Dana Gîrbovan susţine că vrea să întărească independenţa justiţiei. Anunţă 12 obiective

Dana Gîrbovan, şefa Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România.
Dana Gîrbovan, şefa Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România. (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Propusă de premierul Dăncilă pentru a ocupa postul de ministru al Justiţiei, judecătorea Dana Gîrbovan face, într-o postare pe Facebook, o listă cu 12 obiective pe care se presupune că le va avea "în scopul sporirii eficienţei justiţiei şi întăririi independenţei acesteia."

Printre cele 12 obiective se regăsesc atât luarea de măsuri contra criminalităţii organizate şi, în special, împotriva traficului de persoane umane - obiectiv pe care Viorica Dăncilă susţine că-l va urmări neabătut - dar şi lupta contra corupţiei, aceasta în condiţiile în care judecătoarea a fost criticată de confraţii săi pentru faptul că a susţinut modificările PSD-ALDE în materie de Justiţie.

Redăm postarea judecătoarei:

Când am primit propunerea de a ocupa funcţia de ministru al justiţiei am avut deja în minte o serie de soluţii la problemele sistemului judiciar, probleme pe care am ajuns să le cunosc direct atât în urma experienţei de 19 ani ca judecător, cât şi din poziţia de membru şi lider de asociaţie profesională, la nivel naţional şi european.

Am acceptat propunerea pentru ca poziţia de ministru conferă capacitatea de a şi implementa soluţii pentru a îmbunătăţi actul de justiţie, împreună cu Consiliul Superior al Magistraturii. Acesta este şi motivul pentru care mi-am condiţionat acceptul de asigurarea unei depline independenţe în exercitarea mandatului. Mi-am asumat sarcina unui ministru tehnocrat, deschis propunerilor şi colaborării cu toţi factorii decizionali şi societatea civilă în scopul îmbunatăţirii justiţiei.

Înainte de a expune pe scurt principalele proiecte de soluţii la probleme din justiţie pe care aş dori să le iniţiez ca eventual ministru al justiţiei, doresc să reiterez un principiu fundamental: IN TOATE DEMOCRAŢIILE OCCIDENTALE OMUL ESTE ÎN CENTRU, IAR STATUL ÎL SERVEŞTE.

Din acest motiv, în Memorandumul privind justiţia din 2016, votat de majoritatea covârşitoare a adunărilor generale ale instanţelor, chiar la primul punct s-a precizat că “Justiţia trebuie să aibă ca şi preocupare esenţială protecţia, promovarea şi garantarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În faţa judecătorului cetăţeanul este egal cu statul.”

Este momentul ca societatea românească să depăşească viziunea reductivă asupra justiţiei, opţiunile extrem de politizate şi polarizate, pentru a face loc unei abordări constructive şi pragmatice asupra justiţiei.

Milioane de oameni vin anual la parchete şi în sălile de judecată, de aceea este important să o facă cu încrederea că drepturile procesuale ale fiecăruia sunt respectate şi că nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar magistraţii.

Situaţia cantitativă a justiţiei în acest moment, conform raportului privind starea justiţiei pe 2018, arată că pe rolul instanţelor în 2018 au fost 2.946.106 dosare.

Încărcătura medie de dosare pe judecători la nivelul instanţelor în 2018 stă în felul următor:
- ICCJ - 1.152 cauze pe judecător;
- curţi de apel – 586 cauze pe judecător;
- tribunale – 655 cauze pe judecător;
- judecătorii – 1.129 cauze pe judecător [judecătoria Birlad a avut o încărcătură de 2.002 dosare pe judecător; judecătoria Olteniţa 1.957 dosare pe judecător etc].

În privinţa parchetelor, datele arată că în 2018 au fost înregistrate 3.324.601 lucrări, din care 1.753.540 de dosare penale. Dintre dosarele penale, 92% au fost înregistrate la parchetele de pe lângă judecătorii.

Încărcătura medie de dosare penale pe procuror în funcţie de nivelul parchetului în 2018 este următoarea:
- PICCJ – 19 dosare pe procuror (56 de dosare încărcătura raportat la procurorii care au lucrat efectiv dosare);
- DNA – 56 dosare pe procuror (84 de dosare încărcătura raportat la procurorii care au lucrat efectiv dosare);
- DIICOT – 101 dosare pe procuror (107 de dosare încărcătura raportat la procurorii care au lucrat efectiv dosare);
- curţi de apel – 56 dosare pe procuror;
- tribunale – 151 dosare pe procuror;
- judecătorii – 1.568 dosare pe procuror.

Datele arată că instanţele şi parchetele din primul grad sunt cele mai încărcate şi că, în continuare, există diferenţe foarte mari pe volumul de activitate gestionat de judecătorii/procurorii de la acelaşi grad de jurisdicţie.

În spatele fiecărui dosar din instanţă şi cauza penală de la parchet sunt destine care-şi căuta dreptatea. În spatele numerelor de judecători şi procurori sunt oameni care sunt chemaţi să înfăptuiască justiţia sau să participe la aceasta, iar statul trebuie să le pună la dispoziţie toate resursele necesare să-şi poată îndeplini obligaţiile constituţionale.

De ani de zile, atunci când s-a vorbit despre justiţie, societatea s-a concentrat pe partea spectaculoasă a unor cazuri penale de notorietate, ignorându-se însă milioanele de cauze din instanţe şi parchete care pe stau pe umerii câtorva mii de judecători şi procurori.

De aceea, principalele soluţii pe care le am în vedere privesc atât nevoile şi aşteptările cetăţenilor, cât şi ale judecătorilor, procurorilor, avocaţilor şi grefierilor, dar şi ale mediului de afaceri.

Obiectivele vizate au ca scop protecţia, promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a accesului facil şi eficient al cetăţeanului la justiţie, precum şi asigurarea şi garantarea independenţei justiţiei şi a magistraţilor. O justiţie independentă înseamnă însă şi o justiţie responsabilă pentru modul în care îşi îndeplineşte misiunea constituţională.

1. Degrevarea instanţelor

După cum am arătat mai sus, volumul de muncă în instanţe este imens. Sunt judecători ce pronunţa şi motivează peste o mie de hotărâri anual, ceea ce este inuman.

Numărul mare de dosare pe judecător îşi pune în mod direct amprenta asupra calităţii actului de justiţie.

Conform statisticilor europene, România este ţara care, în perioada 2015-2017, a înregistrat cel mai mare număr de dosare nou înregistrate în materie civilă şi comercială pe sută de locuitori, situandu-se în plutonul fruntaş şi în privinţa cauzelor de contencios administrativ. Cu toate acestea, durata medie de soluţionare a cauzelor este una scăzută în raport cu alte ţări, fapt ce reflectă un efort sporit al judecătorilor români.

Cauzele creşterii numărului de litigii este multiplu, le amintesc doar pe cele mai importante:

Cauza 1: Exista un număr mare de litigii în care statul, prin instituţiile sale, are calitatea de reclamant sau pârât. Numai cauzele de contencios au ajuns să reprezinte 30% din numărul dosarelor aflate pe rolul curţilor de apel şi 48% din dosarele aflate pe rolul ICCJ. Aceste date relevă un clivaj tot mai mare între stat şi cetăţeni, îngrijorătoare din prisma raporturilor de încredere reciprocă ce ar trebuie să existe între aceştia.

Cauza 2: Există legi care generează mii de litigii similare, care nu doar că încarcă rolul instanţelor, dar generează practica neunitară, fapt ce naşte cetăţenilor justiţiabili un sentiment de frustrare şi neîncredere în justiţie.

O soluţie la această problemă ar fi instituirea unui proceduri similare cauzei pilot sau legiferarea acţiunilor colective. Alte soluţii ar fi respectarea de către administraţie a jurisprudenţei instanţelor şi implementarea eficientă a mijloacelor alternative de soluţionare a litigiilor, în special a medierii. Există, de altfel, recomandări europene în acest sens. Există insa şi alte soluţii, ce urmează a fi discutate cu reprezentanţi ai sistemului judiciar.

Nu în ultimul rând, Curtea de conturi trebuie să îşi schimbe abordarea vis a vis de funcţionarii care exercită automat căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sau păstrează o practică administrativă contrară hotărârilor date de instanţe. Cheltuirea responsabilă a banului public înseamnă în primul rând evitarea litigiilor de către stat, nu încurajarea acestora. Atunci când practica administrativă este vădit contrară jurisprudenţei constante ori deciziilor obligatorii ale ICCJ, înseamnă un litigiu pierdut din start şi cheltuieli de judecată care, chiar dacă sunt plătiţe cetăţeanului, sunt în fapt suportate din bugetul public, adică tot de cetăţean.

2. Măsuri împotriva criminalităţii organizate şi, în special, împotriva traficului de persoane umane

Am arătat deja că acesta este unul din obiectivele principale, ce necesita însă o abordare integrată, care să includă, alături de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, ONG-uri specializate. Dincolo de strategii deja existente, ONG-urile ce lucrează la firul ierbii, cu victimele traficului, pot oferi informaţii esenţiale despre problemele reale cu care se confrunta şi oferi soluţii concrete, de aceea prima întâlnire pe care aş avea-o ar fi cu acestea.

Pe de altă parte, există o legătură strânsă între corupţie şi criminalitatea organizată, de aceea va fi necesară o analiză cu privire la cauzele instrumentate de DNA şi DIICOT având ca obiect fapte de corupţie şi legătură cu crima organizată. În funcţie de concluziile analizei se vor putea stabili şi soluţii de prevenire şi combatere eficientă pentru viitor.

3. Combaterea corupţiei

Combaterea corupţiei este o necesitate pentru orice stat ce are respect pentru cetăţenii săi. Lupta împotriva corupţiei nu trebuie însă transoformată în ideologie, sub umbrela căreia să fie permise derapaje sau abuzuri. Am arătat în mod constant ca toleranţa faţă de derapaje sau abuzuri nu ajută lupta împotriva corupţiei, ci o decredibilizează. Ca atare, o combatere a corupţiei sustenabilă în timp trebuie dusă prin dosare făcute profesionist, care să reziste controlului instanţelor de judecată, dublată de focalizarea pe recuperarea prejudiciilor.

În plus, pentru o eficientă combatere a corupţiei, măsurile punitive trebuie dublate de măsuri preventive, cum sunt creşterea transparenţei şi reducerea birocraţiei.

4. Relaţia cu Comisia Europeană

România este în continuare sub monitorizarea Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Voi întări componenta de cooperare în cadrul mecanismului atât prin comunicare constantă, cât şi prin întâlniri directe cu oficialii europeni. Voi facilita, de asemenea, întâlnirea oficialilor europeni cu liderii din justiţie, pentru ca aceştia să aibă informaţii complete şi corecte despre sistem.

În relaţia cu Comisia Europeană cea mai facilă raportare este de a promite declarativ că implementezi orice recomandare, fără nici o analiză. Ar fi însă o soluţie demagogică, cu rezultate contrare, paradoxal, chiar obiectivelor urmărite de Comisie. O recomandare trebuie să aibă în spate o bază factuală corectă şi completă. În lipsa acesteia concluziile sunt, inevitabil, eronate. Din acest motiv dialogul, comunicarea şi cooperarea sunt fundamentale în cadrul acestui mecanism.

Am avut mereu o relaţie deschisă, francă şi onestă cu Comisia Europeană şi intenţionez să recâştig respectul reciproc şi la nivel instituţional. Voi acţiona perfect transparent, explicând oficialilor europeni problemele din justiţie în toată complexitatea lor, propunând şi analizând apoi în comun soluţiile. Justiţia din România este o justiţie europeană, iar valorile la care toţi trebuie să ne raportăm sunt valorile fondatoare ale Uniunii Europene: respectarea demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii şi statului de drept, precum şi respectarea drepturilor omului.

5. Independenţa financiară a instanţelor

Independenţa financiară a instanţelor este un element fundamental al independenţei justiţiei.

Cu excepţia ICCJ bugetele instanţelor, care sunt parte a puterii judecătoreşti, au continuat să rămână la Ministerul Justiţiei, care e parte a puterii executive. An de an s-a amânat punerea în aplicare a unei prevederi legale care dispunea mutarea bugetului instanţelor de la MJ la ICCJ, pentru că anul trecut prevederea transferului să fie eliminată cu totul din lege prin ordonanţă de urgenţă.

După o consultare cu Secţia pentru judecători a CSM şi cu ICCJ, voi propune o iniţiativă legislativă pentru rezolvarea acestei probleme recurente.

Este absurd că puterea judecătorească, independentă potrivit Constituţiei, să nu îşi gestioneze independent bugetul, în timp de Ministerul Public, IJ, CSM şi ICCJ o fac.

6. Procedură transparentă de numire la conducerea parchetelor

Numirea în funcţii de conducere la vârful parchetelor trebuie făcută printr-o procedură transparentă, care să asigure egalitate de şanse candidaţilor şi să permită selectarea în asemenea funcţii a celor mai buni procurori.

Procurorii ştiu cel mai bine care e profilul de şef pe care îl consideră optim, de aceea voi iniţia o consultare cu parchetele pentru ca procurorii să profileze calităţile şefilor pe care şi-i doresc.

Dezavuez din start orice înţelegeri subterane în privinţa numirii procurorilor şefi. În nici un caz, dacă voi fi ministru, numirea procurorilor şefi nu va fi rezultatul vreunor înţelegeri politice, aşa cum din păcate s-a întâmplat în trecut, cu efecte vădit nocive pentru justiţie.

Sunt mulţi procurori profesionişti în sistem şi este momentul că aceştia să îşi şi asume răspunderea de a conduce la vârf activitatea parchetelor.

De asemenea, voi readuce în dezbatere problema veche a poliţiei judiciare şi trecerea acesteia sub controlul procurorilor, problema la care soluţiile trebuie găsite în comun cu Ministerul Public şi Ministerul de Interne.

7. Logistica şi infrastructura instanţelor şi parchetelor

Ministerul Justiţiei va trebui să lucreze cu CSM-ul pentru continuarea măsurii de optimizare a hărţilor judiciare şi de reechilibrare a schemelor de personal pentru instanţe şi parchete.

Logistica în foarte multe instanţe şi parchete este la pământ, acestea funcţionând, spre exemplu, cu computere vechi de peste 10-12 ani, care mai mult se strică decât funcţionează.

Sunt instanţe şi parchete ce funcţionează în clădiri ce stau să se dărâme sau în condiţii total improprii activităţii acestora.

Toate proiectele de infrastructură aflate la Ministerul Justiţiei trebuie deblocate. Doresc să consult toţi liderii din justiţie şi ministerele de resort (finanţe, fonduri europene, etc) pentru a găsi mijloacele financiare necesare pentru investiţii în justiţie. Nu se poate cere performanţă, calitate şi eficienţă în justiţie fără investiţii.

8. Digitalizarea justiţiei

Digitalizarea justiţiei a devenit normă în foarte multe state deoarece scade costurile şi creşte eficienţa şi echitatea.

Unele curţi de apel, urmând modelul Curţii de Apel Cluj, au implementat dosarul electronic. Cererea de chemare în judecata se poate depune direct pe siteul Curţii, toate actele sunt scanate, iar părţile au acces la ele prin intermediul unei parole. Acest lucru ajuta enorm şi avocaţii, care nu mai trebuie să stea la rând la arhivă pentru a citi fizic dosarul.

Sistemul trebuie extins la toate instanţele şi perfecţionat, astfel încât să permită, printre altele, plata taxei de timbru on line direct pe portal, notificare pe email sau telefon când s-a primit un nou act la dosar etc.

De asemenea, baza de date imensă reprezentată de hotărârile judecătoreşti publicate trebuie folosită pentru îmbunatăţirea actului de justiţie, o analiză de profunzime a acesteia oferind informaţii importante legate de tendinţele jurisprudenţiale, practica neunitară, tip de legislaţie ce generează sistematic litigii etc.

Toate aceste lucruri se pot face cu un sistem IT bine făcut, la construcţia căruia sunt convinsă ca şi-ar aduce aportul excepţionalii IT-işti români.

9. Transparentizarea justiţiei

Ministerul Justiţiei trebuie să devină model de bune practici în materia accesului la informaţii de interes public. Voi face demersuri, de asemenea, pentru publicarea ordinelor cu caracter general emise de procurorii şefi, conform recomandărilor europene, precum şi pentru aplicarea prevederilor legale ce impun publicarea tuturor actelor extrajudiciare ce au privit sau influenţat justiţia.

10. Personalul auxiliar din instanţe şi parchete

Personalul auxiliar reprezintă partea mai puţin văzută a justiţiei. Aportul acestora la înfăptuirea actului de justiţie este unul esenţial, iar eforturile depuse de aceştia, în condiţii de multe ori suprasolicitante, este unul ce trebuie recunoscut şi respectat. Proiectul privind statutul acestora se află în dezbatere publică şi sunt deschisă oricăror propuneri de îmbunatăţire a acestuia.

11. Problema SIPA

În 2017 a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 410/9 iunie 2017, având ca obiect “unele măsuri referitoare la arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie”.

Prin această hotărâre, Guvernul a decis constituirea unei Comisii care va inventaria, declasifica sau, acolo unde va fi cazul, va trece la un alt nivel de clasificare sau de secretizare documentele din arhiva DGPA, după care le va predă instituţiilor cu competente în domeniu.

Hotărârea de Guvern instituia şi obligaţia întocmirii de către comisie a unor rapoarte semestriale de activitate, a căror sinteză trebuia publicată pe pagina de internet a MJ.

De la data adoptării acestei hotărâri au trecut mai bine de doi ani, fără ca vreun raport sau informaţie privind arhiva SIPA să fie făcută publică. Trebuie verificate şi făcute publice stadiul procedurilor şi, în funcţie de concluziile verificărilor, găsite soluţii la problema spinoasă a arhivei, soluţii ce trebuie discutate şi stabilite în comun cu CSM.

12. Studierea justiţiei comuniste şi deschiderea arhivelor Ministerului Justiţiei

Dacă după 1989 au existat foarte multe studii despre fosta Securitate, ba chiar avem un Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, există insa foarte puţine studii tehnice, critice, juridice, istorice cu privire la justiţia din perioada comunistă. Dacă fosta Securitate îi zdrobea pe oameni în anchete, a fost justiţia din perioada comunistă cea care i-a condamnat.

Pentru un prezent sănătos, eliberat de metehnele trecutului totalitar, este important să cunoaştem modul în care justiţia a fost folosită în comunism.

Intenţionez de aceea să deschid arhivele Ministerului Justiţiei pentru cercetare şi să ofer orice sprijin necesar cercetătorilor care doresc să studieze acest aspect al totalitarismului din România.

În concluzie, proiectele de soluţii pe care le-am prezentat sunt o parte dintre obiectivele pe care l-aş urmări, obiective ce au în vedere atât cetăţeanul, ca destinatar al actului de justiţie, cât şi pe cei din sistemul de justiţie, care înfăptuiesc justiţia sau contribuie la înfăptuirea ei. Atribuţiile Ministerului Justiţiei sunt însă mult mai complexe, începând cu rolul primordial în domeniu legislativ – în iniţierea sau avizare de acte – însă nu este locul şi rolul acestei postări de a prezenta o strategie exhaustivă.

Rolul primordial al prezentării este acelea de a deschide o dezbatere constructivă şi voi fi deschisă la orice sugestii şi idei din partea oricui pentru îmbunatăţirea actului de justiţie şi pentru întărirea independenţei şi profesionalismului sistemului de justiţie, astfel încât cetăţeanul să vadă ca drepturile şi libertăţile sale sunt respectate şi protejate în România.

P.S. Am fost întrebată de ce nu am scris nimic despre sistemul penitenciar, care e sub MJ. Intenţionat nu am făcut-o, pentru că doresc prima dată să mă consult cu factorii decizionali şi sindicatele din sistemul penitenciar. Vreau să-i ascult pe ei prima dată, să-mi spună cu ce probleme se confruntă şi ce soluţii de rezolvare întrevăd. De principiu, voi susţine orice propunere care va ajuta la îmbunatăţirea sistemului penitenciar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne