Diaconescu: PSD, partid prins în ghearele corupţilor. Locurile la alegeri se vând ca la licitaţie

În PSD, locurile eligibile la alegeri se vând ca la licitaţie, celor cu mulţi bani, iar aceleaşi gen de lucruri se petrec şi în PNL, acuză fostul ministru Cristian Diaconescu.
Cristian Diaconescu
Cristian Diaconescu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Partidul Social Democrat este un partid condus de oameni cu probleme penale care nu se poate reforma, este de părere prim-vicepreşedintele PMP Cristian Diaconescu.

"Valeriu Zgonea, deşi o face demagogic şi din sete de putere, are dreptate. Motivele plecării mele din PSD apar la lumina zilei. A fost şi este un partid condus de oameni cu probleme penale. A fost şi este un partid unde locurile eligibile la alegeri se vând ca la licitaţie, celor cu mulţi bani şi nu celor care ar merita să candideze dar care sunt săraci şi cinstiţi.

A fost şi este un partid prins în gheare de către corupţi, un partid care nu se poate reforma. Iar aceleaşi lucruri se petrec şi la PNL, unde sunt susţinuţi candidaţi deja condamnaţi de Justiţie, doar din motivul că au bani să îşi susţină campania", a scris, pe reţeaua de socializare, Cristian Diaconescu.

Întrebat de un internaut dacă are exemple de "penelişti cu tupeul pesediştilor de-a candida desemnaţi de PNL", fostul ministru de Externe a replicat:

"George Scripcaru de la Braşov şi Dorin Florea de la Târgu Mureş. Candidaţi independenţi susţinuţi de filialele locale ale PNL. După alegeri se vor întoarce în PNL."

Prim-vicepreşedintele PMP a făcut referire şi la comentariile făcute de fostul premier Victor Ponta pe tema ofiţerilor acoperiţi din PSD.

"Nu voi glumi spunând că Victor Ponta a fost sau nu ofiţer "acoperit". Pot constata însă că Victor Ponta este un mojic descoperit care nu ezită să provoace scandal în speranţa că oamenii vor uita dosarele de corupţie al căror subiect este domnia sa. Sperăm ca Victor Ponta să ne vorbească despre corupţii acoperiţi din PSD, corupţi care nu au fost încă descoperiţi de DNA", a precizat Cristian Diaconescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne