Dodon se plânge: Andrei Năstase şi Maia Sandu tergiversează numirea lui în funcţia de preşedinte

Întrucât nu poate explica în niciun fel amânarea numirii lui în funcţia de preşedinte, Igor Dodon îi învinuieşte, din nou, pe Andrei Năstase şi Maia Sandu, acuzându-i chiar de înţelegeri cu Occidentul, în vederea deschiderii cât mai rapide a oficiului NATO la Chişinău.
Preşedintele ale, Igor Dodon
Preşedintele ale, Igor Dodon (Captură foto / privesc.eu)

Conform legislaţiei în vigoare, Curtea Constituţională are la dispoziţie zece zile pentru a lua o decizie referitoare la rezultatele alegerilor, a declarat preşedintele ales, Igor Dodon, nemulţumit că după aproape o lună din ziua alegerilor nu a fost încă luată o decizie în acest sens iar el încă nu a fost numit preşedinte al Republicii Moldova.

Totuşi, Codul electoral presupune foarte clar faptul că acel termen de zece zile poate fi luat în considerare doar după examinarea tuturor contestaţiilor depuse în instanţa de judecată. „Termenul de zece zile a expirat săptămâna trecută”, a comentat Dodon, deşi nu există încă o decizie judecătorească finală privind contestaţiile cetăţenilor nemulţumiţi că nu li s-a permis să-şi îndeplinească dreptul la vot.

„Eu am discutat cu preşedintele Curţii Constituţionale şi ieri, şi dlui m-a informat că la moment nu toate contestările care au fost depuse au trecut toate procedurile legale, ele trebuie să fie dezbătute până la decizia finală a Curţii Supreme de Justiţie şi rezultă că, direct sau indirect, oponenţii mei politici, Andrei Năstase şi Maia Sandu, tergiversează examinarea şi luarea deciziei finale privind rezultatul alegerilor”, se plânge Dodon, menţionând că cei doi politicieni ar face jocul guvernării, doar că nu îi este clar dacă ei conştientizează sau nu acest lucru.

„Evident că fiecare are dreptul să se adreseze în instanţele de judecată. De ce fac oponenţii mei politici acest lucru, doar este clară situaţia deja. Eu cred că acest lucru se face pentru ca eu să nu blochez unele reforme anti-sociale care sunt promovate de actuala guvernare, reforma sistemului de pensionare, deschiderea oficiului NATO la Chişinău, procurorul general - nici unul ales de ei nu este demn să fie procuror general în RM”, a adăugat Igor Dodon, precizând că este categoric împotriva noilor reforme şi numiri promovate în regim de urgenţă în luna decembrie, de către actuala guvernare.

Acesta a ţinut să explice că, actuala guvernare înţelege că preşedintele a fost ales de popor şi că are legitimitate mai mare decât majoritatea parlamentară, astfel că încearcă să promoveze aceste lucruri până la intrarea în funcţie a noului preşedinte ales, „iar aşa-numita opoziţie de dreapta le face jocul prin adresări în judecată”.

Mai mult decât atât, Dodon a venit cu cerinţe clare pentru oponenţii săi politici, Maia Sandu şi Andrei Năstase, cărora nu încetează să le amintească că ar fi pierdut alegerile din toamnă, solicitându-le „să conştientizeze jocul pe care îl fac, să-şi asume inclusiv responsabilitatea de toate numirile şi reformele care vor fi promovate în luna decembrie şi care nu pot fi blocate de preşedintele nou ales”.

„Constituţia presupune ca în decurs de 45 de zile după data alegerilor, preşedintele ales, alegerea căruia a fost validată de Curtea Constituţională, trebuie să depună jurământul, ceea ce înseamnă nu mai târziu de 27-28 decembrie”, a specificat Dodon, conform privesc.eu, cerând astfel şi Curţii Constituţionale să valideze alegerile din 13 noiembrie până la 28 decembrie.