De ce a criticat Steinmeier exerciţiile militare ale NATO din Estul Europei

Poziţia SPD şi mai ales cea a lui Frank Walter Steinmeier faţă de Rusia nu este nouă şi nici o surpriză. Actualul ministru de Externe german a fost artizanul parteneriatului de modernizare cu Rusia (Modernisierungspartnerschaft), care mergea pe ideea greşită că prin cooperare, furnizarea de tehnologie şi investiţii masive occidentale, şi mai ales germane, Rusia se va moderniza, iar prosperitatea economică se va translata automat în liberalizare politică şi democratizare. Evident acest Wandel durch Annäherung (schimbare politică prin apropiere economică) a eşuat total. Rusia nu s-a modernizat, nu a ieşit din paradigma de economie dependentă de gaz şi petrol, iar despre stat de drept şi democraţie nici nu poate fi vorba.

SPD a păstrat însă această abordare a menţinerii dialogului, a canalelor de comunicare cu Kremlinul (aş îndrăzni să adaug cu orice preţ). Şi cancelarul Angela Merkel a procedat la fel în criza ucraineană, dar aşa-zisa diplomaţie telefonică cu Vladimir Putin n-a dat rezultate.

Reticenţele Germaniei faţă de staţionarea de trupe NATO şi găzduirea de baze militare pe teritoriul ţărilor din flancul estic nu sunt nici ele o noutate. De curând, Merkel a exclus posibilitatea staţionării permanente de trupe NATO în Estul Europei, afirmând totodată că statele baltice vor fi apărate de o potenţială agresiune, iar în acelaşi timp Actul fondator NATO-Rusia, care interzice Alianţei occidentale să desfăşoare un număr mare de trupe în Europa de Est, va fi respectat.

Intenţia cancelarului a fost tot de a nu supăra sau provoca Rusia, dar această abordare este total contraproductivă pentru că o Rusie tot mai agresivă este tratată cu mănuşi în speranţa ca-şi va schimba comportamentul, iar Kremlinul interpretează asta ca pe un act de slăbiciune, de care se poate folosi.

"Ceea ce nu ar trebui să facem acum este să inflamăm şi mai mult situaţia prin zăngănit de săbii şi instigări la război", a declarat Steinmeier într-un interviu acordat Bild am Sonntag, cu referire la exerciţiile militare conduse de NATO în flancul estic. Ce a surprins la această declaraţie este tonul ascuţit şi folosirea inadecvată a cuvintelor. Dacă Merkel a refuzat prezenţa permanentă de trupe sau baze NATO care să garanteze securitatea statelor membre cele mai ameninţate, iar tu ministru de Externe critici şi exerciţiile militare ca fiind o idee proastă, atunci cum să-i mai aperi pe aliaţi?

"Oricine crede că o paradă simbolică de tancuri la graniţa de est a alianţei va aduce securitate, se înşeală. Am face bine să nu încercăm să găsim pretexte pentru a reînvia o confruntare veche", a mai spus Steinmeier. Cu alte cuvinte, pentru a împiedica un Război Rece cu Rusia, care este oricum în curs, fie că recunoaştem sau nu, şi pentru a nu supăra Moscova, NATO nu ar trebui să arate solidaritate faţă de state precum Polonia, Lituania sau Letonia? Cât despre paradele de tancuri, acestea sunt mult mai degrabă apanajul Rusiei, iar pretextul pentru confruntare îl caută doar Rusia în momentul de faţă prin destabilizarea Ucrainei, anexarea Crimeei şi construirea unei zone anti-acces acolo, care devine o ameninţare pentru statele de la Marea Neagră, prin zborurile provocatoare şi încălcarea spaţiului aerian al unor state membre.

Abordare greşită

Dialogul cu Rusia pe care continuă să-l promoveze Steinmeier şi SPD nu a dat mari rezultate nici în Ucraina. Acolo Germania a insistat pe implementarea acordurilor Minsk I şi II, a făcut presiuni, dar n-a înţeles că Rusia nu cooperează pentru că nu are interesul s-o facă, adică nu are prea mult de pierdut dacă nu-şi respectă angajamentele luate, precum retragerea militarilor şi a artileriei grele.

Abordarea dialogului de dragul dialogului şi diplomaţiei cu orice preţ, plecând de la parteneriatul privilegiat între Germania şi Rusia, s-a dovedit o iluzie contraproductivă. Nemţii au căzut şi cad cu naivitate în capcanele ruşilor, neasigurându-şi o capacitate de sticks, nu doar de carrots în negocierile cu Kremlinul. Acesta din urmă înţelege doar limbajul forţei şi dialogul cu ameninţări, orice altceva fiind interpretat ca o dovadă de slăbiciune şi o invitaţie la agresiune.

O fi Steinmeier un iubitor de pace şi un Russlandversteher, a cărui principală armă este diplomaţia, dar recent chiar un expert rus punea accentul pe i la Bucureşti, îndemnând Occidentul să nu vorbească cu Putin doar ca să vorbească, dacă nu are ce spune. ”Rusia nu s-a schimbat după anexarea Crimeei, ci a fost mereu agresivă, doar că Occidentul nu a luat în serios pericolul. Ridicarea sancţiunilor şi încercarea reluării relaţiei cu Rusia de către Occident ar fi o mare greşeală. Nicio negociere nu va duce la rezultate în prezent pentru că Putin nu va da înapoi”, a explicat Vladislav Inozemtsev, profesor la Departamentul de Economie Mondială din cadrul Facultăţii de Administraţie Publică a Universităţii de Stat din Moscova, arătând că relaţia dintre Vest şi Rusia este ireparabilă.

Cel mai bun exemplu al tezei sale este actuala politică a preşedinţiei germane a OSCE, în frunte cu acelaşi Steinmeier, care insistă pe deblocarea negocierilor pe Transnistria în formatul 5+2 cu orice preţ, pentru ca Berlinul să poată bifa un succes în conducerea acestui for, indiferent ce ar presupune el. Aceste presiuni germane asupra autorităţilor de la Chişinău riscă să ducă la recunoaşterea progresivă, în paşi mici, a aşa-zisului stat transnistrean şi să submineze tocmai ideea integrităţii şi suveranităţii R.Moldova, prin reintegrarea enclavei separatiste, şi asta într-un moment în care Rusia nu mai are bani pentru Transnistria, iar climatul ar fi favorabil pentru a face presiune în sens invers.

Abordarea dialogului de dragul dialogului şi diplomaţiei cu orice preţ, plecând de la parteneriatul privilegiat între Germania şi Rusia, s-a dovedit o iluzie contraproductivă. Nemţii au căzut şi cad cu naivitate în capcanele ruşilor, neasigurându-şi o capacitate de sticks, nu doar de carrots în negocierile cu Kremlinul.

Nu trebuie uitat că o altă tentativă a Germaniei de soluţionare a conflictului transnistrean, prin memorandumul de la Meseberg, a eşuat. ”Este o abordare germană tipică, de a încerca să transformi Rusia, bilateral, în cooperare cu preşedintele rus. Guvernul german a încercat să facă un târg cu Rusia: în schimbul cooperării în soluţionarea conflictului din Transnistria, Rusiei i se promitea un Consiliu de Securitate UE-Rusia. Merkel credea că poate tempera comportamentul Moscovei în spaţiul postsovietic prin relaţii mai strânse cu preşedintele Medvedev, considerat mai pro-european. Conflictul transnistrean părea să fie cel mai uşor de soluţionat din toată regiunea, pentru că nu este unul etnic şi nu are graniţe directe cu Rusia. De aceea guvernul german credea că poate ajunge la o înţelegere cu Rusia în legătură cu Moldova. Dar pentru ca această abordare să fi avut succes, partea germană ar fi trebuit să fie mai consecventă, să pună deadline-uri, să evalueze procesul şi să le arate ruşilor că soluţionarea conflictului este o prioritate pentru Germania”, declara Ştefan Meister, analist specializat în spaţiul estic la think-tank-ul german DGAP, într-un interviu din 2011. Iniţiativa germană de acum de soluţionare a conflictului transnistrean riscă la fel să nu aibă un rezultat pozitiv.

Pe de altă parte, ministrul de Externe german a mai invocat în interviul acordat ziarului Bild şi rolul constructiv al Moscovei în încheierea acordului cu Iranul privind programul său nuclear şi influenţa decisivă a Kremlinului în conflictul sirian. Acomodarea Rusiei în speranţa că aceasta va juca un rol constructiv în Siria este însă o greşeală şi mai mare. Moscova nu l-a lăsat din braţe pe Assad şi a continuat să bombardeze mai mult pe rebelii sirieni decât pe teroriştii Statului Islamic. Mai mult, ruşii au creat o zonă de excludere aeriană, blocând o eventuală intervenţie occidentală.

Declaraţii de consum intern

Revenind la declaraţia lui Steinmeier, aceasta trebuie privită şi dintr-o altă perspectivă, cea de politică internă. SPD, care stagnează de ceva vreme în sondaje, încearcă cu orice preţ să se distanţeze de CDU, în a cărui umbră a ajuns un fel de junior partner al Marii Coaliţii, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2017.

Pe fondul crizei refugiaţilor, actualul Ministru de Externe a crescut în popularitate, profitând de scăderea cotei cancelarului Angela Merkel. SPD încearcă să speculeze şi un sentiment larg răspândit în rândul populaţiei germane, care se declară împotriva provocării Rusiei şi în general împotriva implicării Germaniei în operaţiuni militare în străinătate. Nu o să intru în detaliile Constituţiei pacifiste a ţării, care interzice acţiunile militare ofensive, nici a sondajelor care arată o anumită simpatie bizară pentru Putin mai ales în rândul tinerilor, dar merită notată tendinţa SPD de a se demarca de CDU. Liderul formaţiunii, Sigmar Gabriel, nu doar că i-a luat apărarea lui Steinmeier, dar se pare că se va deplasa în curând la Moscova pentru a discuta cu Putin, potrivit ziarului Rheinische Post. El a vorbit în mai multe rânduri despre ridicarea sancţiunilor.

Cert este că declaraţiile lui Steinmeier au venit într-un context în care mai multe state vorbeau despre necesitatea ridicării sancţiunilor economice pentru Rusia. Şi industria germană a făcut presiuni mari pentru ridicarea acestora, arătând că acestea îi afectează afacerile, dar sancţiunile sunt singurul mijloc prin care Europa mai poate ţine în frâu cât de cât Rusia. Mai mult, aşa cum spunea Inozemtsev la Bucureşti, Rusia n-a dat şi nu va da înapoi în privinţa Donbassului, a Crimeei, indiferent de sancţiuni.

Dat fiind că Kremlinul nu face nicio concesie, orice concesii făcute acestuia de Germania în numele UE sau al Ucrainei sunt periculoase. Declaraţia lui Steinmeier cu zăngănitul de săbii nu este gravă în sine. Mai grav este că, prin susţinerea unor proiecte precum Nord Stream 2, Germania contribuie la creşterea dependenţei energetice a Europei de Rusia şi finanţează indirect înarmarea rusească. Forţele militare ruseşti sunt modernizate din banii obţinuţi din petrolul şi gazul vândut de ruşi europenilor. Prin urmare aceştia contribuie indirect la războaiele Rusiei în Siria şi Ucraina.

Faptul că Steinmeier vorbeşte despre ”activităţi” în Estul Ucrainei, în loc să vorbească despre război şi destabilizare, arată aceeaşi tendinţă de a acomoda Rusia, care se dovedeşte falimentară. Până la urmă Rusia este agresorul, care a violat dreptul internaţional, a schimbat graniţele şi forţează NATO să se întoarcă la paradigma Războiului Rece, nu invers. Îndemnul de a nu da pretexte Rusiei de a se întoarce la o veche confruntare este încărcat de cinism, dat fiind că în ultimii ani Moscova a demonstrat că nu are nevoie de pretexte pentru a invada ţări precum Georgia şi Ucraina.

Chiar dacă a încercat apoi să mai dreagă busuiocul, Steinmeier nu face decât să trezească temeri îndreptăţite într-o Europa de Est tot mai îngrijorată de modul în care Germania vede lucrurile şi acţionează. Dacă deschizi braţele către urs, nu înseamnă că acesta nu te mănâncă.