Deputaţii au votat pentru mărirea salariilor tuturor bugetarilor cu 10%

Cu o majoritate zdrobitoare, deputaţii au adoptat astăzi un amendament al PSD vizând creşterea salariilor tuturor bugetarilor cu 10%. Măsura se poate dovedi catastrofală pentru buget.
Vot în Camerele reunite ale Parlamentului României. (Epoch Times România)
Loredana Diacu
11.11.2015

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 319 voturi "pentru", 7 abţineri şi doar un vot "împotrivă", OUG care prevede majorarea salariilor din sănătate cu 25%, precum şi un amendament al PSD care stabileşte majorarea cu 10% a salariilor tuturor bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări.

Potrivit Hotnews, la şedinţă au participat, din balcoanele rezervate publicului, şi câteva zeci de sindicalişti, în frunte cu figuri controversate precum Vasile Marica, Marius Sepi şi Sorin Stan. Conform sursei citate, sindicaliştii au făcut scandal, i-au huiduit pe cei care s-au opus măsurii populiste a PSD şi au cerut aprobarea creşterilor salariale.

Reamintim că amendamentul vizând creşterea salariilor tuturor bugetarilor a fost propus de PSD, de către deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, personaj care şi-a câştigat "notorietate" în 2012 după ce l-a ameninţat pe MR Ungureanu că ar putea avea soarta lui Aldo Moro, fost premier italian răpit şi asasinat de terorişti. Dezbaterile pe amendamentul PSD au durat doar câteva minute, fără să se discute despre studii de impact deşi, conform sursei citate, majorările salariale propuse de social democraţi vor duce la creşterea deficitului bugetar în 2016 cu circa 5 miliarde de lei

Liberalii, care anterior încercaseră, fără succes, retrimiterea la comisii a propunerii PSD au votat şi ei, finalmente, pentru adoptarea amendamentului.

"După cum aţi observat, grupul parlamentar PNL în spiritul principiilor sănătoase pe care le practică, a susţinut majorarea salariilor bugetarilor. Vă atrag atenţia însă că pentru acest proiect de lege nu a existat niciun punct de vedere serios din partea guvernului. Mă refer aici la faptul că nu există un studiu de impact, că nu se ştie în ce măsura bugetul pe anul viitor va reuşi să acopere această cheltuială. Noi nu trebuie să îi minţim pe cetăţeni.", a declarat liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolaescu.

Camera Deputaţilor a fost for decizional pe acest act normativ, care a primit anterior undă verde şi de la Senat.

Prezentă la şedinţa de plen, ministrul Muncii din guvernul demisionar Rovana Plumb a salutat votul din plen şi le-a mulţumiţi sindicaliştilor care au pus presiune pe deputaţi:

"Va mulţumim pentru tot ceea ce faceţi pentru noi, pentru fiecare" li s-a adresat Plumb celor ce au huiduit din balcoane.

Reamintim în context că, recent, FMI avertiza că reducerile masive de impozite şi taxe, combinate cu majorări salariale, fără măsuri compensatorii, pot mări deficitul bugetar la un nivel de două ori mai mare decât cel recomandat, iar Mugur Isărescu atrăgea şi el atenţia că prea multe scăderi de taxe şi impozite ar putea determina ţara să treacă, în 2016, printr-o situaţie dramatică, similară cu cea provocată de modificările radicale din 2005, când cota unică a fost stabilită la 16% în loc de 19%, şi din 2008, când premierul Călin Popescu Tăriceanu a majorat substanţial pensiile şi salariile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor