Dodon a negociat cu Putin preţul la gaz. Veaceslav Negruţă: „Dodon pretinde că s-ar fi înţeles cu ţarul”

În contextul reducerii preţurilor la gaze în Europa, Dodon pretinde că el s-ar fi înţeles cu preşedintele Putin să nu se majoreze preţul la gaz.
Igor Dodon şi Vladimir Putin, la Moscova
Igor Dodon şi Vladimir Putin, la Moscova (presedintie.md)

În cadrul vizitei de lucru de o zi în capitala Federaţiei Ruse, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu omologul rus Vladimir Putin, în care s-ar fi convenit ca preţul la gazele naturale să nu fie majorat.

Oficialii au discutat diverse aspecte ale dialogului strategic dintre cele două state, acordând o atenţie sporită soluţionării problemei privind livrarea gazelor naturale în Republica Moldova.

„Părţile au ajuns la o înţelegere de principiu şi au coordonat următorii paşi de colaborare în sfera aprovizionării cu gaze, ceea ce ne permite să afirmăm deja la această etapă că tarifele pentru consumatorii finali nu vor creşte. Astfel, începând cu 1 octombrie, preţul la gazele ruseşti, furnizate Moldovei, va scădea”, se arată într-un comunicat de presă.

În acest context, expertul Transparency International Moldova, Veaceslav Negruţă a scris pe pagina sa de Facebook: „Dodon şi gazele lui. În Europa preţurile la gazele naturale au picat ca niciodată în ultimii 10 ani, dar Dodon pretinde că el s-ar fi înţeles cu ţarul. Dacă el nu se înţelegea, precis preţurile urmau să scadă şi aici, şi pentru consumatorii din RM. Înţelegerile lui Dodon ne costă tot mai mult. Direct şi nici nu prin Bahamas deja”.

În cadrul vizitei, preşedintele RM a insistat asupra importanţei organizării primei şedinţe - în ultimii trei ani - a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică şi a celui de-al doilea Forum economic moldo-rus, ambele evenimente urmând să se desfăşoare în luna septembrie, la Chişinău.

Igor Dodon şi Vladimir Putin au examinat mai multe chestiuni legate de politica internă şi externă a Republicii Moldova. Mai mult decât atât, Dodon a subliniat caracterul istoric al evenimentelor ce s-au produs la Chişinău la începutul lunii iunie şi a adresat mulţumiri părţii ruse pentru susţinerea acordată în procesul de transfer paşnic al puterii, în contextul în care Putin a susţinut candidatura Maiei Sandu la funcţia de prim-ministru.

Este de menţionat că, ulterior, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS), Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) precum şi alte instituţii importante ale statului au revenit în subordinea preşedintelui Republicii Moldova, prin decizii ale majorităţii parlamentare.

Totodată, preşedintele Moldovei i-a comunicat preşedintelui Federaţiei Ruse despre activarea contactelor cu oficiali de rang înalt din ţările care sunt cei mai importanţi parteneri externi (Franţa, UE şi SUA) despre rezultatele recentei întrevederi de la Bruxelles cu conducerea UE şi NATO, precum şi despre discursul pe care îl va rosti la cea de-a 74-a Adunare Generală a ONU.

„Dodon a mers la ţar să-şi ia textul pe care să-l citească peste ocean, la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Nici n-o să-l traducă. Nu are voie să umble la el. Noroc pentru ţarul care are dodoni. Păcat de RM care n-are preşedinte”, se arată într-o altă postare a lui Negruţă.

Dodon s-a referit şi la reglementarea transnistreană, subliniid necesitatea conjugării eforturilor tuturor participanţilor la procesul de negocieri în formatul „5+2”, cu scopul identificării unui model politic eficient, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova între hotarele recunoscute la nivel internaţional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe