Comunismul împotriva românilor. Gavrilă Mihali - primarul-martir care a refuzat alipirea comunei sale la URSS

Astăzi, când pierderea irecuperabilă a oamenilor valoroşi e constatabilă la orice nivel al societăţii, a vorbi despre români adevăraţi devine obligaţie morală.
Gavrilă Mihali Ştrifundă, (1901-1961), fost primar al localităţii Borşa şi opozant al regimului comunist. A avut un rol determinant în păstrarea Maramureşului în hotarele României, în anul 1945, când o organizaţie numită „Congresul Poporului din Maramureş”, sprijinită de sovietici, a încercat alipirea Maramureşului sudic la Ucraina Subcarpatică.
Gavrilă Mihali Ştrifundă, (1901-1961), fost primar al localităţii Borşa şi opozant al regimului comunist. A avut un rol determinant în păstrarea Maramureşului în hotarele României, în anul 1945, când o organizaţie numită „Congresul Poporului din Maramureş”, sprijinită de sovietici, a încercat alipirea Maramureşului sudic la Ucraina Subcarpatică. (ro.wikipedia.org)

Catastrofa biologică care s-a abătut asupra României în timpul epurărilor comuniste, când a fost asasinată elita societăţii, plus migrările şi emigrările continue din ultimele trei decenii, a dus la pierderea de neînlocuit a celor mai buni români. Aşa că - dacă secătuirea fondului genetic uman e o realitate pe care o resimţim cumplit în politică, administraţie, învăţământ, educaţie etc. - a ne inspira din faptele şi caracterul celor care au creat sau păstrat (de multe ori cu sacrificiul propriei vieţi) tot ce avem astăzi mai bun, e o speranţă de a ne reveni din confuzia prezentului.

Viaţa unui primar curajos, iubitor de adevăr şi patriot poate n-ar fi fost reţinută de istorie dacă istoria nu i-ar fi provocat pe maramureşeni: Maramureşul era cât pe ce să devină provincie sovietică.

În anul 1945, „Congresul Poporului” din Maramureş a încercat să alipească provincia românească la Ucraina Subcarpatică. Dacă un primar înţelept nu ar fi strigat ”Mama este una şi aceasta este România”, astăzi întreg Maramureşul ar fi împărtăşit soarta confraţilor noştri din Maramureşul istoric - ar fi vorbit limba ucraineană şi ar fi trecut în România pe baza de viză.

Opozant al comunismului şi al colectivizării, Gavrilă Mihali Ştrifundă a schimbat istoria Maramureşului. Născut pe 25 aprilie 1901, la Borşa, devenit, prin meritele sale, primar al comunei, acest ţăran român a avut un rol determinant în păstrarea Maramureşului în hotarele României, în 1945, când o organizaţie ce-şi spunea „Congresul Poporului din Maramureş”, sprijinită de la Moscova a încercat să pună altfel graniţa de nord a României.

Deşi Maramaureşul a fost eliberat de sub horthysti de Armata a 4-a română, sovieticii au blocat reinstaurarea administraţiei româneşti şi funcţionarea Comitetului Naţional Român. Comitetul Central sovietic de la Kiev a pus la cale încorporarea Maramureşului Istoric la Ucraina Subcarpatică, încurajând acţiunile separatiste ale avocatului ucrainian Ion Odoviciuc din Sighet pentru a crea o diversiune: o adunare generală în zonă, care să proclame unirea Maramureşului cu U.R.S.S.

Cererea era susţinută şi de presa pro-sovietică, astfel, la 28 ianuarie 1945, Odoviciuc proclamă deja „Unirea Maramureşului cu Ucraina Sovietică”. În ziua următoare, administraţia locală este preluată de la români de către Comitetul Poporului din Sighet, condus de Odoviciuc în calitate de prefect. În 4 februarie 1945, Comitetul Poporului hotărăşte eliminarea limbii române ca limbă oficială şi înlocuirea ei cu limba ucraineană.

Sub ameninţarea noii stăpâniri străine, maramureşenii pregătesc o adunare la Sighet pe 5 martie. Fiecare comunitate şi-a trimis preoţii şi învăţătorii; Borşa este reprezentată de primarul Mihali Gavrilă Ştrifundă, care cere demiterea lui Odoviciuc, anularea cererii abuzive de alipire a Maramureşului la Ucraina şi numirea unui prefect român.

Când primarului din Borşa i se cere semnarea cererii de alipire a Maramureşului la Ucraina, acesta răspunde că doar borşenii pot decide dacă doresc sau nu acest lucru şi că vor face asta în cadrul unui referendum. Borşenii au răspuns „NU”, cu toţii, iar primarul i-a susţinut.

Se spune că delegatul „Congresului Poporului din Maramureş” ar fi spus: „Dacă Borşa nu vrea să adere, dacă vă încăpăţânaţi, nici nu e nevoie. Ne putem uni şi fără Borşa. Dar vom pune graniţă la Valea Hotarului, vom ridica un zid înalt şi atunci veţi muri sufocaţi, izolaţi în munţi, fără legături cu nimeni.”

Răspunsul plin de mândrie şi curaj al primarului Mihali Gavrilă Ştrifundă a rămas în memoria colectivă: „În primul rând, cred că nu toţi maramureşenii au hotărât să adere la Ucraina Subcarpatică. Şi apoi, dacă atâta amar de veacuri n-am pierit şi am stat aici, neclintiţi, mai tari ca stâncile ce ne înconjoară în faţa tuturor furtunilor care s-au abătut asupra noastră şi n-au reuşit să ne doboare, să ne nimicească, nici de acum încolo nu vom pieri! Aceasta-i vatra noastră. Acest pământ pe care călcăm şi care ne hrăneşte pe toţi este pământ din oasele şi sângele strămoşilor noştri. Moartea nu ne înspăimântă. Dacă veţi ridica un zid la Valea Hotarului, credeţi că ne veţi despărţi de ceilalţi fraţi! Nu! Nu cred! Borşa-i mare, borşenii-s mulţi! Voinţa noastră-i şi mai mare, avem atâta tărie şi voinţă încât vom străpunge Pietrosul şi tot vom ajunge la mama noastră – România. Pruncul nu poate fi despărţit de sânul mamei sale. Mama este una şi aceasta este România!”

Ameninţările delegaţilor «Congresului comitetelor poporului» veniţi la adunare, nu i-a înfricoşat, ci dimpotrivă. Primarul a organizat câteva mii de voluntari, unii mai tineri au fost instruiţi să poarte arme, ceilalţi, în detaşamente pedestre şi de cavalerie, alţii însărcinaţi cu aprovizionarea. Peste o săptămână, cei 2500 de oameni, 1200 de cai şi 500 de perechi de boi care transportau alimente şi muniţie, au plecat din Borşa spre Sighet, la începutul lui martie. Potrivit studiilor legate de rezistenţa armată anticomunistă din România: celor din Borşa li s-au adăugat ţărănii din satele de pe văile Izei şi Vişeului. În fruntea coloanei, călare, mergea Gavrilă Mihali-Ştrifundă.

La Dragomireşti a fost trimisă o delegaţie din trei membri care să discute cu reprezentanţii Comisiei Aliate de Control şi ai Comandamentului sovietic. Răspunsul a fost negativ. Ştrifundă cu borşenii lui înarmaţi a evitat conflictul deschis şi s-au întors. Ceilalţi au mers până la Vadu Izei, unde podul era aruncat în aer de ungurii în retragere. Acolo, oamenii lui Odoviciuc, în uniforme sovietice, au deschis foc de arme de pe malul opus. Au căzut câţiva români. Au început arestările. Se urmărea prinderea conducătorilor. Gavrilă Mihali-Ştrifundă s-a dus la Cluj, unde a reuşit să ajungă la Petru Groza şi să-i înmâneze un memoriu». În 7 aprilie 1954, Odoviciuc a fost destituit şi s-a refugiat în Ucraina.

După fuga lui Odoviciuc în Ucraina, a început urmărirea şi arestarea celor care au participat la mişcarea pentru integritatea ţării. Unii s-au refugiat în munţi, alţii s-au ascuns prin podurile caselor. Pentru a-l sili să se predea şi pe conducătorul mişcării, Gavrilă Mihali Ştrifundă, securitatea i-a arestat băiatul, student la Cluj.

În puşcărie, fiul lui Ştrifundă s-a îmbolnăvit de TBC şi, în 1948, a murit. În 1949, Ştrifundă ia calea codrilor, pentru a scăpa de comunişti, care îl vânau pentru că era incomod, influent şi că s-a opus ucrainizării Maramureşului.

Şantajat cu viaţa fiicei sale, Lucreţia, se reîntoarce la Borşa şi se predă căpitanului de securitate Stern. Este arestat şi trimis la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Este condamnat la 1 an şi 6 luni de muncă silnică în lagărele de la Canal. Mai târziu este rearestat şi condamnat la 8 ani de închisoare. Din cauza condiţiilor inumane de detenţie şi a bătăilor, moare în anul 1961 în închisoarea Botoşani, „în condiţii neelucidate”.

Martiriul acestui ţăran cu caracter nobil e la fel de impresionant ca şi eroismul său exemplar.

Sacrificiul lui Gavrilă Mihali Ştrifundă mai relevă şi alte aspecte importante, trecute cu vederea în raportul Tismaneanu, dintre care unul e fundamental: caracterul antiromânesc şi iremediabil distructiv al regimului comunist.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură