Despre lipsa de încredere şi bunăvoinţă existente în societăţile moderne

Istoric, specialist în etică, critic social şi apărător al Confucianismului, profesorul He propune un cadru intelectual pentru a ghida comportamentul oamenilor şi pentru a remedia etica socială în China, astfel încât ţara sa, una dintre cele mai afectate de criza morală adusă de comunism, să îşi poată ocupa locul alături de celelalte naţiuni fără a-i fi ruşine.

Profesorul He a discutat în 6 noiembrie la Brookings Institution despre noua sa carte numită: “Social Ethics în a Changing China: Moral Decay or Ethical Awakening?

He Huaihong este profesor de filosofie la Universitatea din Beijing. Cartea sa este compusă, de fapt, din 19 esee care au fost scrise, cu excepţia a două dintre ele, în perioada 2002-2013 şi care au fost editate pentru carte.

“În prezent, avem o problemă destul de serioasă cu moralitatea în societatea chineză actuală. Problemele de bază sunt lipsa unei încrederi fundamentale şi lipsa bunăvoinţei”, a declarat He, prin translatorul său de limbă engleză.

Problema este în special endemică în cazul încrederii populaţiei în liderii lor politici. “Indiferent de ceea ce spune guvernul, populaţia nu crede niciun cuvânt. Chiar şi atunci când guvernul spune adevărul, oamenii tot nu vor crede”, a declarat He. Membrii Partidului Comunist şi oficialii de stat sunt de asemenea bănuitori, a adăugat el.

“Subiectul decăderii morale şi a lipsei încrederii în China de astăzi nu sunt subiecte sensibile şi cu siguranţă nu sunt subiecte interzise în China”, a declarat Cheng Li, director al John L. Thornton China Center din cadrul Brookings Institution, care l-a prezentat pe He.

În prezentarea sa, Li a oferit o listă lungă de practici răspândite care ilustrează câteva probleme etice: “fraudă comercială, fraudă fiscală, fraudă financiară, proiectele de inginerie periculoase şi de calitate inferioară, produse falsificate, lapte contaminat, pâinea otrăvitoare, pastilele toxice şi declinul eticii profesionale în cazul profesorilor, doctorilor, avocaţilor, preoţilor şi în special a oficialilor guvernamentali”.

Conform profesorului He, corupţia oficialilor guvernamentali nu este limitată la nivelul de sus. Chiar şi “şefii de sat, primarii comunelor, directorii băncilor locale sunt capabili să acumuleze zeci sau chiar sute de milioane de yuani prin mită. Şeful unui biroul districtual ar putea deţine numeroase locuinţe.”

Profesorul He este în special îngrijorat de modul în care bunăvoinţa este pierdută în societatea chineză. În discursul său, el a menţionat că, dacă văd o persoană în vârstă căzând pe jos, mulţi oameni nu îndrăznesc să o ridice de teamă să nu fie şantajaţi pentru bani. Ei ar putea ajunge să plătească facturile medicale ale acelei persoane. În cartea sa, He a descoperit şocant faptul că, atunci când o fetiţă de doar 2 ani a fost călcată de două vehicule diferite, incidentul a fost ignorat de mai multe zeci de persoane.

“Au existat accidente repetate care au implicat autobuze pentru transportul copiilor de grădiniţă; atunci când au loc accidente cu camioane, trecătorii nu salvează victimele, ci, în schimb, fură încărcătura”, a scris el în cel de-al 8-lea eseu, “Criza morală din societatea chineză”.

“Există o ... indiferenţă răspândită faţă de ceilalţi, o lipsă a preocupării pentru viaţă umană, pentru decenţa publică şi pentru lege”, a scris He.

Revoluţia Culturală

Profesorul He identifică multe motive pentru decăderea morală în societatea chineză, dar niciunul nu este la fel de important ca Revoluţia Culturală (1966-1976), când ţara a căzut la limita inferioară a degenerării morale. În urma campaniei de “strivire a celor patru lucruri vechi” – gândirea veche, cultura veche, tradiţiile vechi şi obiceiurile vechi, n.r. – moralitatea tradiţională chineză a fost strivită.

“Acea campanie a inclus distrugerea multor cărţi, artefacte şi locuri antice şi istorice. Mormintele unora dintre figurile eroice ale Chinei au fost distruse şi uneori chiar şi rămăşiţe lor au fost excavate. ... Copiilor li s-a ordonat să îşi raporteze familiile şi uneori chiar au participat la torturile administrate membrilor propriilor lor familii. ... Politica a înlocuit în totalitate moralitatea. Singurul criteriu pentru binele sau răul moral era loialitatea faţă de un singur lider politic: Mao Zedong”

Elementul central al Revoluţiei Culturale a fost Garda Roşie, care a avut cea mai mare influenţă în perioada 1966-1968, timp în care “ţara se afla într-o stare de anarhie efectivă”. Puterea Gărzii a fost redusă după iulie 1968, când Mao i-a trimis pe majoritatea membrilor acesteia în zona rurală la reeducare. He a devenit membru al Gărzii Roşii la vârsta de 12 ani şi a fost martor la unele dintre activităţile şi violenţele extreme ale acesteia.

Un element cheie al mişcării Garda Roşie a fost “înclinaţia sa pentru violenţă”. Unul dintre sloganele sale era “Trăiască teroarea roşie!” În cartea sa, He descrie un incident legat de “violenţele comise la întâmplare”.

“Moralitatea a fost plasată în urma politicii”, a declarat He. După căderea Dinastiei Qing, războiul cu Japonia şi aşa zisele valori preluate de la Uniunea Sovietică şi Stalin au forţat China secolului 20 “să treacă printr-o inversare completă a valorilor noastre tradiţionale şi antice.”

În critica sa dură la adresa Gărzii Roşii, profesorul He îl învinuieşte doar pe Mao şi scuteşte Partidul Comunist Chinez (PCC) de vină. Dar criticile la adresa Partidului Comunist, chiar dacă nu sunt explicite, se întrezăresc. Profesorul He face referire la cei 100 de ani de tulburări, de dinaintea ultimilor 30 de ani de economie de piaţă, despre care crede că au lăsat o moştenire suspectă. Apelurile pentru egalitate din ultimul secol trebuie să fie incorporate într-o etică reconstruită, a declarat profesorul, dar “teoriile extremiste ale luptei de clasă şi filozofia conflictului de sumă zero nu sunt o moştenire pe care ar trebui să o acceptăm”, a scris He, făcând referire la doctrinele fundamentale ale Partidului Comunist.

Fără a numi Partidului Comunist, He este de părere că vechea ideologie a evoluat dintr-o teorie a revoluţiei, nu o teorie a guvernării. [Vechea ideologie] a început ca un import străin şi în încarnările sale timpurii a fost mult axată pe atacarea tradiţiilor culturale tradiţionale. Analistul consideră că până şi idealurile politice recente, precum “societatea armonioasă”, sunt “întotdeauna excesiv de ideologice şi în conflict cu realitatea vieţii chinezilor”.

Profesorul a declarat că poporul chinez a tocmai a evoluat dintr-o “perioadă tranziţională convulsivă” şi, deşi este pace acum, “trebuie să fim în mod constant atenţi să nu se întoarcă tulburările”. Aşadar, există o nevoie urgentă de a construi un nou tip de societate şi “primul pas în acel proces este acela de a construi o fundaţie morală solidă”, a scris He.

Demonizarea lui Confucius

Ca un student al confucianismului, profesorul He a discutat despre dezrădăcinarea “spiritului” culturii tradiţionale chineze, amintind de faptul că, în ultimii ani ai acestei perioade, unii scriitori care au fost confucianişti dedicaţi s-au alăturat atacurilor împotriva lui Confucius.

“În rândul oamenilor obişnuiţi, Confucius, şcoala confucianistă, ritualurile confucianiste şi principiile morale confucianiste au devenit cuvinte murdare. Efectele acelei demonizări pot fi simţite şi astăzi [în 2013] şi pagubele produse asupra moralităţii publice nu sunt exagerate”.

Nu ne putem limita doar la fanatismul şi violenţele Gărzii Roşii sau la pierderea educaţiei pentru o întreagă generaţie în timpul Revoluţiei Culturale, ci trebuie să vedem că moralitatea tradiţională a fost afectată şi în ultimii 30 de ani de către explozia economiei Chinei. “Moralitatea a fost din nou îngropată de economie şi economia de piaţă”, a declarat He. “Acela este principalul motiv pentru care avem aceste probleme morale în China de astăzi”, a declarat el la Brookings.

Un nou cadru al eticii sociale

Profesorul He încearcă să sintetizeze etica veche, fost folosită timp de 3.000 de ani până în perioada modernă. Astfel, el îndreaptă atenţia cititorului către primul eseu al cărţii, “Noi principii: către un nou fundament al eticii sociale chineze”, printr-un mini-curs asupra Confucianismului.

Punctul său de început este Mencius, cel mai cunoscut şi cel mai influent dintre adepţii lui Confucius. Mencius a crezut în bunătatea înnăscută a oamenilor. “Toţi oamenii au un sentiment de compasiune”, a scris He, citându-l pe Mencius.

Profesorul He evidenţiază “virtuţile constante” din clasicii antici şi arată că ele ar putea fi aplicate în era modernă: bunăvoinţa, corectitudinea, ritualul, înţelepciunea şi loialitatea (numită de asemenea şi încredere). Cele cinci virtuţi sunt încă valide şi au nevoie doar de noi interpretări, a scris He.

Aşadar, de exemplu, bunăvoinţa poate fi văzută ca o sursă pentru întreaga moralitate. Când compasiunea este slăbită de factori externi atunci ea nu mai influenţează comportamentul, după cum poate fi văzut în exemplele de indiferenţă şi răceală de mai sus.

Ritualul implică un angajament pentru etichetă. “Autocontrolul este o precondiţie pentru ritualul adecvat”, şi presupune limitarea dorinţelor noastre, în special dorinţa pentru lucruri materiale, a declarat He. Înţelepciunea se referă la recunoaşterea a ceea ce este corect şi la “voinţa şi înţelepciunea de a lua decizii morale ... inclusiv înţelepciunea de a găsi un echilibru şi de a găsi o cale de mijloc”.

O aplicare fascinantă a gândirii confucianiste este numită “rectificarea numelor”. Profesorul He a declarat că ideologiile politice vechi sunt desincronizate cu realitatea socială. “Retorica goală este peste tot”, a scris el. Încrederea socială, în special între autorităţi şi public, este forţată şi provoacă o criză de credibilitate. Profesorul He a declarat că cetăţenii chinezi se confruntă în mod constat cu lipsa sincerităţii; “suntem obişnuiţi cu ea”.

De exemplu, desemnarea “oficialilor” guvernamentali ca “funcţionari publici” creează o lipsă de conexiune între nume şi realitatea din China de astăzi. Oficialii îşi folosesc puterile în mod iresponsabil discreţionar şi lipsit de etică, ceea ce duce la o “furie şi ură publică fără precedent faţă de ei”. Remediul: “Lăsaţi oficialii să fie oficiali” şi rectificaţi-le numele, în oficiali.

Noua etică diferă de cea veche printr-un element foarte important. Relaţia veche dintre conducător şi supus presupunea reguli stabilite pentru supuşi şi că aceştia să îşi facă datoria faţă de conducătorul lor. Astăzi, liderul cu o poziţie înaltă trebuie să îşi facă datoria faţă de oamenii cu poziţii inferioare şi trebuie să răspundă în faţa “cetăţenilor”. Politicienii “trebuie să accepte oamenii ca stăpânul lor fundamental şi suprem”, a scris He. Profesorul consideră că aceasta ar fi probabil cea mai mare schimbare între etica veche şi cea nouă, adăugând că, pentru China, va fi un drum lung şi greu pentru a deveni o democraţie în care să fie aplicată legea.

Conform profesorului He, acesta este direcţia pe care trebuie să o adopte istoria Chinei.