Cristian Ghinea: Dîncu s-a opus reformelor. Cioloş a tot încercat să deblocheze situaţia, dar nu a reuşit

Ministerul Dezvoltării este de fapt ministerul şefului PSD Liviu Dragnea şi a fost condus de oamenii lui în tot acest timp, a atras atenţia fostul ministru Cristian Ghinea.
Cristian Ghinea
Cristian Ghinea (Epoch Times România)

Ministerul Dezvoltării - cel mai nereformat minister din România - a fost condus de oamenii şefului PSD Liviu Dragnea în tot acest an, iar vicepremierul Vasile Dîncu a fost unul dintre cei care s-au opus reformelor, a declarat, într-un interviu acordat Revistei 22, fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, actual candidat USR.

"De la ambiţiile care au fost expuse la începutul guvernării, am ajuns să facem doar o strategie a funcţiei publice, care este în mare parte apă de ploaie, şi care a fost făcută în străfundurile Ministerului Dezvoltării, cel mai nereformat minister din România, care este de fapt ministerul lui Dragnea şi a fost condus de oamenii lui Dragnea tot anul ăsta. Premierul Cioloş a tot încercat să deblocheze situaţia, a numit oameni la Cancelarie care să se ocupe de subiectul ăsta, dar tot ce propuneau ei era blocat de Dâncu", a precizat Ghinea.

Cum este blocajul ăsta? Potrivit tehnocratului, nu se spune în faţa "nu", dar este această procedură "nenorocită" cu avizarea interministerială care "efectiv te duce cu vorba".

"Până şi Comisia de tăiat hârtii era să o ratăm, dacă nu insistam eu şi premierul. După ce am lansat-o, s-a trezit Ministerul Dezvoltării că de fapt ei trebuie să se ocupe, i-a lăsat premierul Cioloş o lună şi au venit cu o strategie de tăiat hârtii, la care lucrau de doi ani, ceva mamut în care nu se întâmpla niciun fel de debirocratizare până în 2019 toamna. S-a întors subiectul la mine şi am făcut rapid ordonanţa de urgenţă prin care am tăiat foarte multe hârtii. E modul lor de a te scoate din joc", a susţinut Ghinea.

La Cancelaria Guvernului mai există şi un plan de creare a unui fond pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, o problemă crucială, "pentru că stăm pe o bombă". Era o formulă de finanţare foarte clară, să creăm acest fond prin care să despăgubim proprietarii şi care să permită începerea procesului. Chiar se vorbise cu Banca Europeană de Investiţii.

"După ce se pornise, s-a trezit Ministerul Dezvoltării că e atribuţia lui. Şi a venit d-l Dâncu în septembrie, când deja era prea târziu să mai faci ceva, cu o prezentare în guvern legată de pregătirea pentru cutremure, din nou, apă de ploaie. Au adoptat până şi un formular privind colaborarea cu societatea civilă, tot fac informarea populaţiei... Adică noi stăm cu mii de clădiri în pericol să se prăbuşească şi tu faci doar informarea populaţiei?", a adăugat Ghinea.

Uniunea Salvaţi România a propus luni 10 proiecte pentru viitoarea guvernare. Între ele este şi Fondul Naţional pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, capitalizat printr-un împrumut de 150 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii. Este chiar proiectul demarat de Cancelaria Guvernului şi, potrivit tehnocratului, blocat de Ministerul Dezvoltării.