţi sau decedaţi în atacurile de la Paris. MAE menţine permanent legătura cu autorităţile franceze competente.