De ce forţează Germania mâna Chişinăului în conflictul transnistrean

Recunoaşterea diplomelor universitare şi a plăcuţelor de înmatriculare ale automobilelor din regiunea transnistreană reprezintă paşi mici către recunoaşterea Transnistriei ca stat. Germania face involuntar jocul Rusiei, încercând să soluţioneze un conflict pe care Moscova nu-l vrea rezolvat.
Ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier.
Ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier. (Captură Foto)

Încercarea Germaniei de a juca rolul de mediator care soluţionează conflictul transnistrean nu este nouă. Berlinul consideră în continuare, în mod greşit, că acesta este conflictul îngheţat cel mai uşor de rezolvat pentru că nu este unul etnic, iar Transnistria nu are graniţă cu Rusia. În timpul preşedinţiei lui Dimitri Medvedev, Angela Merkel a propus ruşilor memorandumul de la Meseberg, prin care Rusiei i se promitea, în schimbul cooperării în soluţionarea conflictului din Transnistria, un Consiliu de Securitate UE-Rusia. Abordarea germană a fost însă una naivă şi ineficientă. Fără o componentă coercitivă, substanţială de sticks – adică ce va pierde Rusia dacă nu-şi respectă angajamentele, aşa cum se întâmplă şi în cazul acordurilor de la Minsk, şi fără să arate că soluţionarea conflictului este cu adevărat o prioritate pentru Germania, prin stabilirea de termene concrete, componenta de carrots, de stimulente, nu a dat niciun rezultat.

Acum Ministrul de Externe german Frank Walter Steinmeier, artizanul parteneriatului de modernizare cu Rusia, care mergea pe ideea greşită că prin cooperare, furnizarea de tehnologie şi investiţii masive occidentale, şi mai ales germane, Rusia se va moderniza, iar prosperitatea economică se va translata automat în liberalizare politică şi democratizare, vine cu aceeaşi abordare care n-a funcţionat atunci pentru a obţine un (alt?) rezultat. Mai mulţi experţi moldoveni au avertizat că orice cedări unilaterale făcute de autorităţile de la Chişinău la presiunea preşedinţiei germane a OSCE sunt periculoase pentru că reprezintă o recunoaştere în plus a statalităţii transnistrene.

Bifarea cu orice preţ a unui rezultat pozitiv al preşedinţiei OSCE a Germaniei poate să însemne un dezastru pentru Chişinău. Frank Walter Steinmeier este pe val, a depăşit-o în popularitate pe Angela Merkel, în contextul în care aceasta a decontat puternic criza refugiaţilor. Probabil deja este pregătit de partid pentru cursa de cancelar, dar abordarea dialog de dragul dialogului şi diplomaţie cu orice preţ, plecând de la parteneriatul privilegiat între Germania şi Rusia, s-a dovedit o iluzie contraproductivă. Nemţii au căzut şi cad cu naivitate în capcanele ruşilor.

Datele de bază ale conflictului transnistrean nu s-au schimbat de la Memorandumul de la Meseberg din 2010 şi până astăzi. Rusia refuză să-şi retragă trupele din Transnistria, să transforme misiunea de pacificatori în una internaţională civilă şi continua să facă presiuni în direcţia impunerii memorandumului Kozak de federalizare a Republicii Moldova. Formatul de negociere 5 2 a fost reactivat după ani de blocaj, din aceleaşi raţiuni. Rusia încearcă să profite de preşedinţia germană a OSCE pentru a păcăli Berlinul că va juca un rol constructiv în soluţionarea conflictului, dacă însă Chişinăul face cedări unilaterale înainte.

Asistăm la aceeaşi politică nefericită pe care Germania o practică în Ucraina, unde Rusia nu respectă acordurile de la Minsk, dar cere Kievului să organizeze mai întâi alegeri în est, deşi nu şi-a retras toţi soldaţii, tehnica militară şi nu a redat Ucrainei controlul asupra graniţei. În ambele cazuri, Germania nu a ştiut sau nu a vrut să instituie şi să aplice clauze de constrângere şi sancţiune Rusiei, în caz că nu-şi respectă angajamentele asumate.

Paradoxul german: multă diplomaţie, puţine rezultate

”Guvernul german nu crede în prezent că există o mai mare disponibilitate de cooperare a părţii ruseşti pentru soluţionarea conflictului transnistrean, dar consideră în continuare că acesta este cel mai uşor de rezolvat. Miza este obţinerea măcar a unui mic succes în preşedinţia germană a OSCE şi de a readuce pe agenda zilei soluţionarea conflictelor îngheţate din spaţiul post-sovietic, dar fără a avea totuşi un plan de soluţionare a acestora sau a demara noi iniţiative”, a explicat Stefan Meister, cercetător la think-tank-ul German Council On Foreign Relations (DGAP), într-un interviu acordat Epoch Times.

Mai ales acum când Rusia nu mai are bani pentru Transnistria, iar climatul ar fi favorabil pentru a face presiuni asupra acesteia, Germania nu trebuie să devină, nici măcar involuntar, instrumentul ruşilor în negocierile privind Transnistria.

Expertul recunoaşte că este ”nevoie de disponibilitatea părţii ruse de a soluţiona conflictul, care nu există în prezent, dat fiind că Transnistria este un instrument important pentru a ţine sub control Republica Moldova. Iniţiativa germană de reactivare a formatului 5+2 arată însă şi lipsa de idei noi şi focusarea pe iniţiative diplomatice care nu duc la nimic. Multă diplomaţie, dar prea puţin orientată către soluţii şi către regândirea abordărilor şi formatelor existente”.

Cu alte cuvinte, Steinmeier, care critica exerciţiile NATO pe flancul estic ca ”zăngănit de săbii şi strigăte de luptă”, continuă politica tradiţională a SPD de menţinere cu orice preţ a dialogului cu Rusia, în speranţa total iluzorie că Moscova ar fi interesată de stabilitate în Europa şi în vecinătate şi că se poate ajunge la un nou modus vivendi cu aceasta. Se ştie că liderii SPD s-au pronunţat în mai multe rânduri pentru ridicarea sancţiunilor economice impuse Federaţiei Ruse şi că ei vor să distanţeze partidul, care stagnează de ceva vreme în sondaje, de CDU, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2017. SPD încearcă să speculeze şi un sentiment larg răspândit în rândul populaţiei germane, care se declară împotriva provocării Rusiei, ba chiar o priveşte cu simpatie.

Toate aceste elemente care ţin mai mult de politică internă germană şi un exerciţiu de imagine legat de o preşedinţie germană de succes a OSCE nu pot justifica însă presiunile asupra autorităţilor de la Chişinău, care riscă să ducă la recunoaşterea progresivă, în paşi mici, a aşa-zisului stat transnistrean şi să submineze tocmai ideea integrităţii şi suveranităţii R.Moldova. Mai ales acum când Rusia nu mai are bani pentru Transnistria, iar climatul ar fi favorabil pentru a face presiuni asupra acesteia, Germania nu trebuie să devină, nici măcar involuntar, instrumentul ruşilor în negocierile privind Transnistria.

Ministrul de Externe german a declarat la Chişinău că ”integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova trebuie să fie respectate. Doar în acest condiţii putem discuta despre un statut juridic special al regiunii transnistrene. Conflictul transnistrean nu poate fi soluţionat peste noapte. Sfatul meu este că pentru astfel de situaţii să se discute în baza măsurilor de consolidare a încrederii, astfel încât să fie creată baza pentru soluţionarea unor probleme mai complexe”.

Politica paşilor mici nu duce însă la ”consolidarea încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului”, aşa cum afirmă domnul Steinmeier, ci la punerea pe picior de egalitate a unui regim separatist ilegitim cu autorităţile moldovene şi la recunoaşterea de facto a statalităţii transnistrene. Cu paşi mici, dar siguri Germania forţează mâna Chişinăului în direcţia dorită de Moscova.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii