Controversat proiect iniţiat de Şerban Nicolae, undă verde în comisii. Scandal uriaş la dezbateri [VIDEO]

Şerban Nicoale şi Liviu Pop
Şerban Nicoale şi Liviu Pop

Comisia Juridică şi Comisia de Învăţământ ale Senatului au dat raport de admitere, cu 9 voturi "pentru" şi 6 "împotrivă", unui controversat proiect de lege prin care cadrele didactice urmează să primească statut de autoritate publică. Proiectul a revenit la comisii după ce a fost retrimis din plen, iar discuţiile de astăzi au fost unele cu scântei şi tensiuni.

Concret, propunerea legislativă iniţiată de Şerban Nicolae vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ceea ce, potrivit senatorului Vlad Alexandrescu, este profund greşit, căci profesorul ar avea un statut similar jandarmilor, poliţiştilor etc.

"Profesorii vor putea cere şi permis de port-armă", a explicat Vlad Alexandrescu pentru Epoch Times.

În cadrul discuţiilor, USR a solicitat amânarea dezbaterilor, pentru a fi cerut un punct de vedere de la Ministerul Educaţiei, căci avem un nou ministru în funcţie. Propunerea a fost respinsă.

Alexandrescu a protestat împotriva acestui act normativ, susţinând că ar aduce o alterare gravă a mediului şcolar:

"Consider că propunerea legislativă introduce o alterare gravă a mediului şcolar, a respectului organic pe care elevii îl pot nutri faţă de profesorii şi dascălii lor, vine în întâmpinarea unor persoane care nu au vocaţie profesorală şi încearcă să se facă respectate în clasă prin mijloace extraşcolare. Am primit şi un punct de vedere al Consiliului Naţional al Elevilor. 41% dintre elevi se consideră agresaţi fizic sau moral de profesori în clasă. Există o violenţă în sistem".

Discursul lui Alexandrescu a fost întrerupt de Şerban Nicolae, care i-a atras atenţia că proiectul a fost întors la comisii din cu totul alte motive şi i-a reproşat senatorului USR că nu respectă procedura, că nu discută despre problemele de fond, ci doar ţine declaraţii politice.

Situaţia s-a dezamorsat după ce în discuţie a intervenit Edward Dircă, senator USR, care a cerut ca dezbaterea să fie amânată pentru ca Ministerul Educaţiei să fie consultat şi să dea un punct de vedere. Propunerae a fost respinsă la vot.

Ulterior, PSD a apărat acest proiect de lege, arătând că şi profesorii sunt agresaţi şi au nevoie de protecţie.

"Acest act normativ este binevenit. Şi profesorii trebuie protejaţi. Cei care deranjează orele vor şti că pedepasa pe care o vor primi va fi mai mare. Asta este filozofia legii", a susţinut Lavinia Craioveanu, senator PSD.

În discuţie a intervenit şi reprezentanta Ministerului Educaţiei, care a transmis că instituţia nu susţine acest proiect, căci soluţia oferită de acesta nu este cea mai potrivită, inclusiv din punct de vedere constituţional.

"Ministerul Educaţiei nu susţine acet proiect. (...) Trebuie găsite soluţii care să asigure protecţia cadrului didactic şi desfăşurarea bună a orelor atât pentru profesor cât şi pentru elevi, dar considerăm că nu această lege va asigura soluţia", a transmis reprezentantul ME.

Preşedintele Comisiei Juridice, Şerban Nicolae, a intervenit şi el în favoarea proiectului, arătând că nu doar elevii sunt agresaţi, ci şi profesorii şi că este nevoie că aceştia să fie protejaţi, căci agresarea unui profesor este un act foarte grav care afectează nu doar profesorul agresat, ci procesul de predare în sine.

"Vă recomand să vă uitaţi la filmul #faraaparare, cu Medeea Marinescu (film despre umilinţele la care sunt supuşi profesorii). Sunt unii elevi care se laudă cu agresiunile asupra profesorilor. Un act de agresiune asupra unui cadru didactic nu afectează doar pe profesor ci procesul didactic. Un cadru didactic insultat în faţa clasei, lovit în faţa clasei nu se mai poate impune. Faptele de agresiune se înmulţesc. (...) Uitaţi-vă că e plin internetul de filme cu agresiuni asupra cadrelor didactice", a declarat Şerban Nicolae, susţinând că Ministerul Educaţiei a venit nepregătit, fără să ofere soluţii.

"Propunerea nu a venit de la mine deşi am predat şi eu la universitate. Propunerea a venit de la sindicate ale cadrelor didactice, nu e o iniţiativă de partid, ci una care vine din realitate", a adăugat Şerban Nicolae.

Nu în ultimul rând, senatorul a acuzat USR-ul că se împotriveşte acestui proiect doar pentru că este susţinut de PSD şi şi-a acuzat colegii din USR că nu vin cu soluţii concrete pentru ca profesorii să beneficize de protecţie, ci doar fac opoziţie de dragul opoziţiei.

"Nu veniţi cu soluţii concrete, cu articole, cu propuneri de îmbunătăţire", a izbucnit şi senatoarea Lavinia Craioveanu.

Discuţiile au continuat furtunos, presărate de ironii, Şerban Nicolae numindu-l "parazit" pe un coleg, întrebându-l pe Vlad Alexandrescu dacă cunoaşte Codul Penal, căci va avea de a face cu el etc. Finalmente, s-a trecut la amendamente.

Foarte activi au fost cei de la USR. Astfel, Mihai Goţiu a intervenit cerând eliminarea unui amendament care prevede că "autorităţile publice colaborează cu cadrele didactice", susţinând că vom ajunge la militarizarea şcolilor şi la împânzirea lor cu camere de luat vederi.

"Ne vom trezi că la plângerea unor cadre didactice vom militariza şcolile", a precizat Goţiu, conform căruia se poate ajunge în situaţia ca, atunci când un profesor se adresează unor instituţii precum Poliţia sau SRI pentru a reclama că cineva îl înjură, să vedem că şcolile sunt împânzite de camere de luat vederi.

"Haideţi să nu transformăm şcolile în instituţii păzite. Jandarmii nu mai au treabă în Piaţa Victoriei, trimiteţi-i în păduri să le păzească că acolo e treabă, nu în şcoli", a afirmat Goţiu.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne