Condamnaţi la suferinţă: Scrisoare deschisă a răniţilor din Colectiv către Dăncilă şi Sorina Pintea

La 3 ani şi 11 luni de la tragedia de la Colectiv, răniţii din clubul Colectiv au adresat o scrisoare deschisă autorităţilor, în special premierului Viorica Dăncilă şi ministrului PSD al Sănătăţii, Sorina Pintea, în contextul în care statul român şi-a luat angajamentul să plătească tratamentele doar până la sfârşitul anului 2020, limitare temporală ce le-a cauzat deja noi suferinţe victimelor tragicului incident.

"Limitarea temporală a acordării sprijinului ne creează foarte mult stres emoţional şi ne obligă să facem ceea ce putem numi un maraton de operaţii complexe ce necesită anestezie totală, lucru care ne afectează serios sănătatea. Cei mai mulţi dintre noi am suferit deja zeci de intervenţii chirurgicale în doar 4 ani, pentru că ne grăbim să nu ne prindă 2020 cu ele nefăcute. Acest lucru are consecinţe nefaste asupra sănătăţii noastre fizice şi mintale şi creşte riscul de complicaţii serioase care se pot petrece în timpul anesteziei, ducând chiar până la deces. De asemenea, pentru a obţine rezultate optime de pe urma operaţiilor este ideal să existe pauze de câteva luni, sau uneori de câţiva ani între intervenţii, pauze pe care noi nu ni le permitem din cauza acestei limitări temporale", se arată în document.

Potrivit semnatarilor scrisorii, din moment ce sechelele lor sunt permanente şi nu pot fi tratate corespunzător într-o perioadă limitată de timp, este firesc ca perioada în care li se acordă sprijin să fie nelimitată. Aşa cum boala lor este pe toată viaţa, acum au nevoie ca şi tratamentul să fie la fel.

Răniţii din clubul Colectiv consideră că acordarea sprijinului financiar pe viaţă pentru tratamentele lor constituie îndeplinirea unei datorii legale şi morale, un gest firesc, ca urmare a suferinţei pe care au îndurat-o din pricina viciilor de sistem responsabile pentru sechelele permanente cu care se confruntă şi un ajutor care să le susţină în eforturile de a reveni la o stare cât mai apropiată de normal.

Redăm mai jos scrisoarea:

Stimată doamnă prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă,

Stimată doamnă ministru al sănătăţii Sorina Pintea,

Acum aproximativ 4 ani, vieţile noastre, ale răniţilor în incendiul din clubul Colectiv, s-au schimbat pentru totdeauna. Tragicul eveniment, produs, printre altele, din cauza neglijenţei autorităţilor statului român, ne-a afectat grav şi ireversibil atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. 64 dintre oamenii dragi nouă au plecat dintre noi prin morţi evitabile, pierderi irecuperabile ce ne-au lăsat cu o uriaşă durere care nu va trece niciodată.

Astfel, din păcate, suntem marcaţi pe viaţă de cele petrecute în noaptea de 30 octombrie 2015, dar şi de ceea ce s-a întâmplat ulterior în spitale: îngrijirea mult sub standardele internaţionale în vigoare, condiţiile intra-spitaliceşti precare, dobândirea de infecţii nosocomiale care au rezultat în vindecarea tardivă şi defectuoasă a rănilor, sau chiar în septicemie şi pierderea vieţii, tăgăduirea stării noastre reale de sănătate şi a infecţiilor de către autorităţi şi cadre medicale, şi întârzierea demarării procedurilor de transfer în străinătate, fapte extrem de grave care au avut drept consecinţe complicaţii şi decese ce puteau să fie evitate prin respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale.

La 4 ani de la tragedia din Colectiv, trupurile noastre nu s-a refăcut după rănile suferite, şi, conform actelor medicale primite de la medicii curanţi, nici nu se vor mai reface vreodată, deoarece arsura este oricum o boală cronică iar sechelele noastre postcombustionale, de o severitate neobişnuită, agravată de toate viciile de tratament descrise mai sus, sunt permanente şi vor necesita atenţie medicală pe viaţă. Întrucât calitatea tratamentului din faza critică, adică din prima lună după arsură, este vitală pentru evoluţia ulterioară a sechelelor şi stabileşte şansele de recuperare a acestora, noi am ratat, din motivele deja enunţate, acest start şi am pornit în lungul drum spre vindecare cu ţesut cicatrizat defectuos, bolnav, imposibil de reparat într-o perioadă limitată de timp.

Astfel, cât trăim, vom avea nevoie să suferim intervenţii chirurgicale de reconstrucţie, regrefare şi de îmbunătăţire a aspectului cicatricilor, să urmăm proceduri de recuperare medicală (kinetoterapie, fizioterapie, masaj cicatricial, masaj cicatricial mecanic, gimnastică medicală, terapie cu unde de şoc, terapie cu ultrasunete şi multe altele) şi să facem diverse tipuri de tratamente de specialitate (needling, dermapen, laser, peeling, dermabraziune, crioterapie, injecţii cu corticosteroizi, PRP, implant de par, cure termale şi multe altele) al căror scop este acela de a evita înrăutăţirea progresivă a cicatricilor noastre. Lipsa acestor intervenţii, proceduri şi tratamente va duce la handicapuri şi complicaţii serioase cum ar fi deteriorarea severă a stării cicatricilor, ajungând până la pierderea definitivă a funcţionalităţii, dobândirea de ulcere maligne şi apariţia a diverse tipuri de cancere de piele greu tratabile sau incurabile.

Având în vedere natura permanentă, complexă şi severă a sechelelor noastre, nevoia de a le repara, îngriji şi monitoriza pe perioada întregii vieţi prin operaţii şi protocoale complexe de tratament, dar şi modul în care am dobândit aceste leziuni şi factorii care au contribuit la înrăutăţirea lor, descrişi mai sus, vă solicităm să ne asiguraţi sprijin pe viaţă, prin plata tuturor tratamentelor, intervenţiilor chirurgicale, procedurilor de recuperare etc - atât de natură funcţională, cât şi de îmbunătăţire a aspectului cicatricilor - în străinătate (pe toate teritoriile lumii, EU şi non-EU) şi în ţară, atât în ambulatoriu cât şi cu internare şi în orice altă formă necesară, în instituţii medicale de stat şi în cele private, precum şi la terapeuţi sau medici independenţi, legate de accidentul din data de 30 octombrie 2015, produs în clubul Colectiv.

În acest moment, putem să beneficiem de plata tratamentelor doar până la sfârşitul anului 2020, ceea ce se arată a fi totalmente insuficient. Mai mult, limitarea temporală a acordării sprijinului ne creează foarte mult stres emoţional şi ne obligă să facem ceea ce putem numi un „maraton” de operaţii complexe ce necesită anestezie totală, lucru care ne afectează serios sănătatea. Cei mai mulţi dintre noi am suferit deja zeci de intervenţii chirurgicale în doar 4 ani, pentru că ne grăbim să nu ne prindă 2020 cu ele nefăcute. Acest lucru are consecinţe nefaste asupra sănătăţii noastre fizice şi mintale şi creşte riscul de complicaţii serioase care se pot petrece în timpul anesteziei, ducând chiar până la deces. De asemenea, pentru a obţine rezultate optime de pe urma operaţiilor este ideal să existe pauze de câteva luni, sau uneori de câţiva ani între intervenţii, pauze pe care noi nu ni le permitem din cauza acestei limitări temporale. Din moment ce sechelele noastre sunt permanente şi nu pot fi tratate corespunzător într-o perioadă limitată de timp, este firesc ca perioada în care ni se acordă sprijin să fie nelimitată. Aşa cum boala noastră este pe toată viaţa, avem nevoie ca şi tratamentul să fie la fel.

Este necesar să punctăm că statul datorează tuturor pacienţilor cu arsuri severe tratament de specialitate conform cu protocoalele internaţionale, indiferent de modul în care au fost răniţi.

În ceea ce ne priveşte însă, statul român a contribuit, prin instituţiile sale, la producerea incendiului din clubul Colectiv şi, ulterior, la decese şi la sechelele permanente pe care le avem, prin:

- infecţiile nosocomiale dobândite ca urmare a condiţiilor precare din spitale (lipsa saloanelor de specialitate, lipsa paturilor pentru arşi, nerespectarea normelor elementare de igienă, igienizarea cu substanţe diluate a mediului spitalicesc etc) – infecţii a căror realitate a fost ascunsă, iar apoi dezvăluită tardiv; infecţii din cauza cărora vindecarea s-a produs defectuos şi a rezultat în cicatrici hipertrofice sau keloide şi, nu în ultimul rând, infecţii din cauza cărora s-a murit

- îngrijirea sub standarde primită în spitale, cu metode uneori barbare de tratament cum ar fi băile fără analgezie, analgo-sedare sau anestezie şi multe alte proceduri necorespunzătoare

- întârzierea acordării tratamentului de specialitate prin inacţiune sau acţiune tardivă referitor la transferuri

- denaturarea adevărului privind situaţia noastră medicală şi ceea ce implica tratamentul corect şi complet

Toate acestea justifică demersul pe care îl facem acum. Mai mult, faptele descrise constituie, de asemenea, încălcări ale legislaţiei internaţionale în vigoare în ceea ce priveşte drepturile pacientului de a beneficia de îngrijire optimă. Astfel, considerăm că acordarea sprijinului financiar pe viaţă pentru tratamentele noastre, constituie îndeplinirea unei datorii legale şi morale, un gest firesc, ca urmare a suferinţei pe care am îndurat-o din pricina viciilor de sistem responsabile pentru sechelele permanente cu care ne confruntăm şi un ajutor care să ne susţină în eforturile noastre de a reveni la o stare cât mai apropiată de normal.

Dacă, în cazul nostru, s-ar fi respectat legea şi am fi beneficiat de protocoale de tratament corespunzătoare, numărul de tratamente de care am fi avut nevoie în faza post-critică, ar fi fost mai mic întrucât gravitatea sechelelor ar fi fost mai redusă. Însă pentru că am fost de două ori victime: o dată ale corupţiei care a permis funcţionarea neconformă a clubului şi apoi ale sistemului medical nepregătit, condus de autorităţi mincinoase şi iresponsabile ale căror acţiuni au contribuit la înrăutăţirea stării noastre de sănătate şi a prognosticului pe termen lung, precum şi la decesele survenite, suntem marcaţi pentru totdeauna de repercusiuni de o severitate copleşitoare, atât în plan fizic, cât şi sufletesc.

Sugerăm, astfel, modificarea Alineatului 1 al Articolului 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 26 noiembrie 2015, aprobată prin Legea 32/2016, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a avea următorul cuprins:

Art. 1. -(1) Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente tuturor tratamentelor, de orice tip, pe perioadă nelimitată, pe toate teritoriile lumii, în instituţii medicale de orice tip (private, de stat etc) precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime, care beneficiază de orice tip de tratamente, pe perioada întregii vieţi, aflate în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015, pe toate teritoriile lumii, în instituţii medicale de orice tip (private, de stat etc) precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor.

Stimată doamnă prim-ministru Dăncilă, stimată doamnă ministru Pintea, stimate autorităţi ale statului român, ne-am fi dorit ca o asemenea petiţie să nu fie vreodată necesară. Nici în cel mai urât coşmar nu ne-am închipuit că ne vom vedea trupul făcut cenuşă şi oamenii dragi dispăruţi dintre noi într-un mod atât de cumplit, în flăcări sau consumaţi de infecţii în spitale necorespunzător dotate. Într-o Românie corectă, nu ideală, ci doar „curată”, am fi fost mai întregi şi mai compleţi cu 64 de suflete. Însă, din păcate, România reală este alta decât cea în care credeam în noaptea de 30 octombrie 2015. Incendiul din Colectiv a ars toate faţadele false afişate de România, dezvăluind tot ceea ce este mai urât la ţara noastră. Cu toate acestea, avem nădejdea că, prin demersuri comune, care ne privesc atât pe noi, cât şi pe toţi arşii neştiuţi din ţară, a căror cauza anonimă a căpătat un chip odată cu accidentul nostru, vom reuşi să îmbunătăţim semnificativ calitatea vieţii tuturor celor care au cicatrici ca ale noastre pe trup.

Ceea ce cerem acum pentru noi este o formă de a ţine sub control un rău cumplit care putea fi evitat, dar care a lăsat şi lasă în continuare urme mult prea adânci pentru a fi şterse de timp.

Ceea ce am cerut în întâlnirile noastre din grupul de lucru de la Minister desfăşurate pe parcursul ultimului an pentru toţi pacienţii cu arsuri din România - mecanismul de transfer în străinătate, completările la OMS 476 - este necesar pentru ca să nu ajungă şi alţi oameni în situaţia în care suntem noi acum.

Vă mulţumim şi sperăm în rezolvarea pozitivă a solicitării noastre.

Cu stimă,

Christian Alban-Popescu

Adrian Albu

Mihai Anghel

Adina Apostol

Laura Belu

Alexandra Furnea

Andrei Găluţ

Mihai Grecea

Hani Haifawi

Flavia Lupu

Andrada Mihăilescu

Bogdan Moleşag

Ancuţa Morăraşu

Alexandra Nicula

Mariana Oprea

Alexandru Penescu

Liviu Popescu

Mirela Socol

Cristina Tartău

Alice Tiaru