Din cauza crizei economice, aproape 60% dintre italieni nu îşi pot permite o vacanţă

(photos.com)
Epoch Times România
13.08.2013

Peste 30 de milioane de italieni nu îşi vor putea permite în vara aceasta o vacanţă, iar 54% dintre aceştia declară că acest lucru este o consecinţă a crizei economice, potrivit unui sondaj difuzat recent de societatea IPR Marketing, preluat marţi de presa din Peninsulă.

Puţinii 'norocoşi' care se vor deplasa totuşi în concediu aleg vacanţe scurte, 'low cost', în staţiuni apropiate de localitatea în care locuiesc, eventual în aceeaşi regiune, din cauza costului ridicat al carburanţilor.

Cheltuielile medii dedicate concediului din vara anului 2013 vor fi de circa 670 de euro pentru vacanţe în Peninsulă (preferate de circa 80% dintre italieni) şi de 1.062 de euro pentru puţinii italieni care îşi pot permite un concediu în străinătate.

Scade şi numărul turiştilor străini care sosesc în Peninsulă (minus 1,8% faţă de anul 2012), din cauza preţurilor ridicate şi a serviciilor care 'nu sunt întotdeauna la înălţimea aşteptărilor'. Se reduce mai ales numărul turiştilor francezi şi britanici, creşte puţin numărul turiştilor din Germania, SUA şi Japonia.

Destinaţiile preferate ale străinilor sunt în primul rând Roma, Florenţa şi Veneţia, oraşe cunoscute la nivel mondial pentru valoarea patrimoniului lor artistic.

Sectorul turistic, care în Italia este estimat la peste 10% din Produsul Intern Brut (PIB), suferise deja în anul 2012 o diminuare a volumului de afaceri, cu circa 18%.

Printre cei circa 27 de milioane de italieni care se vor bucura totuşi de o perioadă de concediu, 60% aleg localităţi de la mare, 20% vor merge la munte, 13% vor vizita o capitală europeană şi numai 3% se vor urca pe o navă de croazieră.

Numai o treime dintre italienii care merg în vacanţă se vor caza în hoteluri sau pensiuni, în timp ce peste 33% declară că se vor odihni în casele rudelor sau ale prietenilor, sau într-o locuinţă proprietate personală.

Durata medie a vacanţelor italienilor, în vara anului în curs, va fi de 11 zile, iar 62% dintre italienii intervievaţi declară că au fost constrânşi să reducă numărul zilelor de concediu, din cauza dificultăţilor economice. Numai un italian din cinci va petrece o vacanţă de 15 zile şi numai 7% dintre italieni îşi vor putea permite trei săptămâni de concediu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor