Curtea Supremă de Justiţie a RM: Reducerea bugetului instanţelor, o ingerinţă în înfăptuirea justiţiei
alte articole
În contextul blocării de către Ministerul Finanţelor a alocaţiilor pentru finanţarea sistemului judecătoresc, prevăzute în Legea bugetului pentru anul 2020, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) atenţionează că măsurile întreprinse vor avea consecinţe negative pentru înfăptuirea justiţiei, pentru buna-administrare a instanţei supreme şi, în consecinţă, pentru întreaga societate.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, bugetul instanţelor reprezintă resursele şi cheltuielile pentru înfăptuirea calitativă a justiţiei, iar măsurile întreprinse de Ministerul Finanţelor vor conduce şi la imposibilitatea realizării activităţilor preconizate ale CSJ.
CSJ a mai ţinut să atenţioneze că reducerile bugetare contrazic dezideratul independenţei efective, inclusiv a celei financiare a instanţelor judecătoreşti exprimându-şi îngrijorarea cu privire la efectele acţiunilor întreprinse de Ministerul Finanţelor, apreciindu-le drept o ingerinţă in procesul de înfăptuire a justiţiei.
După condamnarea de către CEDO a Republicii Moldova în dosarul Centrului comercial „Gemenii” şi obligarea ţării de a achita reclamanţilor despăgubiri de milioane lei, Ministerului Finanţelor, la solicitarea premierului Ion Chicu, a blocat pentru un termen de 60 de zile alocarea a 70 de milioane de lei, bani prevăzuţi în legea bugetului 2020 pentru finanţarea sectorului justiţiei.
Ion Chicu şi Igor Dodon au susţinut că judecătorii trebuie să răspundă financiar pentru daunele pe care trebuie să le plătească R. Moldova în baza verdictelor pronunţate de CEDO. Iniţiativa însă a fost dur criticată de CSM, Asociaţia Judecătorilor şi experţi de la Chişinău.