De ce persoanele care plâng mult sunt mai puternice

Nu toate emoţiile sunt la fel. Emoţia cea mai acceptată pe scară largă, fericirea, este, printre alte lucruri, un semn de încredere în sine, siguranţă şi succes.
femeie
femeie (femeie)

Chiar dacă sunt momente în care trebuie să facem ceva intenţionat pentru a fi fericiţi, ni s-a spus că a exprima fericire este o cale sigură pentru a lega prietenii de calitate şi a fi văzuţi de cei din jur într-o lumină bună.

Frica este probabil cea mai simţită emoţie. Fiecare dintre noi a simţit-o într-un fel sau altul. Ne-a fost frică în diferite situaţii precum: pierderea unui loc de muncă, mersul la un examen important, confruntarea cu un prieten care a făcut ceva ce ne-a supărat etc. Nu mai spun de situaţiile în care ştirile din mass-media încearcă să creeze frică în rândul populaţiei.

Furia, deşi nu este primită cu braţele deschise, este o altă emoţie prin care trecem zilnic. Eşti furios în mijlocul traficului aglomerat, din cauza copilului tău care a spart o vază cu valoare emoţională sau a unui coleg de muncă care nu şi-a făcut treaba; furia este o altă emoţie ce este acceptată pe scară largă ca fiind o reacţie normală.

Dezgustul este foarte sugestiv şi, în cele mai multe cazuri, rămâne internalizat, deşi este simţit destul de des. Când dezgustul este exprimat, în cele mai multe contexte, este de obicei acceptat şi câteodată agreabil.

Tristeţea este într-o categorie aparte. Se pare că aceasta este izolată, oamenii se iau de ea şi chiar o marginalizează atunci când este exprimată. Exprimarea tristeţii prin limbajul corpului sau expresia feţei, cât şi plânsul, sunt considerate semne de slăbiciune şi lipsă de încredere în sine. Nu ştiu dacă are vreun sens să punem tristeţea la colţ în felul acesta. Este dăunător, nesănătos şi incorect faţă de experienţa umană pe care o avem.

Oamenii cărora nu le este teamă să-şi exprime tristeţea sunt, de fapt, mai sănătoşi din punct de vedere mental decât cei care aleg să o reprime:

Nu le este teamă de emoţii

Dacă ai fi fost foarte bucuroasă, ţi-ai ascunde zâmbetul? Dacă în timp ce ai alerga sau te-ai plimba cu bicicleta, ai trece pe lângă un şoarece mort, nu ai afişa o grimasă? Dacă ai fi avut o zi grea şi când te întorci acasă, colega de apartament care nu munceşte ţi-a lăsat în chiuvetă un maldăr de vase nespălate, nu te-ai enerva? Dacă ai încerca să găseşti întrerupătorul ca să aprinzi lumina şi nu te-ai aştepta ca iubitul tău să fie în cameră aşteptând în întuneric, gata să te sperie crezând că este o glumă bună, nu te-ai speria când deodată sare spre tine ţipând?

Iar dacă eşti tristă, de ce să nu plângi? De ce să nu-ţi permiţi să fii tristă?

Oamenii care ignoră tristeţea, nu reuşesc să trăiască o faţetă importantă a vieţii. A fi trist sau a plânge, nu este un semn de slăbiciune, este un semn că eşti om şi că ai emoţii, dincolo de ceea ce se spune că este potrivit să faci în public.

Înţeleg proprietăţile vindecătoare ale lacrimilor

Precum o supapă care eliberează presiunea excesivă, lacrimile eliberează stresul, anxietatea, durerea şi frustrarea din mintea şi corpul tău. Proprietăţile vindecătoare ale lacrimilor nu se rezumă doar la cele de tristeţe, ci şi la cele de fericire. În fiecare din cele două cazuri, ai de-a face cu emoţii intense. Lăsând acea emoţie intensă să dea înapoi şi să rămână în corp, poate dăuna atât fizic cât şi mental.

Pe lângă faptul că-ţi îmbunătăţeşti starea de spirit şi te ajută să scapi de stres, plânsul şi în mod specific lacrimile, au beneficii din punct de vedere ştiinţific, pentru că te ajută să elimini toxine, să-ţi îmbunătăţeşti vederea şi poate omorî între 90 şi 95% din bacterii în 5 până la 10 minute

Ştiu de efectul terapeutic pe care îl are plânsul

Plânsul îţi stimulează creierul să elibereze endorfine, hormonii care te fac să “te simţi bine”, ce acţionează de asemenea ca un anestezic natural. Plânsul îţi reduce de asemenea nivelul de mangan din organism, substanţă chimică ce poate avea efecte nocive asupra minţii şi corpului.

Chiar dacă problema încă este prezentă în viaţa ta după ce ai plâns, faptul că ai plâns ţi-a permis să eliberezi emoţiile negative, chiar dacă doar temporar. Acest lucru ne permite să gândim lucrurile mai limpede în legătură cu problema cu care ne confruntăm, fără să fim atât de copleşiţi de aceasta.

Nu pun atât de mult accent pe rolurile atribuite fiecărui gen sau de aşteptările sociale

Plânsul este considerat ceva rău pentru ambele sexe. Dacă ea plânge, este pentru că-i instabilă sau o epavă emoţională. Altă concluzie falsă, este că are nevoie de atenţie din partea celor din jur. Dacă el plânge, este un băieţel, un fătălău sau nu este destul de bărbat. Toate aceste generalizări încurajează ambele sexe să-şi reprime tristeţea cât mai profund posibil.

Deşi este dificil, demontarea etichetelor sociale ia timp. Cei care-şi afişează tristeţea în public nu numai că sunt curajoşi, dar promovează o societate sănătoasă ce exprimă toată gama de emoţii.

Îi invită pe cei din jur să nu fugă de emoţiile pe care le simt

Recunoscând tristeţea atunci când apare şi învăţând ceea ce ai de învăţat din acea experienţă, de fapt îi inspăiri şi pe cei din jur să facă acelaşi lucru. Trăim într-o perioadă în care sunt recomandate tot felul de medicamente care să te facă fericit, sau care să-ţi suprime stările negative, când de fapt ar trebui să apreciem abilitatea noastră biologică de a plânge şi de a elibera anxietatea în mod natural.

Să plângi câteodată nu este un semn de slăbiciune, ci un semn că ai atins maturitatea necesară de a recunoaşte şi trăi toată gama de emoţii prin care treci.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință