Cum şi-au croit femeile drum spre armată
După cel de-Al Doilea Război Mondial, femeile au putut rămâne în rândurile armatelor franceză, cehă şi ungară, iar în Olanda şi Marea Britanie au fost formate unităţi speciale de femei. În primii ani ai 'războiului rece', în Canada, Turcia, Norvegia şi Danemarca femeilor li s-a permis să îndeplinească sarcini ajutătoare, pentru ca bărbaţii să se poată concentra pe cele de luptă. Unele forţe armate - de exemplu cele greceşti sau portugheze - au decis să accepte în rândurile lor doar surori medicale.
Noi schimbări au avut loc în anii 1970, când femeile au început să ceară tot mai insistent respectarea drepturilor lor civile. Armatele şi-au deschis larg uşile în faţa femeilor în Belgia, Franţa, Canada şi SUA, în timp ce unităţile feminine separate din SUA şi Olanda au fost dizolvate. În multe ţări, schimbările din legislaţie iniţiate în anii 1970-1980 le-au permis femeilor să studieze în academii militare. În armată au început să lucreze chiar şi cetăţenele statului Luxemburg.
Aceste schimbări au fost determinate parţial de reducerea armatelor profesioniste. Dezvoltarea tehnologică şi industrială vertiginoasă din a doua jumătate a secolului XX a făcut ca în multe funcţii importantă să fie nu forţa fizică, ci priceperea. A început căutarea de profesionişti, iar femeile, cu studii mai avansate decât bărbaţii, au devenit pentru armată un 'material preţios'. Forţele armate belgiene şi canadiene au lansat chiar nişte campanii publicitare pentru a recruta femei.
În anul 2000, Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a îndemnat, prin rezoluţia 1325, la recrutarea mai multor femei în aramtă, fapt care ar contribui la consolidarea păcii şi a securităţii. În toamna aceluiaşi an, a fost desfiinţat unul dintre ultimele batalioane strict masculine: Ministerul Apărării al Franţei a deschis pentru femei Legiunea Străină, înfiinţată în 1831.
În ianuarie 2011, Curtea Europeană de Justiţie a declarat drept întemeiată plângerea tinerei de 23 de ani Tanja Kreil, din Hanovra, care a încercat fără succes să se angajeze în Bundeswehr. Justiţia europeană a decretat că articolul 12 din Constituţia Germaniei, care le interzice femeilor să profeseze în armată cu arma în mână, încalcă legislaţia UE privind drepturile egale pentru bărbaţi şi femei. Astfel, femeile germane, care înainte erau acceptate doar în unităţi sanitare sau muzicale, au fost admise şi în cele de luptă. Astăzi, în Bundeswehrul german activează aproape 17.000 de femei.
În pofida faptului că în forţele armate ale ţărilor membre în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) femeile activează cot la cot cu bărbaţii, ele ajung arareori în cele mai înalte posturi de conducere. Excepţie fac SUA, unde există 'dna general de patru stele' Ann E. Dunwoody. În majoritatea armatelor europene femeile ajung până la gradul de colonel, chiar dacă generali de brigadă de sex feminin mai există în Grecia, Canada şi Marea Britanie.
Cea mai 'feminină' este armata americană: aici profesează 200.000 de femei. Tinerele femei americane s-au dus pentru prima dată să lupte la începutul anilor 1990. Potrivit datelor Pentagonului, efectivele americane din Irak şi Afganistan au numărat 280.000 de femei, dintre care 144 au fost ucise şi peste 860 au fost rănite. În comandamentul american au existat femei şi în timpul operaţiunii din Libia: viceamiralul Margaret Klein monitoriza de la bordul unei nave de desant aflate în Marea Mediterană avioanele care patrulau spaţiul aviatic libian, iar general-maiorul Margaret Woodward comanda aviaţia SUA în Africa.
În februarie 2012, Pentagonul a emis un ordin conform căruia femeile trebuie admise la efectuarea tot mai multor sarcini de mare răspundere. El pot activa acum în unităţi de artilerie, pot ocupa un loc în echipajele tancurilor şi navelor-amfibie şi pot fi ingineri pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, ele nu pot participa la operaţiuni ale trupelor speciale şi nu vor fi întâlnite în rândul puşcaşilor care luptă corp la corp cu duşmanul.
Israelul este una dintre puţinele ţări în care servicul militar este obligatoriu şi pentru femei. Fiecare al treilea militar din această ţară este femeie. Bărbaţii efectuează aici un stagiu militar de 3 ani, iar femeile - de 21 de luni. Excepţie fac femeile căsătorite şi cele însărcinate. Femeile israeliene activează în unităţi feminine ca şoferi, surori medicale, dispeceri, instructori. Aceste unităţi nu iau parte directă la operaţiuni militare, cu excepţia situaţiilor excepţionale: de exemplu, pe vreme de război.
La ora actuală, femei există în forţele armate ale tuturor ţărilor membre NATO, cu excepţia Islandei, care nu are o armată proprie. Raportul procentual dintre reprezentanţii celor două sexe în rândul structurilor militare diferă de la ţară la ţară, însă numărul de 'femei-soldat' continuă să se majoreze. Pe de o parte, acesta este rezultatul schimbărilor sociale (realizarea drepturilor civile, posibilităţi egale la angajare), iar pe de altă parte - rezultatul schimbărilor din interiorul forţelor armate, care trebuie să se adapteze noilor obiective şi ameninţări din lumea în curs de globalizare.
