Cum au fost inventate chipsurile? (video)

Povestea este despre cum au luat naştere, din frustrarea unui bucătar, unele dintre cele mai iubite snaks-uri.
George Crum
George Crum (enchantedlearning.com/inventors)

Ştiţi cine a inventat cartofii rotunzi, subţiri şi crocanţi? Astăzi am decis să vă spunem povestea lor. Invenţia se datorează bucătarului american George Crum.

Într-o zi, un client a trimis de trei ori înapoi, o farfurie cu cartofi prăjiţi, deoarece erau prea groşi şi îmbibaţi cu ulei pentru gustul său. Văzând acest lucru Crum, frustrat de clientul dificil, s-a hotărât se taie cartofii în felii subţiri, astfel încât să devină atât de crocanţi încât să nu poată fi consumaţi cu o furculiţă. Şi chiar mai mult, i-a condimentat cu multă sare, obţinând astfel un fel de mâncare care, după cum credea el, era aproape necomestibil.

În schimb, clientul nu numai că i-a apreciat, dar le-a vorbit şi altora despre această specialitate. În scurt timp localul, care se numea Cary Moon’s Lakehouse şi se afla în Saratoga Springs, s-a umplut de persoane care veneau special să comande aceşti cartofi atât de speciali. Atât de mult succes a avut acest fel de mâncare, încât a intrat în meniul restaurantului cu numele de Saratoga Chips. Acest lucru se întâmpla pe 24 august 1853.

(captură video)

Chipsurile lui Crum au făcut ca restaurantul să devină celebru. În 1860, George Crum şi-a deschis propriul restaurant în care oferea o farfurie de chipsuri din partea casei.

Crum a murit în 1914 fără să-şi fi brevetat creaţia, dar anul în care chipsurile au devenit într-adevăr un fenomen naţional a fost 1920, în principal datorită inventării aparatului mecanic de curăţat cartofi.

Aparat mecanic
Aparat mecanic (captură web)

Sursă: George Crum: Inventor of Potato Chips

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură